Acum ceva timp, pornind de la super-amuzantul post de aici: Men are from Skylon 4. Women are from a breakfast nook on Earth – unde in urma unui exercitiu de scriere creativa doi studenti (baiat si fata) au ajuns sa se certe groaznic fiindca fiecare avea in cap o cu totul alta lume, taskul fiind sa scrie impreuna o poveste (fiecare scriind alternativ cate un paragraf) am pornit si eu acest experiment. Partenerii pe care i-am ales au fost: Vlad, Codrut si Mama 🙂 Hai sa vedem ce-a iesit – trei povesti diferite (inca fara final), plecand de la acelasi paragraf:

1. Prima calatorie

EU: Claudiu mergea ingandurat pe strada, singur, tarandu-si picioarele prin frunzele cazute de toamna. Ii placea in special sa calce pe cate o frunza uscata, sa auda cum se crapa, crocanta. Totul era auriu in jur, linistit si cald, doar gandurile lui se loveau intunecate, ametite, furioase, de peretii sufletului, cautand innebunite o scapare, o gura de aer, o rezolvare. Claudiu insa le lasa se se dea cu capul de toti peretii, incercand sa le ignore, studiind acum cu atentie scandurile gardului pe langa care trecea. Deodata…

VLAD: un caine latra puternic in curtea din partea stanga si tanarul tresari si facu fara sa vrea un pas in lateral. In mintea lui sunetul se auzi ca un ‘Stai, politia!’ si simti cum picioarele i se incalzesc gata de fuga in timp ce spinarea si bratele tremurara a rece. Se gandi: “Ce vor zice toti daca m-or prinde? Cum ma mai intorc eu la liceu? Asta merit poate, niste luni de puscarie”. Si se linisti putin, imaginandu-si ca asta ar fi ceva mai usor decat sa fie obligat sa-si continue viata in libertate fiind stiut de toti ca hot.

Respira adanc si se hotara sa se calmeze. In fond, tot ce facuse fusese sa ia de pe biroul profului de fizica cheile de la laborator, sa se inchida acolo noaptea trecuta si sa lucreze la generatorul pe care vroia sa-l construiasca. Probabil ca exagera. Sigur. Cine sa afle de mica lui aventura? Plus ca pusese cheile la loc dimineata. Bineinteles, luase cu el cand plecase si doua discuri magnetice… Dar poate ca nu-si va da nimeni seama. Tot ce trebuia sa faca era sa se linisteasca, sa-si amuteasca gandurile interioare si sa nu se mai sperie de fiecare caine care latra. Cand ridica ochii insa…

observa in departare doua persoane cunoscute oprite in drum, discutand, la vreo 50 de metri in fata. Maica-sa si proful de fizica. Se gandi: “Fir-as, asta mai lipsea. Daca astia pun cap la cap ceea ce stiu fiecare despre mine sunt mancat. Nu vreau sa se duca si experimentul asta pe apa sambetei. Si asa am destule probleme. Transformatoarele pe care le am sunt slabe, bani de piese calumea nu am, timp de lucru e putin, dar totusi.. ce fac astia doi impreuna? Si ce sa fac eu acum? Sa ma duc sa vorbesc cu ei sau sa o tai rapid spre casa ocolind pe alta strada?

Claudiu se gandi la calatoria lui pe Selen45 si simti ca totul se poate duce de rapa daca nu va face ceva destept in urmatoarele 20 de secunde. Baga atunci instinctiv mana in buzunar si simti puzzle-ul rece, de metal, pe care il purta mereu cu el. Era un puzzle din acela logic, cu trei piese de metal prinse una in cealalta, pe care le puteai desparti doar in urma unui algoritm complicat. Le invarti intre degete si ca de obicei, ii veni ideea la timp. Trebuia sa se duca la ei, senin, zambitor si sa-i salute, propunandu-le o masa impreuna, diseara, pregatita de el. „Asta ii va lasa cu gura cascata, fiindca nu s-ar fi asteptat niciodata la asa ceva si ii va face sa se gandeasca la ce am spus, uitand de lipsa mea din noaptea precedenta”. Zis si facut…

