Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Cronofagii

Written By: Gia Codrescu - Feb• 10•14

Tema: o povestire in care naratorul sa fie mort.

“Tu cât ai adunat până acum?”, l-am întrebat într-o seara. Stăteam amândoi pe jos, sprijiniți de piatra alunecoasă a unui zid înnegrit de ploaie și ne uitam la un roi de țânțari care zburau pe loc. Lumina felinarului îi făcea să scapere ca ochii unui copil cu febră.

”4 ani și 3 luni”, răspunse el prefăcându-se că fumează. Nu avea niciodată țigări, dar gesturile tot continua să le facă.

“Doar atât?”, i-am zis și m-a pufnit râsul. “Grupa mică la grădiniță. Trebuie să-ți găsești pe cineva mai acătări. O prostituată, ceva”.

“Nu pot domnule”, mi-a răspuns și a scuipat fără salivă, dezgustat. “M-am atașat de băiatul ăsta. Visează destul de des cu ochii deschiși, dar și muncește pe rupte. Inghit de la el cam 4-5 ore pe zi. Binișor.”

”Eu 10, de la fata asta. Are timp cu nemiluita, că nu muncește, dar nici nu se spetește cu Introspecția. Manichiură, yoga, reviste, întâlniri, cumpărături, toată ziulica.”

”Am avut și eu una așa, dar mă plictisea atât de tare, că-mi venea să mă mai sinucid o dată. După 2 luni, în care adunasem ce-i drept câteva ore bune, am parasit-o. Apoi l-am găsit pe Mihai.”

”Mihai, Mihai. Toată ziua mă înnebunești cu el. Am impresia că te-ai atașat prea mult. Că ți-e miă. Că nu faci tot ce poți ca să tragi cât mai mult de la el. Vezi că mai avem puțin și trebuie să intrăm iar în joc. Doar nu o să rămâi cu doar câțiva anișori.”

”Nu, nu, ar fi un dezastru, știu. Dar îmi place băiatul ăsta. Și cred că dacă l-aș lăsa, l-ar lua altul în locul meu. Unul căruia nu i-ar păsa de el și i-ar fura mai mult din viață. Nu, nu pot să-l las. Trebuie să fac altfel. Să mai iau pe cineva.” S-a ridicat și a început să se plimbe pe perete în sus și în jos.

”Eu nu-mi fac griji din astea. Nu or să trăiască la infinit. Or să ajungă să facă la fel.” M-am ridicat și eu și am înghițit, în joacă, țânțarii. ”Auzi? Tu ai încercat Tehnica scriitorului?”

”Da, alaltăieri am început. Și mi-e teamă că o să funcționeze. Deja Mihai a stat ieri seară de când a ajuns acasă până la 2 noaptea în Catharsis, scriind în jurnal.”

”Așa e când se trezește în cineva demonul Pasiunii. Îl papă pe dinauntru. Și totuși nu mi-ai zis, ce-ți place la băiatul ăsta?”

”Îmi plac visele lui. Se vede pe el călătorind. Totul e atât de luminos, de nonsalat si colorat. Se plimbă cu o fată de mînă pe străzi acunse, se așează pe marginea unor fântâni, mănâncă înghețată. Apoi se dizolvă imaginea, ca înecată în acid și se reapucă de cifrele lui. Uită de el câteva ore, eu le trag pe nas și apoi iar face o pauză, în care visează. Cred că visele lui îmi amintesc de ale mele.”

”Hai că se face dimineață, la treabă. Îți țin pumnii să mai găsești pe cineva neluat, cu care să te distrezi. Eu mă duc la păpușica mea. Să nu pierd orele de dimineață în care își face machiajul”.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.