Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Secretul Mariei

Written By: Gia Codrescu - Oct• 25•13

Tema: Personaj negativ revelat la sfarsit.

24 august, ora 13.40. Spitalul Gilmoore.
Inspectorul Andrew Baldwin în interviu cu Richard Coldman.

– Aceasta este, din dreapta?

– Da, ea e.

– Cum ați cunoscut-o?

– Să vedem. Eram acum doi ani, în parcul Bakery Garden, în fața unei tonete de înghețată. Își ițea capul după umărul meu să vadă mai bine sortimentele. După ce am comandat eu o dublă de ciocolată și rom, a comandat și ea fix același lucru și apoi a venit după mine, să dăm noroc cu înghețata. M-a întrebat de ce am ales ciocolată și rom. I-am spus că îmi plac pirații și că mi-ar plăcea să mai vorbim, dar mă grăbesc la muncă. Pauza de masă se terminase deja de câteva minute. Mi-a lăsat cartea ei de vizită și m-a pupat pe obraz. Pe cartea de vizită scria doar Maria și un numar de telefon.

– Și apoi ați sunat-o, să ieșiți în oraș?

– Nu. Chiar mă amuzase episodul, însă eram cu un audit pe cap și nu m-am mai gândit la ea. I-am rătăcit cartea de vizită. M-a așteptat ea într-o seara în fața clădirii de birouri unde lucram. Probabil mă urmărise prima dată când ne-am văzut să vadă unde intru. M-a luat de braț și m-a dus într-o cafenea de pe Treasure Road. Acolo mi-a spus că îi place de mine și că vrea să fim împreună. N-am mai întâlnit până atunci o fată așa de directă. Sunteți amabil să închideți geamul?

– Sigur. Spune-ți-mi, ce s-a întâmplat apoi, în noapte aceea?

– Am dus-o la mine acasă. Băusem fiecare câte cinci sau șase pahare de vin și eram destul de amețiți. Când am ajuns am început să o sărut și să o dezbrac. Am făcut sex chiar acolo în fața ușii, pe gresia din hol. Apoi nu mai știu ce s-a întâmplat. Când m-am trezit a doua zi era trecut de doișpe și aveam o durere groaznică de cap. Ea nu mai era.

– Domnule Coldman, vă rog să ne spuneți cu exactitate: care este ultimul lucru pe care vi-l amintiți?

– Noi, pe gresia din hol, rece, eu deasupra, părul ei împrăștiat pe jos, o sărutam, făceam sex. Altceva nu mai știu.

– Mai am o ultimă întrebare. Ați consumat în acea seara sau altcândva droguri?

– Nu, niciodată.

– Mulțumim, Richard. Asistentă, puteți intra.

24 august, ora 15.25. 34 Dutch Street.
Inspectorul Andrew Baldwin în interviu cu Sandra Carlyle.

– Povestiți-mi despre ziua dinaintea plecării Mariei.

– Era sâmbătă. Observasem ceva în neregulă cu ea de câteva săptămîni. Nu mai vorbea cu nimeni, dar se uita visătoare și zâmbitoare pe fereastră. M-am gândit că s-a îndrăgostit sau ceva. Nu mi-aș fi închipuit că…

– Luați un șervețel. Vreți o cafea?

– Mulțumesc. E ok. Nu mi-aș fi închipuit că poate fi așa de rău. Ce avea ea… Nu-mi vine să cred.

– Vă rog să-mi spuneți dacă v-a spus ceva în zilele acelea.

– Nu prea multe. Spunea ceva de trezire. Se uita ciudat la picioarele ei când mergea. La degete. Făcea așa cu degetele și spunea “Ce interesant, ce interesant”. M-a întrebat o dată dacă îmi plac razele de soare care trec prin fereastră și fac să se vadă particulele de praf din aer. Tot timpul se uita pe fereastră, stătea în grădină sau disparărea cîteva ore, în fiecare zi. Nu mai mânca și spunea că și-a luat concediu. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat…

– Mulțumesc doamnă Carlyle, este de ajuns. Poftiți încă unul.

24 august, ora 17.10. Spitalul Greencare Oregon.
Inspectorul Andrew Baldwin în interviu cu Robert Blecher.

– Domnule doctor, ați avut-o ca pacientă pe Maria Carlyle?

– Da.

– Care era starea ei când ați văzut-o?

– Când a venit în acea dimineață la mine era foarte speriată. A făcut analizele și apoi a fugit. Nu a mai trecut pe la cabinetul meu să-i spun când poate veni după rezultate. Acestea, după cum știți, au ieșit foarte prost. Probabil că presimțea asta. Cred că avea o fobie de doctori sau spitale.

– Credeți că a suferit un șoc post-traumatic?

– Da.

– Mulțumesc domnule Blecher.

22 august, ora 11.20.

Maria a traversat intersecția străzilor Paris și Independence, făcând apoi stânga spre Union Square. Se pregătise mult pentru această zi. Se apropia de spital cu pași repezi și hotărâți. Avea cuțitul în mâna dreaptă, în buzunar și sticluța plină cu salivă în geantă. Trecuseră 2 ani de la incident. De atunci se răzbunase culcându-se cu nu mai puțin de 136 de bărbați. Îi agățase în parc, în puburi, pe stradă, în cimitir, la circ sau la muzeul național de artă. Cu doi pași înainte de a intra în spital și-a înfipt cuțitul în burtă, cu o mișcare de harakiri și și-a turnat toată sticluța pe haine. S-a prăbușit în holul spitalului și toți cei de față au sărit să o ajute. Maria era seropozitivă.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.