Gia Știe

despre comunicare, cunoastere, curaj

Visele tale

Written By: Gia Codrescu - Jun• 12•17

Tu ești apa ce se infiltrează în muchiul moale al inimii mele
Cu nuanțe de verde și albăstrui îți arată mereu Nordul
În timp ce tu îi hrănești rădăcinile mici cu vise uriașe.

Visele tale sunt ca ale lui Martin, Benny sau Bjorn,
Dacă le-ai agăța un capăt de Everest, te-ai da în rapel până pe fundul Gropii Marianelor
Dacă le-ai face lasou ai captura din Drumul Taberii capre sălbatice din Ulaanbaatar.

Tu ești focul ce-mi aprinde circuitele neuronale
Cu nuanțe de portocaliu și roșu te îndeamnă la drum
Iar tu spui da și demarăm chiar atunci, spre lumi interioare, spre lumi paralele.

Cu tine mi-ar plăcea să mă plimb pe Veșnicele plaiuri ale vânătorii
Să ne pierdem pe străzile din Sukhavati, sau din Tian,
Să alergăm printre copacii din Neverland, să adormim într-un hamac din Fantasia.

Tu ești aerul ce-mi răvășește paginile cărții autobiografice scrise la prezent
Ți-a făcut loc și ție printre rândurile ei, începând cu pagina 253, capitolul 9,
Bucurându-se să se transforme într-un roman de aventuri, pentru copii, de dragoste, cu mult umor și nuanțe de galben.

Cineva de la Facultatea de Informatică vrea să identifice automat umorul,
Altcineva crează roboți psihologi și cea mai relaxantă melodie,
I
ar altcineva pe Clarisa.

Oare ce urmează să creăm spre Nord, visând mov, cât mai departe, râzând, împreună?

 

 

Somewhere City

Written By: Gia Codrescu - Mar• 18•17

I was walking on the sandy road to nowhere when you have found me.

Your windy eyes recognised me. I was living inside your head for some time, in a tiny trailer, underneath the stars. My bed was filled with soft pillows and hard copy books. Every night you were dedicating a new song at the radio to me, every night I was cooking rice. We made love 53 times before we met and we even talked about God, while chopping some parsley.

You said: Hey, little tiger, step in, so I entered your white, muddy car and asked you where are we going. Somewhere, you said. In the rearview I could see my backpack moving away from us, shadowing the wayside.

Our first stop was near a river. I was dying for some pizza and some white, chilled wine, but you wanted to show me something. You took your boots off, turned up your trousers, made me do the same and led me by the hand in the middle of the icy water. It felt like my feet were cut from below the surface and I was floating above. We stand there with our hands stretched sideways and our eyes closed, on the rounded, slippery stones, trying to keep our balance, resisting the temptation to lean on the back and leave ourselves at the will of stream. In my mind the image of the pepperoni pizza was slowly replaced by the thought that we are immortals.

Yesterday you told me your name. I usually cannot recall people names, after we make acquaintance, but I did yours.

If you could do anything, what would you do? You asked me. I would turn into a golden fish, I replied. You would be a seahorse and I would ride you across the ocean. We would make a house in a coral reef and eat seagrass salad with chopsticks. What would you do? I’d marry you.

Today you said: Tiger, let’s move on. We once again entered your car, which was dazzling like Antarctica in January this time. It smelled like fresh bed sheets and chamomile.

Shut your mouth, baby stand and deliver

Holy hands, oh they make me a sinner

Like a river, like a river

Shut your mouth and run me like a river

was playing at the radio.

On the back seat I had a new backpack filled with pineapples and ham.

Somewhere City, ahead.

I usually start Waze when I am a copilot, but not knowing where you go makes it much easier to reach your destination.

You have something on your nose, I joked.

 

Pictură

Written By: Gia Codrescu - Nov• 01•16

Iau o pensulă și mă servesc din culorile din jur, de parcă ar fi ale mele.

Iau din galbenul frunzelor, din maro-ul clădirilor, din verdele Daciei 1310 care stă pe jantă, din gri-ul gardului de lângă stația de autobuz, pe care te-ai așeza dacă nu ar avea țepi (la ce e bun un gard de jumătate de metru, cu țepi?), iau și puțin albastru din ochii florăresei, roșu din gladiole și portocaliu din plăcinta cu dovleac pe care o înfulecă un copil. Le amestec bine pe paletă și uite, am obținut culoarea ochilor tăi.

