Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Plimbare pe tine

Written By: Gia Codrescu - Aug• 05•12

Iubitule, as vrea sa ma plimb pe fruntea ta ca pe o pajiste

neteda, intinsa, ce ascunde mii de soapte,

pe care le aud infundat cand ma asez pe burta

si imi lipesc curioasa urechea de ea.

M-as plimba o zi intreaga si apoi m-as odihni

pe marginea curburii ce duce spre nasul tau.

As sta asezata acolo, dand din picioare ca un copil

si as contempla lungul drum ce ma asteapta.

As adormi apoi cuibarita in acel loc ferit, deasupra sinusurilor tale,

ascultandu-ti pulsul, respiratia si gandurile.

 

Dimineata ma trezeste suieratul vantului starnit de genele tale,

care clipesc cand ochii tai incearca sa se obisnuiasca cu lumina.

Imi dau atunci drumul ca pe un topogan pe nasul tau lucios

si aterizez deasupra buzelor – o noua zi minunata.

Este un spectacol sa le vezi de aproape – rosii, pline, pufoase,

seamana cu o canapea daliniana de cea mai buna calitate,

ce probabil ca la IKEA ar fi costat peste 6000 de lei noi.

Am sarit pe ele si mi-am infipt degetele, umerii, soldurile adanc,

cu bucuria celui care a fost in pragul mortii si astazi traieste din nou,

se poate bucura de iarba, soare, apa, zmeura, perne, pisici, libertate!

Am sarit pe buzele tale moi pana am obosit, apoi le-am sarutat si m-am culcat intre ele.

Mi-au murmurat poezii din Sorescu pana am adormit.

Am visat cum stau pe limba ta care danseaza si alunec pe ea, inot in saliva,

ma prind de omulet sa respir, ca intr-un Aqua Park ciudat, facut doar pentru mine.

 

Dimineata ma trezesc vorbele tale. Trebuie sa sar repede dintre buze,

ca sa nu iti cad intre dinti, asa ca ma cuprinde un val placut de adrenalina si ma intind.

Stau pe buza ta de jos si fac gimnastica de dimineata, in timp ce discutam despre filozofia lui Nietzsche.

“Traieste-ti viata ca si cand ar trebui sa o retraiesti la infinit”, spui tu. “Devino cel care esti”, raspund eu.

O noua zi minunata. Astazi voi explora dealul impadurit al barbiei tale

si podul dintre cele doua lumi – ratiune si simtire, omenesc si animalic – gatul tau.

Ma plimb printre firele de par din barba ta, ca printre niste puncte de sprijin ale universului.

Ma agat de ele si ma uit infiorata la stele. Stiu ca intunericul noptii ma poate inghiti oricand.

As putea cadea in cer in orice moment. Dar ma agat de firele din barba ta si rezist.

 

Arunc o scara pana la gatul tau, sa cobor, o proptesc de marul lui Adam

si in trei secunde am fost jos. Aici temperatura este deja alta,

incepe sa bata alizeul dinspre tropicele inimii tale.

Gatul tau este un pod. Un pod care vibreaza de viata si cantec.

Un pod intre ce crezi si ce simti, intre indoieli si convingeri.

Nu stii cu certitudine de ce iubesti, dar iubesti.

Nu stii care este sensul vietii, insa simti ca este acela de a crea o lume mai buna.

Un pod intre viitor si trecut. Gatul tau este prezentul meu si aici voi ramane.

Mi-am pus cortul si mi-am inceput abia acum viata cu tine. Iar ea va dura

pana cand podul se va surpa sau tu ma vei alunga, cu un simplu scuturat din cap.

Dar pana atunci, iti imbratisez cu drag gatul in fiecare zi.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.