2. La halba cu vin

EU: Claudiu mergea ingandurat pe strada, singur, tarandu-si picioarele prin frunzele cazute de toamna. Ii placea in special sa calce pe cate o frunza uscata, sa o auda cum se crapa, crocanta. Totul era auriu in jur, linistit si cald, doar gandurile lui se loveau intunecate, ametite, furioase, de peretii sufletului, cautand innebunite o scapare, o gura de aer, o rezolvare. Claudiu insa le lasa se se dea cu capul de toti peretii, incercand sa le ignore, studiind acum cu atentie scandurile gardului pe langa care trecea. Deodata…

CODRUT: Deodata, acest tanar domn, olimpic la geografie si franceza in liceu, corijent la matematica in facultate, realiza ca nu mai este tanar. I se paru ca varsta si nu viata omului este ceea ce conteaza. Ca podoaba capilara este mai importanta decat cea cenusie. I se paru ca buzele crapate si picioarele cracanate il impiedicara sa posede mai mult de 2 femei pana atunci. Claudiu isi ridica barbia si scruta trotuarele. Vazu o carciuma in care intra, tinandu-si respiratia. Nu era fumator dar avea sa devina.

Din momentul in care a trecut pragul acelei mizerii de carciuma – “La halba cu vin” – se hotara sa inceapa sa-si traiasca viata, asa cum ar fi vrut din totdeauna sa fie. Asa ca se duse direct la bar, se puse in fata barmanului si zise: “O halba cu vin!”. “Ne pare rau, nu mai aveam decat la pahar”, ii raspunse barmanul, si-i puse in fata un pahar elegant, cu picior si vagi urme de ruj pe buza. Claudiu stranse scurt din dinti si realiza blestemul care il pandise din totdeauna asa cum pe altii ii pandeste nevasta. Se hotara insa sa nu se lase asa de usor si ii facu semn din cap sa toarne. Era un vin rosu inchis ce mirosea a tanin, mosc si dusumele proaspat spalate. Bau doua guri mari si se gandi cum sa ajunga la performanta de a avea 6 femei intr-un timp cat mai scurt, pentru a o egala pe fosta in ceea ce priveste numarul de parteneri…

3. Secretul Mihaelei

EU: Claudiu mergea ingandurat pe strada, singur, tarandu-si picioarele prin frunzele cazute de toamna. Ii placea in special sa calce pe cate o frunza uscata, sa o auda cum se crapa, crocanta. Totul era auriu in jur, linistit si cald, doar gandurile lui se loveau intunecate, ametite, furioase, de peretii sufletului, cautand innebunite o scapare, o gura de aer, o rezolvare. Claudiu insa le lasa se se dea cu capul de toti peretii, incercand sa le ignore, studiind acum cu atentie scandurile gardului pe langa care trecea.

MAMA: Deodata, printr-o crapatura a gardului, zari un plic indesat, mototolit, ce parea ca vrea sa astupe un gol prea inestetic al gardului. Intrigat de “nesimtirea” celui care murdareste cu resturi chiar si gardurile, se gindi sa faca o fapta buna si strecura cu doua degete plicul botit din gard. Il cantari in mina si se mira putin, pentru ca era destul de consistent. Uita de gindurile sale si incepu sa studieze plicul care, constata uimit, era sigilat, dar era nescris. “Ei, o fi iar o reclama din alea idioate de la Provident”, isi zise in sinea lui, totusi, curiozitatea il mina si deschise plicul. Din el cazu o fotografie alb-negru si se asternu peste frunze cu dosul in sus. (sau cu fata in jos, pentru pudibonzi). Se apleca sa o ridice, cu incetinitorul, iar cind o intoarse, figura care il privea cu ochii nesfirsit de tristi din cadru il facu sa ofteze. O intoarse iar ca sa poata citi scrisul marunt, atit de marunt incit parea opera unui chinez specializat in caligrafie pe boabe de orez. Se rezema de gard si incepu sa descifreze…”Draga mama…Iti scriu cu putin timp inainte sa…

