Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Work doesn't Work

Written By: fatacuportocale - Dec• 06•07

Ce ne motiveaza sa muncim si de ce ?

Intamplator acum lucrez la o analiza de criza organizationala – cazul Raluca Stroescu de la Ernst & Young, care si-a pus punct vietii in urma epuizarii excesive la munca. Nu o sa intru in nici un detaliu, subiectul a fost larg dezbatut din aprilie, de cand s-a intamplat, intors pe toate partile si consumat.

Insa, oare nu cumva acest subiect este mai mult decat o poveste, este un simbol pe care trebuie sa-l avem in vedere in anumite momente, pe care trebuie sa-l analizam din punct de vedere psihologic? Cum ajungem sa lucram atat de mult incat sa uitam de noi?

In primul rand ne putem intreba cat este de manipulator sistemul in care traim de ne ofera asemenea satisfactii incat putem ajunge sa uitam de nevoile noastre de baza. Cum reuseste sa ne prinda ca intr-un carusel din care apoi nu mai avem curajul de sa sarim?

In principiu acest sistem functioneaza foarte simplu. Daca nu mergi la scoala nu vei putea munci, daca nu vei putea munci, nu vei castiga bani, daca nu vei castiga bani, nu vei putea trai o viata normala si deci nu vei avea o casa, o masina, un copil, o familie.

Nu demult, oamenilor li se promitea viata de dupa, o viata stralucitoare cu tot ce si-ar fi putut vreodata dori. De cand cu democratia, oamenilor li se promite o viata stralucitoare aici si acum cu o singura conditie: sa munceasca. Bine, acum chiar daca muncesti, uneori tot nu poti avea ce spuneam (casa, masina, copil, familie) si atunci trebuie sa-ti iei si un credit. Un credit care te fixeaza si mai mult in sistem.

Ok, am vorbit despre sistemul care, in afara oricarei teorii a conspiratiei, ci cu argumente, foarte simplu, te face sa crezi ca scopul tau in viata e sa muncesti. Si nu zic ca e bine sau rau, ci doar ca asta se intampla.

Un alt lucru care te face sa vrei sa muncesti, dar care vine de data asta din interior, este talentul. Acel ceva care arde in tine si te face sa iti doresti sa descoperi mai mult din ceea ce esti si din lumea din jur, pe un domeniu anume. In acest caz, de obicei, combini o pasiune pe care o ai cu un job. Si atunci devii workaholic, ramai peste program la serviciu si trebuie sa vina directorul sa te goneasca acasa 🙂

Astfel, daca asociezi o pasiune cu un job si mai adaugi si ambitia dezvoltarii personale, poti obtine un om specializat pe ceea ce face, poate chiar cel mai bun, dar din pacate atat si nimic mai mult. Bineinteles, daca nu se pastreaza niste limite. Pentru ca acel om, devenind specializat, nu va mai avea grija si de alte aspecte ale vietii sale, la fel de importante. Va uita ca timpul trece si nu mai poate fi recuperat, ca exista si in alte domenii dead-line-uri pe care trebuie sa le respecti, care pot schimba cursul vietii tale cotate la bursa 🙂

Nu ai prea multe sanse in viata sa faci lucrurile asa cum trebuie. Ori le faci pe toate la timpul potrivit, ori mai bine nu le faci. Pentru ca daca acum sa spunem ca te concentrezi numai pe cariera dar lasi in suspensie familia, prietenii, iubitul/iubita, sau chiar sanatatea ta, ele se erodeaza. Si chiar daca realizezi cea mai stralucitoare cariera si te dezvolti foarte mult personal, acele lucruri care se erodeaza vor incepe sa-ti lipseasca din ce in ce mai tare si te vor face sa le compensezi tot prin satisfactia muncii. Intrii intr-un cerc vicios care pana la urma se intoarce impotriva a ceea ce ai realizat bine, profesional.

Insa, nu trebuie sa fie totul atat de dramatic. Se poate pastra in echilibru, trebuie doar sa-ti dai seama de importanta acestui lucru. Sa iti dai seama ca toate se pot face la timpul lor si in acelasi timp bine.

