Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Într-o dimineață

Written By: Gia Codrescu - Apr• 01•22

Într-o dimineață au anunțat la știri

că a dispărut Sagrada Familia

Și Turnul Eiffel, în aceeași zi

Cum se poate? strigau toți crainicii

Cum se poate? se întrebau influencerii, în descrierea unei poze cu ei și fundul lor perfect rotund

Atac terorist! Extratereștri!

Dacă au putut construi piramidele peste noapte, au putut să demonteze și Turnul Eiffel

Probabil Bill Gates a fost

Sau Soros!

Noi știri anunțau noi dezastre:

Statuia Libertății a dispărut! Chiar și Marele Zid Chinezesc. Louvre-ul și chiar întreg Vaticanul.

Apoi au dispărut pe rând copacii, rechinii, bomboanele cu mentă și pajiștile alpine.

Blocurile, casele, și chiar cerul albastru.

Nimeni nu știa ce se întâmplă

Apoi mi-am dat seama:

Mă uitam în ochii tăi.

Când am privit în altă parte au reapărut toate la loc.

Pe rând, până data viitoare.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.