Oamenii când se despart se împrăștie.

E ca și când s-ar detona în numele unei religii necunoscute.

Își îmbracă vesta cu explozibil și POW apasă butonul roșu.

După ce te dezmeticești începi să îi cauți și le găsești pielea într-un sertar, sub formă de tricouri vechi,

Ochii în cutia de bijuterii ca doi cercei de aceeași culoare,

Buzele sunt coperțile unei cărți pe care o citeai împreună

Iar mâinile pătura cu care te învelești în noile nopți.

Noile nopți nu seamănă cu vechile nopți. Sunt chiar mai diferite decât Antarctica de Madrid.

În noile nopți poți adormi la ce oră vrei, după ce ai făcut ce vrei.

În vechile nopți erai fericit.

Oamenii când se despart se împrăștie. În zeci de obiecte, senzații, cuvinte sau note muzicale, pe care le aduni de pe jos cu iubire. Să le pui la loc e ca și când ai încerca să faci un puzzle de 10.000 de piese ale unui cer senin. Și chiar dacă ai reuși, să îi redai viața ar fi mai dificil.

Și totuși, încerci să potrivești primele două piese.