O alta problema, cu dorinta de a munci, este atunci cand ea vine dintr-o fuga de viata. Iar asta este parte integranta a cercului vicios amintit mai sus. Se poate intampla ca lucrurile sa nu stea foarte bine emotional. Si atunci incerci sa nu te mai gandesti la asta, incerci sa nu mai simti acele senzatii negative asa ca vrei sa fii mereu ocupat. Si pana la urma cat poti iesi in oras cu prietenii, cat poti discuta si merge la evenimente? 🙂 Nu foarte mult asa ca incepi sa te implici in proiecte, cauti sa te angajezi, incepi sa muncesti. E un mod tare bun de a-ti focusa toata concentrarea si energia, de a nu mai simti nici o emotie negativa. Dar pana cand?

Ceea ce incerc sa spun este ca da, suntem invatati de sistem ca munca este foarte importanta si doar prin ea ne putem realiza ca oameni, intr-o societate democratica. Putem avea in noi un talent care sa ne consume pentru atingerea celor mai inalte scopuri. Se mai intampla sa vrem sa fugim de lume si in munca sa gasim cea mai eficienta solutie. Dar pana unde?

Cum sa facem sa nu uitam ca si celelalte lucruri sunt la fel de importante. Poti duce la bun sfarsit cele mai complexe si inovatoare proiecte, poti contribui la dezvoltarea spectaculoasa a firmei la care lucrezi, a sinelui. Dar daca alungi oamenii care tineau la tine, daca ramai singur, ce rost mai are totul ?

Prin urmare, ceea ce conteaza este sa ne dezvoltam pe noi, sa facem lumea mai buna, dar sa nu uitam ca avem nevoie de oameni. Avem nevoie de o familie unita, de prieteni apropiati si de cineva care sa ne iubeasca in mod special 🙂 Atunci ne vom simti intr-adevar impliniti.

implinire.jpg

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

No Comments

  1. Mihnea says:

    Total de acord cu “Nu ai prea multe sanse in viata sa faci lucrurile asa cum trebuie.” Poate ne este data doar o sansa, pe care de cele mai multe ori…

  2. fatacuportocale says:

    Da, Mihnea, asa este. Avem o singura sansa pe luna sa facem Schimb de Carti si atunci trebuie sa iasa foarte bine 😛 Pe aceasta cale, incantata de cunostinta 🙂

  3. Danutz says:

    munca e controlabila. ii dai atat cat vrei. nu dupa mult timp dupa evenimentul asta din aprilie mi-am dat demisia. ha ha ha. am intrat in concediu prelungit.

    si inca ceva: elvis ain’t dead.

  4. fatacuportocale says:

    esti un fericit daca poti sa o controlezi tu pe ea si nu e invers 🙂
    faptul ca ti-ai dat demisia a avut vreo legatura cu povestea fetei ?
    si elvis ain`t dead e doar o semnatura sau inseamna ceva ? 🙂

  5. Danutz says:

    povestea m-a cutremurat si m-a facut sa ma intreb ce fac cu viata mea. elvis ain’t dead. that’s all. nu e semnatura. nu ma crezi? 😛

  6. ameer says:

    Nu prea am autoritatein domeniu 😀 , ptr ca muncesc pe entry level de 8 luni, intr-un job care nu imi place in mod deosebit, care nu simt ca am ajuta sa ma dezvolt in vreun fel, dar la care am niste colegi grozavi si un salariu bunicel. Inca n-am terminat facultatea, asa ca ultimele doua aspecte au primat pentru mine atunci cand am ales sa raman aici.
    Chiar si asa, sunt 100% de acord cu “Avem nevoie de o familie unita, de prieteni apropiati si de cineva care sa ne iubeasca in mod special Atunci ne vom simti intr-adevar impliniti”. Dar pe langa astea, avem nevoie si de job, de cariera, sau cel putin de bani…si trebuie sa le facem si pe astea, oricare ar fi motivele care ne imping. Daca e sa o dau pe clisee, “banii nu aduc fericirea, dar o intretin 😉 “

  7. fatacuportocale says:

    intr-adevar ameer 🙂
    important e sa nu uitam nici un aspect din cele doua 🙂

  8. […] cat de importante sunt relatiile, ei se afla la cealalta extrema. Despre ei am scris acum ceva timp aici […]

  9. asdasdads says:

    Mda …. foarte frumos …. spus … ai explicat cum sta treaba cu sistemul … ma mir cum de n am vazut adevarul cand era chiar in fatza ochilor … simplu banal …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.