Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

A simti – simtire

Written By: fatacuportocale - Aug• 18•08

Infinitiv forma scurta si infinitiv forma lunga a aceluiasi concept. Simtire.

Durere

Au trecut multe zile, cam 365 in care am simtit ceva greu, ascutit, ca o arsura, ca o intepatura, ca un gol, ca o taiere, ca o trecere cu smirghelul pe pielea arsa, ca un roi de albine care trece printr-un loc foarte stramt, prin inima mea, ca o atingere rece si moale pe pielea incordata ce provoaca fiori. Una din aceste senzatii in fiecare dimineata sau cand imi aminteam ceva, in fiecare seara inainte sa adorm – pret de o clipa. Cat sa ma doara si sa-mi para rau de ceea ce se intampla, cat sa imi spun ca nu mai rezist asa. Insa rezistam.

Entuziasm

In rest, eram persoana entuziasta care ma stiam dintotdeauna. Vesela, vazand partea buna a lucrurilor, cu idei si initiative, cu dorinta de a cunoaste, de a povesti, de a descoperi, de a creste personal si profesional, de a cuceri si de a fi recunoscuta. Taur cu ascendent in Leu. O combinatie cat se poate de palpitanta, atat pentru mine cat si pentru ceilalti 🙂

Otrava

Au fost zile, cred ca 253, in care simteam atat de tare acea durere incat tot ce vroiam era sa plang, sa ma eliberez de ea ca de o substanta toxica pe care o simteam in mine si de care trebuia sa scap daca nu vroiam sa ma otravesc de tot. Daca nu vroiam sa mi se infiltreze in sange, sa se raspandeasca in toate amintirile si toate dorintele pe care le aveam.

Bucurie

Au fost si zile, cred ca 112 in care simteam acea durere mai putin, iar asta fiindca am simtit si bucurie, si relaxare (desi combinata cu teama ca oricand s-ar putea termina), si placere, senzatii ce ma faceau sa cred ca toata durerea se va transforma pana la urma intr-o mare, colorata si aromata fericire, ca o inghetata de vanilie cu scortisoara si portocale. Si totusi, din aceste zile foarte putine au fost consecutive, incat acel gand de implinire sa se transforme in certitudine…

Pana la urma au trecut cele 365 de zile. Iata-ma apoi in mijlocul camerei, realizand acest lucru si simtindu-ma libera ca dupa o lunga perioada in care imi injectam in fiecare zi putina otrava. Cred ca a fost senzatia toxicomanului cand si-a dat seama ca nu mai este dependent de drogul pe care il lua, dupa mult timp in care a vrut sa se elibereze.

Libertate

Eram libera si cu toate optiunile deschise inainte. Iar atunci ce am facut? Am inceput sa nu mai simt nimic. Nici durere, nici relaxare, nici placere. Nimic. Poate doar m-am golit de toate senzatiile trecute si am asteptat sa apara, sa incolteasca si sa creasca unele noi. M-am intrebat insa de cateva ori si daca nu cumva de acum nu o sa mai simt nimic, niciodata. Indiferent cat de pasionant este concertul la care merg, indiferent cat de frumos construiti sunt oamenii langa care stau, de care m-as putea apropia pana la imbratisare.

Cred ca tot ce am vrut acum a fost sa fiu singura. Insa nici acest lucru nu este posibil fiindca indiferent daca eu aleg sa stau si sa fac anumite lucruri pentru mine, fara sa interactionez cu ce este in afara, lumea din jur nu se opreste si poate interactiona ea cu mine oricand. Si asta s-a si intamplat, mai multi oameni din afara au venit spre mine si m-au indemnat a comunic, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. De parca nu eram singura dupa atata timp in care m-am simtit legata, de parca nu mi se intampla acum sa nu mai simt.

Noutate

Au venit spre mine iar eu nu pot refuza sa cunosc, sa vreau, sa simt. Am vrut sa simt din nou, chiar cu riscul de a simti durere din nou, desi asta mi se pare ceva foarte indepartat acum. Cred ca am capatat un fel de imunitate la ce este rau si otravitor. Mi-am creat antidot si am devenit mai insensibila. A fost insa greu, a trebuit sa fac ceva extravagant ca sa simt din nou si lucrurile sa redevina normale. Sa ma bucur doar de ce e bun, sa simt placere, si daca ar fi sa se opreasca, sa raman cu o amintire frumoasa si atat. Sa nu mai cada cerul.

Placere

Am inceput sa simt din nou, ceva bun, dupa mult timp, descopar din nou cum e sa fii liber alaturi de cineva, incerc sa nu astept sa mi se intample lucruri ci sa traiesc si sa-i fac si pe cei din jurul meu sa traiasca. O sa dau din energia pe care o am, o sa creez, o sa ma joc cu imaginatia si totul o sa fie simplu. Si placut 🙂

Tu simti? 🙂

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Comments

  1. costiman says:

    schimbarea s-a petrecut si pe dinauntru, bag sama.E ok, daca te simti bine.

  2. Lumi says:

    🙁
    365 de zile e mult. si, acu’, ca le mentionezi, pare a fi un fel de aniversare…nu chiar o intimplare….

  3. theheartcollector says:

    Cat de multe confesiuni pentru un singur articol… Ma surprinde ca preferi sa insiri pe blog astfel de lucruri (despre care nu te-am auzit vorbind vreodata).
    Totusi, nu m-a surprins deloc ceea ce am citit aici. Poate pentru ca si eu cunosc bine aceste sentimente si stiu cum e sa incerci zadarnic sa evadezi din temnita viselor…
    Ma bucur sa aud ca totusi ca iti este mai bine 🙂

  4. katzy says:

    Inca nu simt, si nu stiu cand voi mai simti. Momentan sunt in inghetare, starea peste care tu ai reusit sa treci. Felicitari 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.