Clătesc pensula în lacul Cișmigiu, o înmoi într-un tanc din forțele armate și îți desenez pe fundal de cer senin conturul. Mi-a alunecat mâna în dreptul piciorului stâng, l-am făcut puțin mai lung, iar urechile sunt mai mari decât în realitate, dar le las așa. Din boxele caruselului se aude “Le Boudin”. Un stol de grauri formează o săgeată, apoi un clopot și se pierd în spatele Tribunalului.

E plin de câini în parc, dar niciunul de culoarea părului tău. Aștept. Cumpăr o cafea. Scot o țigară din pachet și o pun între buze. Nu o aprind. Ofer cafeaua unui gunoier. Când o ia îi ating mâna în treacăt. E de gheață. Aș vrea să îi iau mâinile în palme și să suflu aer cald peste ele, dar ar fi inutil.

Trece un golden retriever, un buldog francez, un bichon și un basset. Se aude un ciocan lovind o tablă. Pe asfalt cineva a scris cu cretă “Honneur et Fidélité”. Ultimele patru litere sunt aproape șterse. Pun țigara la loc în pachet. Nu m-a învis nici de data asta. Mă plictisesc să aștept și iau maro din scoarța a trei copaci. Îți pictez părul, conturul ochilor, a nasului, a gurii. Un bot umed mă amușină pe gambă. Ne scuzați, așa e el, mai prietenos. Un dog german pe nume Carlos. Înmoi pensula în el și îți pictez genele.

Îmi vine ideea să fac un colaj, așa că iau bannerul Vodafone – Power to you agățat peste stradă și îl împăturesc în forma unui tricou. Dezlipesc mai multe afișe de concert și le lipesc între ele, să semene cu niște pantaloni (cine merge la concerte rock la Sala Palatului, unde nu poți sări?). Pentru pantofi am găsit două pungi de hârtie. Ești cam pestriț îmbrăcat, dar așa te camuflezi mai bine.

Mă răzgândesc și pictez o casă din culoarea păstrată pentru ochii tăi. O fac cadou gunoierului.

Mai rămâne doar să te anim, într-un marș de 40 de kilometri.

 

 

Papaya și kiwi

Written By: Gia Codrescu - Oct• 11•16

Cerul era roșu, iar noi mâncam ridichi și pâine prăjită cu unt pe o bancă în fața unui bloc în care nu locuiam. Vorbeam de încălzirea globală, ofertele din supermarketuri și gecile cu membrană Gore-Tex. Ne sărutam ca un semn de punctuație, după fiecare glumă pe care o făceam, un fel de punct și virgulă între două bla-bla-uri deștepte, de unică folosință. Am scos la final o sticlă de bere de cu Busuioacă de Bohotin și alta de cola cu compot de căpșuni, le-am dat pe gât și am pornit spre mașina ta pe care o vedeam de la o poștă acum, de când o vopsiseși portocalie.

Am dat drumul la radio și am fredonat You’ve got time, de la Regina Spektor, ca doi demenți, în timp ce îți mângâiam mâna care mă mângâia pe picior. Mergeam la Dedeman, să luăm o plasmă termică pe care să o punem la picioarele patului și o pungă de cuarț, să terminăm tencuiala din hol. În seara aia urma să facem somon la tigaie cu mango și papaya, să mai scriu un articol pe blog și să dormim devreme, în noile așternuturi cu steluțe galbene.

Am visat că eram la mare, pe plajă, cu o limonadă în mână și o carte în cealaltă, iar tu erai foarte concentrat, construiai un castel de nisip, dar erai prea aproape de apă și cu fiecare val mai mare tot ce construiai se năruia. Am lăsat cartea din mână, am venit să îți pun pălăria mea de soare pe cap, să-ți dau limonadă și m-am așezat cu fundul între castelul tău și apă. Ai putut atunci să-l ridici așa cum voiai, doar că nu te mai opreai și ocupaseși deja toată plaja, iar eu eram speriată, încercam să-ți spun să te oprești, dar nu te uitai la mine, iar ochii tăi erau din ce în ce mai verzi.

Când ne-am trezit a doua zi dimineață aveam poftă de salată. Am făcut una cu kiwi și avocado, senvișuri cu mușchi, pesto și germeni de broccoli și ceai de mentă. Ne-am uitat la finalul de la Green Mile, început cu o săptămână înainte și am făcut un to do list cu lucruri pe care nu vrem să le facem de fapt, tocmai fiindcă știam că nu ne vom ține de ele și vor crește sansele de a face ce ne dorim cu adevărat. De exemplu, să ne schimbăm periuțele cu unele noi, în nuanțe diferite de albastru și să ne înscriem un proiect pe Indiegogo.

