Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Obiectul

Written By: Gia Codrescu - Sep• 26•10

M-am trezit dimineata. Era o camera goala si fara umbre, nu pot sa-mi dau seama unde eram de fapt fiindca semana cu camera mea doar ca era goala si gri. Ma uit pe peretele din fata unde aveam cateva rafturi deasupra biroului, cu carti, coltul din dreapta sus unde atarnasem cateva pasari de plastic, au disparut, ma uit spre peretele cu fereastra, din dreapta mea, singurul perete roz din camera, acum e gri.

De obicei imi pastrez calmul indiferent de situatie – asa am facut si cand sora mea mai mica a cazut in piscina din fata casei. Pur si simplu am lasat din mana tava cu pepene galben abia taiat si am sarit sa o scot din apa. Nu stia sa inoate si era si frig – nu era un moment bun sa invete acum. Dupa asta vara care a urmat am mers la mare si am invatat-o eu sa inoate, cu aripioare de plastic umflate la maxim, apoi mai moi, pana cand ii cuprindeau bratele mici doar de forma, fiindca aer nu mai aveau. Am tinut-o de burtica si am invatat-o cum sa dea din picioare sa se mentina la suprafata apei.

Mi-am pastrat calmul si acum doua vacante cand eram in tabara si impreuna cu doua colege ne-am ratacit de grup in padure. Ele incepeau deja sa scanceasca insa eu le-am facut sa taca. Am inceput sa ascultam cu atentie si, bineinteles, am auzit vocile colegilor nostri fiindca nu ne pierdusem de ei de mult timp, le-am urmat si am ajuns repede la ei. Atunci am inteles ca nu poti asculta in timp ce vorbesti, iar cel mai bun lucru pe care il poti face atunci cand esti speriat este sa asculti. Intotdeauna lucrurile din jur iti vor da indicii.

Asa se intampla si acum. Stau in camera mea, dimineata, doar ca nu mai este camera mea fiindca este complet goala. Tot ce a ramas este patul, de pe care nu stiu cum au reusit sa ia si cearceaful si pernele, fiindca stateam pe ele. Mi-au lasat doar patura mare si moale, de plus alb pe care am primit-o de la mama si lustra de sus cu cele cateva stele fosforescente lipite in stanga ei.

Hotarasc sa ma ridic din pat si sa ma uit pe fereastra cu speranta ca nu mi-au furat si orasul din jur. Incerc sa zambesc insa sunt foarte incordata. M-am gandit de multe ori cum ar fi sa ma trezesc in alta lume dimineata, cum se intampla in filme sau in unele povesti, sa fie o lume cu alte reguli decat cele pe care le cunosc, sa intalnesc zane si personaje ciudate, sa am o misiune pe care trebuie sa o duc la indeplinire. Totusi, acum pare sa nu fie cazul.

Este foarte liniste si afara e inca noapte asa ca nu imi dau bine seama daca mi-au furat sau nu si orasul din jur. Ma las un pic peste fereastra deschisa, ma uit la luminile binecunoscute, doar ca parca ceva e diferit. Este chiar foarte multa liniste. Am zis ca este bine sa ascult, insa acum inima parca incepe sa se sperie si ea, o data cu mine.

Ce s-a intamplat? Inteleg ca in timp ce dormeam cineva putea sa intre in camera mea si sa fure lucrurile de valoare. Un hot probabil. Dar cum au reusit sa scoata mobila? Sau sa dea jos varul de pe pereti, sa scoata rafturile mele cu carti, sa-mi adune lucrurile imprastiate. Ma ustura ochii, imi vine sa plang dar nu pot. Sa ies din camera?

Ma pun inapoi pe pat sa ma gandesc. “…Nu se poate!” Ma trece un fior pe toata sira spinarii, mi se strange stomacul si imi vine un gust amar in gura, in timp ce inima imi bate si mai tare. Ma arunc pe jos din pat unde eram si ma uit sub pat. “A disparut…” Jurnalul meu, pe care il tineam sub pat intr-o cutie veche de carton, alaturi de hainute de cand eram mica si cateva jucarii, a disparut. Totusi, vad ceva negru si rotund, in lumina care bate stravezie de afara. Incerc sa ajung sa-l iau, dar nu ajung.

Ma duc pe partea cealalta a patului si incerc din nou, de data asta il ating cu degetele. Reusesc sa-l iau. E un obiect mic si rotund, plin de praf. Ma duc la fereastra si suflu peste el. Pare a fi dintr-un plastic transparent si verde. Ma uit in lumina care se mareste din ce in ce mai mult la el si vad ca are tot felul de firisoare si irizatii colorate inauntru. Il strang in palma si ma arunc din nou pe pat, pe spate, obosita. Inca nu am curajul sa ies din camera asa ca ma hotarasc sa astept. Poate extraterestrii care mi-au furat camera se vor hotari sa mi-o aduca inapoi dupa ce si-au terminat de facut experimentele si vin sa recupereze obiectul verde din plastic. Sau poate ma voi trezi din acest vis ciudat… Strang in mana obiectul rotund si adorm…

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.