Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Portalul

Written By: Gia Codrescu - Dec• 26•14

Stăteai în fața mea, în picioare, complet gol, ca un portal către altă lume.

Undeva trebuie să fie un buton, o manetă, un loc în care să introduc un cifru, mi-am zis. Trrrrpac să te deschizi, iar eu să sar pe partea cealaltă.

M-am apropiat și am început să-mi plimb degetele pe suprafața pielii tale.

Pe gât, pe coaste, pe abdomen, pe femural, deasupra călcâiului și iar în sus, pe genunchi, șolduri, piept și bărbie.

Ți-am băgat un deget în gură și am cercetat limba, cerul gurii, dinții. Nimic suspect, nimic care să declanșeze vreun mecanism ascuns.

Poate e destul dacă îți șoptesc la ureche parola corectă. Arabesc? Caleidoscop? Curcubeu? 1234? Ar fi fost mult prea ușor. Ceva important pentru tine sau amuzant. Parolacorectă? Libertate? Răbdare? Oparolălungășisigură?

Te uiți la mine zâmbind, mai iei o gură de apă din sticla pe care o ții în mână și nimic nu se întâmplă în continuumul spațiu-timp dintre noi. Poate o declarație sinceră să te facă să te deschizi. Mă apropii de tine până ni se lipesc vârfurile nasurilor și-ți spun:

Ești foarte frumos, uit să respir când te privesc și nu mă pot concentra mereu la ce spui, fiindcă prefer să-ți privesc buzele perfect desenate, pline și moi.

Crrrr, s-a auzit și o fantă de lumină venită dinspre clavicula ta dreaptă m-a orbit pentru o secundă, apoi a dispărut.

Am continuat cu mărturisiri, simțind că sunt pe drumul cel bun. Ți-am spus cum îți simt parfumul când mă gândesc la tine, cum mă faci să nu-mi mai doresc nimic când suntem împreună, cum îți învăț gesturile, vorbele, reacțiile și cum mă las modelată de tine. Vreau să te învăț și să învăț de la tine. În acel moment ți-am atins din întâmplare penisul și o lumină de două ori mai puternică m-a orbit, pentru 2 secunde, cât am ținut mâna nemișcată acolo.

Puțin frustrată ți-am spus: Ce trebuie să fac? Te-am sărutat, l-am strâns în palmă și ți-am zis Te iubesc!.

Se pare că asta a fost combinația câștigătoare, fiindcă pielea ta m-a atras gravitațional, por pe por ne-am lipit automat și am început să simt cum te lichefiezi și plam! intru prin tine.

Pe partea cealaltă era plină zi. Un soare imens își arunca lumina pe trupul meu gol, parcă vrând să mă decoloreze și un vânt rece îmi făcea pielea de găină. Datorită aerului rarefiat respiram des. Sub tălpi simțeam piatră și praf, mirosea a levănțică și cauciuc ars. Nici țipenie de om în jur.

Acum, tot ce-mi rămâne de făcut e să te caut.

 

 

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.