Gia Știe

despre comunicare, cunoastere, curaj

Mai ții minte

Written By: Gia Codrescu - Sep• 19•16

Mai ții minte cum alergam prin ploaie?

Stăteam acasă și lucram unul lângă altul, iar la primul tunet ne uitam ochi în ochi și știam.

Săream de pe scaune, lăsându-le să se învârtă năucite, cu o senzație de gol, zburam prin casă, aruncam pe noi pantaloni scurți și tricouri, ne încălțam în viteză și ne prăbușeam în fugă pe scări.

La primul ropot de ploaie rupeam ușa scării. Cine ajunge primul la Kaufland și înapoi în fața blocului câștigă o rățușcă de plastic.

Cu hainele reci, lipite de piele și după un lung sărut în lift ne târam înapoi acasă, dădeam drumul la apă în cadă și făceam o baie fierbinte, în care ațipeam, îmbrățișați, cam 10 minute.

Pe măsuța din fața oglinzii, alături de pliculețe de Fervex, folii de Nurofen, spray cu Propolis și vitamina C, avem 5 rățuște portocalii și 14 galbene.

Mai ții minte cum dormeam în fiecare sâmbătă în alt loc, încercând pe parcursul unei luni să nu ne repetăm?

La părinți, bunici, unchi, mătuși, prieteni, în baruri, mașină, cu couchsurfing sau la cort, erau tot atâtea locuri care ne găzduiau iubirea.

Regulile erau: să nu ne coste nimic, să îi facem cu ceva fericiți pe oamenii la care stăteam și să dormim cel puțin 5 ore.

În fiecare noapte de genul acesta mai adăugam ceva construcției noastre – o combinație de castel, cetate, catedrală și casă de nebuni. Un fel de Sagrada Familia gata în mai puțin de 160 de ani.

Seara povesteam sau ne jucam, iar dimineața le pregăteam clătite și ceai.

Mai ții minte cum dispăream câteva zile pe lună?

Ne închideam fiecare în camera lui sau plecam fără să știm unul de altul. Lucram, învățam, evoluam și dacă mergeam pe drumul cel bun se vedea apoi în starea de spirit pe care o aveam când ne revedeam.

Mai ții minte cum mergeam în fiecare an în parcul în care ne-am cunoscut și făceam câte ceva? Un picnic, o ședință foto, un joc, o provocare sau împărtășeam un secret copacilor. Mai ții minte cum iarna făceam sculpturi în zăpadă? Începusem cu banalul om și încet-încet avansasem la arici, pisici si fructe de mare.

Mai ții minte cum de ziua noastră nu ne făceam cadou nimic, fiincă cel mai frumos cadou era timpul petrecut împreună? Mai ții minte primii pași ai copiilor noștri – în sufragerie, în vie sau pe strada Zorilor din Popești-Leordeni?

Mai ții minte toate lucrurile care încă nu s-au întâmplat?

 

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>