Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Sonata Lunii

Written By: Gia Codrescu - Mar• 21•11

Violoncelul meu drag,

Sonata Lunii nu e la fel fara tine. Clapele pianului sunt reci, lipsite de nuanta, fara vibratia corzilor tale. Fildesul nu poate egala metalul lor cald, incalzit de atingerea arcusului meu. Do, Sol, Re, La. Dorinta, Solitudine,  Renastere, Labirint.

Gandeste-te la un elefant. Apoi la un copac. Din coltii primului si trupul celui de-al doilea se fabrica cele doua intrumente. Metalul este scos din pantecele pamantului. Iar sunetele… Sunetele se afla in degetele celui care canta. Gandeste-te la inima interpretului. Acolo ele se nasc si calatoresc prin sange, pana la degete. Ai vazut cum isi freaca degetele cei care se pregatesc sa cante? Ii gadila, fiindca sunetele se afla deja in buricele lor, asteptand cu nerabdare sa iasa.

Dorinta de a iubi, Solitudinea lumii interioare, Renasterea cu fiecare rasarit si Labirintul de sensuri. Despre asta e viata. Despre asta e violoncelul.

Pianul in schimb are o existenta liniara. Previzibila. Superficiala. Octavele sunt asezate consecutiv, clapele stau ca niste soldati bine pregatiti si fidelizati pana la os. Clapele negre sunt singurele care se razvratesc, insa nici ele prea mult. Doar cu un semiton. Poti canta la pian fara sa stii sa canti, trebuie doar sa apesi pe clape. Incearca sa faci la fel cu un violoncel. Te va avertiza rapid ca ai un drum lung de parcurs, scotandu-si ghiarele si zgariind cu ele o tabla imaginara.

Clapele pianului pot reda un ropot de ploaie de vara, rostogolirea unor baloti usori de grau pe o pajiste, piruetele unei frunze luate de vant, dar nu pot reda niciodata un sentiment. Pianul este despre peisaj. Despre Frumos sau Urat. Violoncelul este despre Om, despre bucurie sau tristete, despre Bine sau Rau.

Viata mea e o partitura de pian. Frumoasa, dar nu e de ajuns. Vreau sa ma strangi in brate. Atunci venele mele intra in vibratie, interiorul meu se goleste – doar un aer plin de energie ramane in mine. Gatul mi se lungeste si de undeva din locul unde se afla creierul meu, poti sa ma reglezi. O tonalitate mai jos, sau una mai sus. Ne acordam.

Hai sa facem din piesa asta o eternitate. Numar zilele bune dupa numarul eternitatilor pe care le traiesc.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

One Comment

  1. bhuttu says:

    Eu mi-as dori sa fiu violoncel.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.