O poezie recitata de Horatiu Malaele, un actor absolut extraordinar, pe care incerc sa il vad cu fiecare ocazie cand joaca intr-un spectacol 🙂 O poezie pliiina de sensuri si ras. Mult ras 🙂 O poezie de toamna

S-a făcut deodată toamnă, pică frunza de durere,

cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;

şi dovleci, ca nişte bombe, explodează pe tarlale,

de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale !

Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,

care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.

Mi-este poftă să dau iama, lipăind, prin cucuruze;

foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,

şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muş­chiu­latura,

şi de-atâta oboseală să strig: ura! ura! ura!

iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,

să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.

Să zic: iată, domn’ primare, ce de boabe clasa-ntâia

are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,

dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,

în natura cea bogată să mă bucur că exist.

— Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,

dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz! 🙂

– Ion Horea –