De câte ori se supăra pe el

Cuvintele-i năvăleau în gură ca o armată dothraki

Trebuia să le dea drumul afară, altfel i-ar fi spart dinții

Așa că le lăsa să iasă, cu intensitatea unui taifun.

De fiecare dată când era nemulțumită

Un șarpe slinos i se urca pe gât

Avea gust de paracetamol și solzi ascuțiți

Lăsând în urmă un tatuaj sângeriu care șoptea:

“Cum îndrăznești…?”

Și totuși nici armata, nici șarpele, nu o făceau să se simtă mai bine.

Plictisită, într-o dimineață, în loc de cafea,

a luat o trufă de ciocolată

Care i s-a topit pe limbă și cuvinte dulci i-au sărit în gură

ca popcornul cu caramel:

“Ce minunat, ce frumos, ce bun, ce drăguț, nemaipomenit, fantastic, special!”

Și de atunci, de câte ori se înfurie

Sau e nemulțumită, ia o trufă în gură

Și armata se oprește. Se pun pe jos, își fac masaj unii altora

Fac dragoste ca nebunii, beau apă, dorm liniștiți

Șarpelui îi cresc aripi albastre

Se ridică la cer și în urma lor rămân doar

Bucățele de hârtie creponată cu praf de cacao

Și câteva kilograme în plus.