Muriel Barbery, Eleganta ariciului

“…o senzatie de neputinta si de absurditate totale. Vasazica asa este? Dintr-o data, toate posibilitatile pier? O viata plina de proiecte, de discutii abia incepute, de dorinte nici macar implinite se stinge intr-o secunda si nu mai e nimic, nu mai e nimic de facut, nu se mai poate veni inapoi?

Pentru prima oara in viata mea, am simtit sensul cuvantului niciodata. Ei bine, e infiorator. Pronuntam cuvantul asta de o suta de ori pe zi, dar nu stim ce spunem pana nu ne confruntam cu un adevarat niciodata. Pana la urma, avem intotdeauna iluzia ca putem controla ceea ce se intampla; nimic nu ni se pare definitiv.  (…)

Dar cand cineva pe care il iubesti moare… atunci pot sa va spun ca simti ce inseamna asta si ca doare foarte, foarte, foarte rau. E ca un foc de artificii care se stinge deodata si totul se cufunda in bezna. Ma simt singura, bolnava, mi-e rau si fiecare miscare ma costa eforturi colosale. (…)

Kakuro parea foarte obosit, mai mult obosit decat trist; mi-am spus: asa se vede suferinta pe chipurile intelepte. Ea nu se afiseaza, sa doar impresia unei foarte mari oboseli. (…)

In timp ce traversam curtea, ne-am oprit brusc, amandoi in acelasi moment: cineva canta la pian si se auzea foarte bine ce canta acel cineva. Ceva de Satie, cred, in sfarsit, nu sunt sigura (dar in orice caz era ceva clasic). (…)

Insa stiu ca ne-am oprit brusc amandoi si ca am respirat adanc, lasand soarele sa ne incalzeasca fata si ascultand muzica aceea care venea de sus. <Cred ca lui Renee i-ar fi placut momentul acesta.>, a zis Kakuro. Si-am mai ramas acolo cateva minute, ascultand muzica. Eram de acord cu el. Dar de ce?

Gandindu-ma astfel, in seara aceea, cu inima si stomacul zdrobite, imi spun ca, in cele din urma, poate ca asta e viata: multa disperare, dar si cateva momente de frumusete in care timpul nu mai este acelasi. E ca si cum notele muzicale ar face un fel de paranteze in timp, o suspensie, un altundeva chiar aici, un intotdeauna in niciodata.

Da, asta e, un intotdeauna in niciodata.

Nu va temeti doamna Michel, Renee, n-am sa ma sinucid si n-am sa dau foc la nimic.

Caci, pentru dumneavoastra, voi urmari de acum inainte tot ce inseamna intotdeauna in niciodata.

Frumusetea din aceasta lume.”

Tuturor celor de la care ne-am luat la revedere.