Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Pictură

Written By: Gia Codrescu - Nov• 01•16

Iau o pensulă și mă servesc din culorile din jur, de parcă ar fi ale mele.

Iau din galbenul frunzelor, din maro-ul clădirilor, din verdele Daciei 1310 care stă pe jantă, din gri-ul gardului de lângă stația de autobuz, pe care te-ai așeza dacă nu ar avea țepi (la ce e bun un gard de jumătate de metru, cu țepi?), iau și puțin albastru din ochii florăresei, roșu din gladiole și portocaliu din plăcinta cu dovleac pe care o înfulecă un copil. Le amestec bine pe paletă și uite, am obținut culoarea ochilor tăi.

Clătesc pensula în lacul Cișmigiu, o înmoi într-un tanc din forțele armate și îți desenez pe fundal de cer senin conturul. Mi-a alunecat mâna în dreptul piciorului stâng, l-am făcut puțin mai lung, iar urechile sunt mai mari decât în realitate, dar le las așa. Din boxele caruselului se aude “Le Boudin”. Un stol de grauri formează o săgeată, apoi un clopot și se pierd în spatele Tribunalului.

E plin de câini în parc, dar niciunul de culoarea părului tău. Aștept. Cumpăr o cafea. Scot o țigară din pachet și o pun între buze. Nu o aprind. Ofer cafeaua unui gunoier. Când o ia îi ating mâna în treacăt. E de gheață. Aș vrea să îi iau mâinile în palme și să suflu aer cald peste ele, dar ar fi inutil.

Trece un golden retriever, un buldog francez, un bichon și un basset. Se aude un ciocan lovind o tablă. Pe asfalt cineva a scris cu cretă “Honneur et Fidélité”. Ultimele patru litere sunt aproape șterse. Pun țigara la loc în pachet. Nu m-a învis nici de data asta. Mă plictisesc să aștept și iau maro din scoarța a trei copaci. Îți pictez părul, conturul ochilor, a nasului, a gurii. Un bot umed mă amușină pe gambă. Ne scuzați, așa e el, mai prietenos. Un dog german pe nume Carlos. Înmoi pensula în el și îți pictez genele.

Îmi vine ideea să fac un colaj, așa că iau bannerul Vodafone – Power to you agățat peste stradă și îl împăturesc în forma unui tricou. Dezlipesc mai multe afișe de concert și le lipesc între ele, să semene cu niște pantaloni (cine merge la concerte rock la Sala Palatului, unde nu poți sări?). Pentru pantofi am găsit două pungi de hârtie. Ești cam pestriț îmbrăcat, dar așa te camuflezi mai bine.

Mă răzgândesc și pictez o casă din culoarea păstrată pentru ochii tăi. O fac cadou gunoierului.

Mai rămâne doar să te anim, într-un marș de 40 de kilometri.

 

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.