Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Cenusareasa moderna

Written By: Gia Codrescu - Sep• 23•15

Robert se epila pe picioare când auzi o voce suavă. Lăsă aparatul de ras pe marginea chiuvetei, închise apa și se apropie de peretele dinspre care venea cântecul. Se sprijini cu spatele de faianța  rece și umedă, închise ochii și lăsă vocea gravă, profundă, de femeie, să îi pătrundă prin urechi în creier și de acolo să se scurgă în tot corpul. Yellow diamonds in the light/ And we’re standing side by side/ As your shadow crosses mine/ What it takes to come alive. Se plictisise până peste poate de târâturile pe care trebuia să le evalueze. Nu avea ce alege din ele. Vroia o femeie adevărată, care pe lângă sâni, cur, buze, ochi, ten, păr să aibă și acel ceva. Mister, inteligență, talent. Ce voce! I-ar plăcea să o audă șoptindu-i numele. It’s the way I’m feeling I just can’t deny/ But I’ve gotta let it go/ We found love in a hopeless place. Era zece seara deja și a doua zi dimineață aveau filmare, voiau să prindă răsăritul pe plajă, așa că dacă avea de gând să facă ceva trebuia să se grăbească. Își înfășură un prosop în jurul taliei și ieși pe coridorul hotelului.

Fata încercă să-i spună că venise pentru Robert, burlacul din ediția a paisprezecea a Mireasă pentru fiul meu, în timp ce se holba la prosopul puțin umflat la mijloc, dar nu apucă să-și termine fraza, fiindcă bărbatul o luă în brațe, se întoarse la el în cameră cu prada și o trânti pe patul hotelului de trei stele din Neptun. Vecinele lui auziră în acea noapte mai multe lovituri ale tăbliei patului în contact cu peretele și câteva suspine care le făcură să simtă o mângâiere apăsată în zona ovarelor. Fiecare se gândea care dintre celelalte ar putea fi norocoasa, așa că nu avură parte de somn până dimineață, când ațipiră cu ochii umflați.

Când Robert se trezi, fata plecase. În minte îi apăreau, pe măsură ce se dezmeticea, imagini, sunete și mirosuri de care tocmai avusese parte. Părul brunet la rădăcină și blond la vârfuri, îndreptat cu placa, buzele rumene, de copil, cu cea de sus la fel de groasă ca cea de jos, pistruii de pe nas, sprâncenele dese, genele false care îi cădeau pe obraz în timp ce o lovea cu pelvisul, icnetul ei la fiecare lovitură, mirosul dulce-acrișor al transpirației, gustul intens al păsăricii ei, ca cea mai nobilă Stilton bleu. Luă perna ei în brațe și două alarme se porniră să sune în același timp, cu ring-tone-uri diferite. Bucata pe care o știa pe dinafară a lui Armin van Buuren intrase în duet cu un zdrăngănit dulce de chitară necunoscut. Când ridică privirea, lângă iPhone-ul lui negru stătea un Samsung alb.

Ieși năuc din cameră, cu același prosop în jurul taliei și telefonul străin în mână când cameramanii emisiunii tăbărâră pe el, iar candidatele la inelul de logodnă începură să-l salute și să-l pupe în ciuda feței lui schimonosite de silă. Când intră în camera fetei, pe care nu știa cum o cheamă, simți un pumn în plex, ca la orele de taekwondo. Două cameriste schimbau așternuturile. Nici urmă de ea. Se schimbă într-o viteză, trecu pe la cantină să își bea cafeaua, pe care o dădu pe gât ca pe un shot de tequilla și alergă spre platoul de filmare, cu speranța că o va găsi acolo. Nu apăru până spre cinci, când filmările se terminară și toată echipa avu liber pentru masa de prânz. Cheia stătea în telefonul ei, doar că avea un pattern de siguranță cu care se jucase în continuu și nu reușea să-l ghicească.

În timp ce rodea o aripă de pui picantă, ce tot spera obsesiv se întâmplă. Samsungul sună cu un ciripit și o vibrație. Mama Orange. “Alo? Bună ziua. Fata dumneavoastră și-a uitat telefonul la mine. Unde o găsesc să i-l returnez? Cum care fată? Aveți mai multe? Din păcate nu mi-a spus numele ei, abia ne-am cunoscut. E șatenă, frumoasă, miroase a brânză cu mucegai. Nimic. Am zis că miroase a Bleu Travaille, un parfum. De unde sunteți? Constanța? Perfect, dați-mi un semese cu adresa, într-o oră sunt la dumneavoastră.”

Robert, înarmat cu telefonul alb și două buchete de trandafiri, unul roz, pentru mamă și celălalt portocaliu, pentru fată, sună la ușa cu numărul 24, de la etajul 3 al blocului 14 de pe Tomis 32. Îi deschise o doamnă în vârstă, cu o figură severă și un cățel gri, flocos, i se împletici printre picioare, dând din coadă și lătrând ascuțit. Nu apucă să ofere primul buchet doamnei, că două tinere, cu părul negru la rădăcină și blond spre vârfuri se aruncară pe el, mai să se împiedice de cățel și să cadă grămadă peste cuier. “Dorina, Ioana, eu sunt Dorina, ea e Ioana, eu sunt Ioana, încântată, mulțumim pentru flori, ce frumoase, parfumate, ca tine, ce bine miroși, cu ce te-ai dat? Kelvin Clein? Ce brațe ai, de câte ori mergi la sală pe săptămână? Mă poți ridica într-o mână cred, hai să-ți dau un gin tonic, vrei? Sau o bere, de la congelator. Stai aici, pe canapea, am făcut și prăjituri cu cremă de migdale, pari tensionat, hai să-ți facem un masaj”. Robert se simțea ca într-un montagne russe după două șaorme cu de toate. Nu-i venea să creadă că fata lui cu voce suavă putea fi una dintre aceste două ciocănitori. Îi veni în sfârșit ideea salvatoare. Se ridică în picioare și cu o mână în aer strigă “Telefonul! A cui e telefonul?”. Atunci, fetele, se întoarseră cu o piruetă pe călcâie și i se aruncară în brațe. “Al meu e, l-am rătăcit aseară! Tu făi mincinoaso, tacă-ți gura, de ce minți? Al meu e, prințișor. Samsung alb? Vezi că știu? Am meu e, normal, se asortează cu balerinii.”. Cu ochii mari și palpitații la inimă, bărbatul le puse să îl decodeze, dacă era al lor. În timp ce fetele și-l smulgeau una din mâna alteia, încercând diverse modele, ușa sufrageriei se deschise și o fată diafană, care pășea de parcă levita intră cu un încărcător în mână. “Nu o băga în seamă, e doar filipineza noastră”, ziseseră în cor cele două. Fata, senină, spuse, cu o voce calmă și profundă: “Spirală din centru. Acesta este pattern-ul.” Pe Robert îl luă un val de adrenalină pe sus și sări la ea să o sărute. În timp ce se sărutau și celelalte femei se uitau cu gura căscată la scena ca de film, iPhone-ul din buzunarul lui începu să vibreze. “Robert? Unde ești? În două ore filmăm LIVE finala. Hai să te pregătești. Azi îți vei alege viitoarea soție.”.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.