Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Deszapezire

Written By: Gia Codrescu - Aug• 17•12

Citind “Dans Dans Dans“, de Haruki Murakami, am dat peste un concept foarte interesant, pe care il considera asa si autorul, avand in vedere ca il repeta de cel putin 20 de ori pe parcursul cartii. Deszapezire. In cazul personajului principal, deszapezire culturala. La ce se refera? La orice faci mecanic, foarte bine, insa functional, stiind ca nu are niciun sens.

Spre exemplu, faci deszapezire culturala cand esti scriitor de ghiduri. Mergi prin restaurante, scrii recenzii, bune pentru cele cu mancare foarte buna, oamenii incep sa vina din ce in ce mai mult la ele si calitatea mancarii scade din acest motiv. Si tot asa. Scriitor de ghiduri vs. scriitor de literatura.

Deszapezire sexuala face o prostituata. Stie foarte bine ce are de facut, mimeaza pasiunea, te face sa atingi extazul, apoi zambeste frumos si pleaca. Trece mai departe fara niciun sentiment. Ne mai putem gandi la multe feluri de deszapezire. Muzicala – atunci cand canti in fiecare seara intr-un bar de noapte unde vin doar alcoolici.

Tehnica – atunci cand depanezi calculatoarele unei companii petroliere. Medicala – atunci cand faci injectii si completezi fise pentru pacienti care nu exista, doar ca sa se faca numarul de pacienti minim ai cabinetului. Culinara – cand lucrezi in bucataria unui mare restaurant fusion si esti responsabil cu tocatul legumelor. Cand ceea ce faci nu ajuta in esenta pe nimeni.

Acestea sunt cele mai evidente, insa de foarte multe ori atunci cand nu vedem sensul si folosul a ceea ce facem, chiar daca suntem artisti, manageri, presedinti, nu facem altceva decat deszapezire. In acele momente nu este nicio diferenta intre ce facem noi si ce face o femeie de serviciu cand face curatenie in casa unor oameni bogati si insensibili.

Asadar, nu meseriile in sine sunt cele degradante, ci scopul lor. Poti fi postasul ce aduce scrisori de dragoste sau postasul care livreaza spam.

Iei lopata, o infigi adanc in zapada, impingi cu piciorul in ea, schimbi directia, te opintesti, ridici lopata incarcata si arunci zapada ceva mai incolo. Apoi repeti. Infigi, impingi, schimbi, te opintesti, ridici, arunci. Si tot asa. Repetitiv. Mecanic. Cu o pasiune mimata. Obsesiv-compulsiv pana termini. La final, ai satisfactia lucrului facut bine si terminat. Poti deveni prin experienta din ce in ce mai eficient, iti poti perfectiona tehnica, poti deveni cel mai abil, cel mai apreciat, cel mai bun.

Insa niciun zambet nu ti-a trecut pe fata. Este asta o viata ce merita traita? Peste 80% dintre oameni fac asta cu succes. Si ceea ce fac le goleste mintea de ganduri. Fiindca asa se intampla cand ajungi sa faci lucrurile atat de bine, cand stii exact ce faci, incat faci totul din inertie, fara sa mai constientizezi nimic. Poate este si asta o cale. Calea uitarii de sine.

Aleg sa gandesc tot timpul, chiar daca deszapezesc. Apoi sa fac un om de zapada 🙂 Cred ca ziua fara zambete e ca vara fara mare, sau ca un party fara Fresh Lemon 🙂

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.