Gia Știe

despre comunicare, cunoastere, curaj

Mai ții minte

Written By: Gia Codrescu - Sep• 19•16

Mai ții minte cum alergam prin ploaie?

Stăteam acasă și lucram unul lângă altul, iar la primul tunet ne uitam ochi în ochi și știam.

Săream de pe scaune, lăsându-le să se învârtă năucite, cu o senzație de gol, zburam prin casă, aruncam pe noi pantaloni scurți și tricouri, ne încălțam în viteză și ne prăbușeam în fugă pe scări.

La primul ropot de ploaie rupeam ușa scării. Cine ajunge primul la Kaufland și înapoi în fața blocului câștigă o rățușcă de plastic.

Cu hainele reci, lipite de piele și după un lung sărut în lift ne târam înapoi acasă, dădeam drumul la apă în cadă și făceam o baie fierbinte, în care ațipeam, îmbrățișați, cam 10 minute.

Pe măsuța din fața oglinzii, alături de pliculețe de Fervex, folii de Nurofen, spray cu Propolis și vitamina C, avem 5 rățuște portocalii și 14 galbene.

Mai ții minte cum dormeam în fiecare sâmbătă în alt loc, încercând pe parcursul unei luni să nu ne repetăm?

La părinți, bunici, unchi, mătuși, prieteni, în baruri, mașină, cu couchsurfing sau la cort, erau tot atâtea locuri care ne găzduiau iubirea.

Regulile erau: să nu ne coste nimic, să îi facem cu ceva fericiți pe oamenii la care stăteam și să dormim cel puțin 5 ore.

În fiecare noapte de genul acesta mai adăugam ceva construcției noastre – o combinație de castel, cetate, catedrală și casă de nebuni. Un fel de Sagrada Familia gata în mai puțin de 160 de ani.

Seara povesteam sau ne jucam, iar dimineața le pregăteam clătite și ceai.

Mai ții minte cum dispăream câteva zile pe lună?

Ne închideam fiecare în camera lui sau plecam fără să știm unul de altul. Lucram, învățam, evoluam și dacă mergeam pe drumul cel bun se vedea apoi în starea de spirit pe care o aveam când ne revedeam.

Mai ții minte cum mergeam în fiecare an în parcul în care ne-am cunoscut și făceam câte ceva? Un picnic, o ședință foto, un joc, o provocare sau împărtășeam un secret copacilor. Mai ții minte cum iarna făceam sculpturi în zăpadă? Începusem cu banalul om și încet-încet avansasem la arici, pisici si fructe de mare.

Mai ții minte cum de ziua noastră nu ne făceam cadou nimic, fiincă cel mai frumos cadou era timpul petrecut împreună? Mai ții minte primii pași ai copiilor noștri – în sufragerie, în vie sau pe strada Zorilor din Popești-Leordeni?

Mai ții minte toate lucrurile care încă nu s-au întâmplat?

 

 

Islanda – India

Written By: Gia Codrescu - Sep• 12•16

Până nu demult locuiam în Islanda.

Mă plimbam în fiecare zi pe străzile reci ale Reykjavik-ului,

Știam Skeiðarvogur, Sæbraut și Skútuvogur ca în palmă,

Seara făceam o plimbare prin Reykjavíkurhöfn, iar dimineața îmi beam cafeaua și-mi mâncam peștele în Fiskfélagið.

 

Până nu demult practicam patinaj artistic. De performanță.

Triplu axel, salt quadruplu, dublu Salchow și Triplu Lutz îmi erau la fel de familiare cum îți sunt ție factura la Enel, covrigii cu susan și coborâtul scărilor în fugă la metrou, înainte să ți se închidă ușile în față.

Scrâșnetul gheții la o frânare, senzația de ușoară adâncire în gheață când o tai, ascuțitul patinelor și pansarea degetelor după un antrenament erau la ordinea zilei, așa cum erau și ceaiurile calde, cusutul paietelor pe costume și vitamina C.

 

Până nu demult croșetam fulare.

De mohair, de lână, de angora, simple, într-o singură culoare și foarte lungi. Le dădeai de 3-4 ori peste gât când le purtai și-ți țineau la fel de cald ca o îmbrățișare din aia pe care o primești în aeroport la aterizare.

Îmi zburau andrelele în mână ca niște fluturi cu aripi pufoase, în timp ce o ascultam pe Ella și beam un vin alb sec, pe balcon, dimineața.

 

De curând m-am mutat în India, m-am apucat de înot sincron și învăț să cos la mașină.

Google zice: Sorry, we could not calculate driving directions from “Mumbai, Maharashtra, India” to “Reykjavík, Iceland”

Patinele ruginesc în dulap, alături de andrele și o cutie metalică verde, pe care scrie TEA și în care

Învelită într-o folie de aluminiu,

E o bucată din

Sufletul meu.

The Last Knit (2005) from Anima Vitae on Vimeo.

 

 

Mâinile tale

Written By: Gia Codrescu - Aug• 09•16

Dă-mi mâinile tale, să le învăț ceva nou.

Sigur, au mai mângâiat corpuri fine până acum, însă eu le voi învăța să mă mângâie când voi fi îmbrăcată doar într-o rochie scurtă de hârtie creponată, după ce și-au înmuiat palmele în apă fierbinte.

Sigur, și-au mai lăsat amprenta pe mașini pline de praf, însă eu le voi învăța să se murdărească de albastru-argintiu, roșu-auriu și să se lipească de peretele de deasupra patului alături de amprentele mele portocalii și verzi, de amprentele lui, galbene-violet.