iau acea hotarare de care iti era frica. Stiu ca banuiai asta de mult, iar asta ma face cu atat mai trista, fiindca te-am lasat atata timp cu inima stransa, fara sa-ti spun ce am de gand. … (aici scrisul nu se intelege, o pata ca de ceai face literele sa se amestece) inca o data pentru tot ce ai facut pentru mine. M-ai crescut ca pe copilul tau, m-ai invatat sa merg, sa vorbesc, sa scriu… iar acum eu iti scriu ca te parasesc. Este tragic si ironic in acelasi timp, insa trebuia sa fac pasul asta. Ma gandesc la el de 3 ani de cand Marius… stii foarte bine. Nu mai pot sa scriu acum, stii foarte bine ce simt. Cert este ca nu ma voi abate de la decizia pe care am luat-o. O sa merg inainte orice ar fi. Sper doar ca…

distanta care se va asterne intre noi sa nu-ti usuce inima cu totul. Sper sa te gindesti la mine cind vei privi icoana Sfintei Fecioare, cea care mi-a dat acest curaj nebun. Eu ma voi gindi la tine cu siguranta in toate rugaciunile mele. Spune-i lui Marius ca il iert, in sfirsit si ca nu mai are nici o importanta ca povara pe care mi-a lasat-o mi-a schimbat viata. Nu ma cauta, te rog, inca 3 ani de aici inainte, pentru ca vreau sa devin alt om si am nevoie de acest timp. Dumnezeu va avea grija de mine mai bine ca tine.” Claudiu remarca semnatura stingace, copilaroasa, aplecata spre dreapta si usor cazuta in jos, ca batuta de vint. Textul il infiorase pe masura ce-l citea si incerca sa ghiceasca drama din spatele cuvintelor. Propriile lui ginduri pareau acum un joc de copii. Privi din nou poza intens, febril, cautind vreun semn de identificare….Si zimbi cind descoperi in fundal o portiune din firma unui local binecunoscut in oras. Nu scria nimic dar se distingea clar silueta unui cal alb cabrat si a dresoarei ce ridica un brat catre coama involburata. Claudiu baga poza la loc in plic, plicul in buzunarul interior al hainei si grabi pasul catre statia de autobuz.

Autobuzul tocmai sosea in statie asa ca a alergat putin sa-l prinda. Dupa doua statii s-a dat jos in fata restaurantului “La Calul Balan” si a respirat cu teama, de parca aerul din jur ar fi fost otravit. Intra in restaurant si se duse direct la Doru, patronul localului, care in acea dimineata stergea paharele, in spatele barului. “Salut!”, spuse tanarul, aproape in soapta. “Hei Claudiu, nu ai mai trecut demult pe aici, ce faci? Ce-i cu fata asta? Iar te-ai certat cu Gabriela?”, raspunse Doru zambind oblic. “Nu… n-am mai vorbit cu Gabriela de jumatate de an, a plecat cu o bursa in Spania. Se pare ca n-am mai fost de mult pe aici, intradevar. Altceva vroiam sa vorbim. Spune-mi te rog… fata aia care servea aici… bruneta aia frumusica… Miha. Mai e aici?” “Mmm… Mihaela? Buna fata… a plecat acum doua saptamani. Mi s-a parut foarte ciudat. In fiecare zi venea zambitoare, servea pe toata lumea… toti o iubeau. Am vorbit cu clienti care spuneau ca vin sa ia masa aici tocmai datorita ei, parca felul ei de-a fi facea mancarea mai buna. Stii si tu. Si dintr-o data vine la mine si-mi spune ca va trebui sa plece. Mi-a spus ca a ramas insarcinata, iar prietenul ei s-a sinucis. Am ramas foarte socat. Nu vorbisem nimic personal pana atunci, iar acum ea vine la mine si-mi spune toate astea. M-a rugat sa o ascult in continuare, fiindca nu are cu cine sa vorbeasca. Mi-a spus cum prietenul ei, cu 3 ani inainte se hotarase sa…

To be continued… 🙂

Va place? E un exercitiu bun de cunoastere, atentie si imaginatie. Puteti incerca si voi 🙂