Axel și Monica, doi actori improvizatori cu vechime, s-au hotărât să se ia de mână și să se arunce în fiecare săptămână în gol. Puteți să-l urmăriți pe Axel, pentru a vedea când va avea loc și unde următorul spectacol.
Despre ce e vorba, măi nene?
Pentru cine nu știe, teatrul de improvizație este acel teatru în care scenele sunt create pe loc, pe baza sugestiilor primite din public. Actorii nu au nimic pregătit dinainte la nivel de idei, personaje, poveste, doar zeci de ore de antrenament pentru sudarea echipei și depășirea limitelor personale.
De obicei, trupele de improvizație folosesc câteva jocuri, pentru spectacolele lor, prin care crează scene scurte. Fiecare joc are o regulă. De pildă, pot fi scene unde toate replicile să fie doar întrebări, sau cu povești create de mai mulți actori în același timp. Pot fi scene muzicale, mici secvențe de film sau scene în care sunt integrate replici scrise de spectatori. Sunt destul de multe jocuri de acest fel, foarte diferite și spumoase, pline de savoare. Există însă și un tip de spectacole de improvizație fără jocuri. Unul care se apropie mai mult de teatrul clasic, unde avem o singură poveste, cu unul sau mai multe fire narative.
Acesta este și cazul spectacolului Totul în doi.
De fiecare dată când cineva crează ceva are loc un proces de interconectare a unor secvențe de memorie, de imagini și senzații care nu mai fuseseră până atunci conectate. Poți avea două feluri de creație: parțial improvizată și total improvizată.
Prima este atunci când te gândești înainte la ceea ce vrei să faci în linii mari. De pildă, un pictor se gândește să picteze o girafă, fiindcă aceasta apărea în visele lui din copilărie. Își imaginează girafa, cum ar arăta, apoi se gândește unde să o plaseze și își amintește că a fost odată într-un lift exterior al unei clădiri. Se gândește să adauge și niște copii și se apucă de pictat trei girafe care ajută copiii să ajungă la etajele superioare ale școlii, în loc de lifturi.
În cazul creației total improvizate, pictorul nu are nicio idee. Înmoaie pensula în pasta mov și trasează o linie. I se pare că seamănă cu conturul unei femei care se apleacă. Îi desenează părul și fusta, apoi desenează în fața ei o formă rotundă. Seamănă cu o pizza, așa că adaugă salam și ardei. Ardeii seamănă cu niște omuleți, așa că face mai mulți. În final, avem o femeie care se uită la o pizza cu oameni. Cine s-ar fi gândit la așa ceva?
Care dintre variante vi se pare mai amuzantă?
În cazul improvizației, actorii adoptă de cele mai multe ori a doua variantă. Pot să se antreneze să gândească rapid dinainte ce vor juca, însă este foarte puțin timp la dispoziție. De obicei, asta se face doar în cazul cântecelor, unde trebuie să ai rima pregătită dinainte de a începe să cânți.
În Totul în doi, actorii iau o singură sugestie din public. Pentru câteva minute fac asocieri libere cu amintiri, imagini și senzații din viața lor, pe care le împărtășesc publicului și încep să joace. Vor crea 3 scene diferite, cu personaje diferite, pe care le vor intercala.
Pot să vă spun doar că este extaziant 🙂 Vedeți procesul de creație live, cu toată senzația lui de minune.
Actorii se iau de mână și sar. Coarda elastică este doar între ei, nu sunt legați de niciun punct fix. Se susțin unul pe altul. Voi, sunteți plasa de siguranță. Fiți acolo pentru ei. Ei vor fi acolo pentru voi.