Sigur, au mai gătit până acum prăjituri și paste, salate și antreuri, însă eu le voi învăța să frământe un aluat special, din care poate ieși pâine sau cozonac, sărățele sau fursecuri, fiindcă orice e posibil când ne întâlnim.

Sigur, degetele tale au mai pocnit pe ritmul vreunei melodii care-ți făcea inima să bată cu gândul la ea, însă eu te voi învăța să prinzi în pumn gemetele, râsetele, țipetele sau scâncetele dintre noi și să le pui la borcan, să avem și la iarnă, când lângă sobă toarce adormită liniștea.

Dă-mi mâinile tale, să le învăț 1+3 lucruri noi, după ce le sărut și le șterg de părul meu, fiindcă ele știu deja:

- alfabetul limbii în care am fost scrisă

- clapele pianului la care vom cânta

- să mă scuture și îmbrățișeze în același timp

- să-mi acopere ochii în timp ce-mi rezolvă inima ca pe un Rubik

- să-mi apese degetele pe tastatură nelăsând această poezie să se termine pentru că

Ritualuri

Written By: Gia Codrescu - Jul• 26•16

Aș vrea să te porți cu mine așa cum te porți cu pasta de dinți.

O presezi metodic de jos în sus, până la ultima picătură, o așezi mereu în stânga, pe polița de porțelan din fața oglinzii și o iei cu tine în călătorii.

Așa vrea să te porți cu mine așa cum te porți cu papucii.

Încalți întâi stângul, apoi dreptul, îi iei prin casă peste tot, îi lași cu fața spre geam când te urci în pat și spre bucătărie când ieși din casă.

Aș vrea să te porți cu mine așa cum te porți cu tricourile, pe care le agăți pe umeraș și le calci cu răbdare, așa cum te porți cu pungile cu semințe și migdale, pe care le prinzi cu agrafe de păr colorate, așa cum te porți cu sticla de apă, pe care o iei cu stânga, o deschizi cu dreapta și din care bei doar tu, așa cum te porți cu pantofii, cărora nu le desfaci niciodată șireturile.

Aș vrea să te porți cu mine așa cum te porți cu folderele din partiția D, organizate, detaliate, parolate sau cum te porți cu borcanul de Nuttela din dreapta mouse-ului, la care revii de câte ori te simți singur.

Aș vrea să te porți cu mine așa cum te porți cu toate lucrurile din viața ta.

Pentru că și eu aș vrea.

Să fac parte din ea.

Some days

Written By: Gia Codrescu - Jul• 20•16

Some days are diamonds, some days are rocks.

https://youtu.be/ZfS6Nl962Qg

Muzical

Written By: Gia Codrescu - Jun• 26•16

Stomacul tău e o scoică din care se aude marea,

Valurile valsează pe Spring Walz, iar delfinii cos la mașină rochii din alge albastre – strâmte, umede, fine, pe care să le asortezi cu pantofi de nisip și cercei din razele răsăritului, atunci când ieși la plimbare.

În părul tău sălășuiesc greieri care cântă Kings of convenience seara, înainte de 12, după ce îi hrănești cu covrigei și ierburi mediteraneene.

Din degete îți ies ritmuri de semba atunci când bați darabana, iar din piciorul drept vocea lui Timberlake, când te plictisești și vrei să plecăm.

 

Când te iau în brațe și te strâng Katie începe să cânte și să danseze în timp ce rimelul îi curge și lasă pe jos cercuri negre, ca niște zâmbete întoarse.

Fricile din pieptul tău formează un cor acapella atunci când rămâi singură, nu se opresc din cântat și nu te lasă să dormi,

Iar sânii tăi sunt doi actori dintr-un musical.

Toată pielea ta e un ecran cu touch-screen, oriunde apeși pornește un clip Youtube cu o melodie care îți ridică părul de pe mâini,

Ceea ce mă face să vreau

Să-ți ascult în căști

Sufletul.

 

Amprente

Written By: Gia Codrescu - Jun• 24•16

Mi-e dor de blatul bucătăriei tale

De cum se simte când trec cu mâna pe marginea chiuvetei

Texturată, umedă, caldă

De sunetul cu care se trantesc dulapurile de sus dacă le scapi ușa din mână

Și de mirosul de chibrituri arse la micul dejun, amestecat cu unt, cimbru și miere.

 

Mi-e dor de urmele pe care mi le lasă parchetul tău pe tălpi

Și de carourile pe care mi le desenează canapeaua pe coapse

De lumina de interogatoriu care-ți intră-n ochi dimineața, sucindu-ți nervul optic, torturându-ți retina, strângându-ți ploapele într-un nou vis REM, mai real, mai înfricoșător, mai plin de înțelesuri ca oricare altul

Și de gustul pe care îl au amandinele mâncate cu mâna, în picioare, în pat.

 

Mi-e dor de curentul care se face când deschizi toate geamurile – îți trece printre degete, prin păr, îți împrăștie gândurile și-ți aduce aminte de mare.

Mi-e dor de sunetul soneriei tale, mai enervant ca o proastă și de agățătoarea din stânga jos de la cuier, de care nu atârnă nimic. Nu vrei să agățăm acolo pofta noastră de a ne face rău?

De cărțile necitite din bibliotecă și de lemnul rotund al celor 15 chitare pline de praf pe care cineva a scris I pup you.

Mi-e dor ca un hobby, de toate lucrurile din casa ta, ca să nu recunosc că de fapt

Mi-e atât de dor

De amprentele tale.