În perioada aia îmi număram vânătăile cum alții își numără medaliile de Finisher la maraton. Fiecare avea o poveste. Fusesem în Parc Aventura, unde căpătasem vreo 7, în Terra Park, alte 5 și cu ce ne-am mai jucat pe acasă de-a baba oarba și iepurii sălbatici, fix 19. Pregăteam un weekend cu prieteni, în care să ne jucăm boardgames și să gătim fois gras cu sos de prune uscate, plăcintă cu carne, supă de usturoi și cheesecake cu dulceață de afine. Apoi, duminică seară, la lumina acelei lava lamp violet, mi-ai spus:

- Te iubesc atât de mult că îmi vine să te iubesc în continuare.

Așa că am pornit de mână, pășind pe roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet, spre capătul curcubeului la care dacă nu găsim un ulcior cu bani de aur jur că nu mai vorbesc cu tine.

Un timp.

Cât ai face un smoothie.

 

 

 

Mai ții minte

Written By: Gia Codrescu - Sep• 19•16

Mai ții minte cum alergam prin ploaie?

Stăteam acasă și lucram unul lângă altul, iar la primul tunet ne uitam ochi în ochi și știam.

Săream de pe scaune, lăsându-le să se învârtă năucite, cu o senzație de gol, zburam prin casă, aruncam pe noi pantaloni scurți și tricouri, ne încălțam în viteză și ne prăbușeam în fugă pe scări.

La primul ropot de ploaie rupeam ușa scării. Cine ajunge primul la Kaufland și înapoi în fața blocului câștigă o rățușcă de plastic.

Cu hainele reci, lipite de piele și după un lung sărut în lift ne târam înapoi acasă, dădeam drumul la apă în cadă și făceam o baie fierbinte, în care ațipeam, îmbrățișați, cam 10 minute.

Pe măsuța din fața oglinzii, alături de pliculețe de Fervex, folii de Nurofen, spray cu Propolis și vitamina C, avem 5 rățuște portocalii și 14 galbene.

Mai ții minte cum dormeam în fiecare sâmbătă în alt loc, încercând pe parcursul unei luni să nu ne repetăm?

La părinți, bunici, unchi, mătuși, prieteni, în baruri, mașină, cu couchsurfing sau la cort, erau tot atâtea locuri care ne găzduiau iubirea.

Regulile erau: să nu ne coste nimic, să îi facem cu ceva fericiți pe oamenii la care stăteam și să dormim cel puțin 5 ore.

În fiecare noapte de genul acesta mai adăugam ceva construcției noastre – o combinație de castel, cetate, catedrală și casă de nebuni. Un fel de Sagrada Familia gata în mai puțin de 160 de ani.

Seara povesteam sau ne jucam, iar dimineața le pregăteam clătite și ceai.

Mai ții minte cum dispăream câteva zile pe lună?

Ne închideam fiecare în camera lui sau plecam fără să știm unul de altul. Lucram, învățam, evoluam și dacă mergeam pe drumul cel bun se vedea apoi în starea de spirit pe care o aveam când ne revedeam.

Mai ții minte cum mergeam în fiecare an în parcul în care ne-am cunoscut și făceam câte ceva? Un picnic, o ședință foto, un joc, o provocare sau împărtășeam un secret copacilor. Mai ții minte cum iarna făceam sculpturi în zăpadă? Începusem cu banalul om și încet-încet avansasem la arici, pisici si fructe de mare.

Mai ții minte cum de ziua noastră nu ne făceam cadou nimic, fiincă cel mai frumos cadou era timpul petrecut împreună? Mai ții minte primii pași ai copiilor noștri – în sufragerie, în vie sau pe strada Zorilor din Popești-Leordeni?

Mai ții minte toate lucrurile care încă nu s-au întâmplat?

 

 

Islanda – India

Written By: Gia Codrescu - Sep• 12•16

Până nu demult locuiam în Islanda.

Mă plimbam în fiecare zi pe străzile reci ale Reykjavik-ului,

Știam Skeiðarvogur, Sæbraut și Skútuvogur ca în palmă,

Seara făceam o plimbare prin Reykjavíkurhöfn, iar dimineața îmi beam cafeaua și-mi mâncam peștele în Fiskfélagið.

 

Până nu demult practicam patinaj artistic. De performanță.

Triplu axel, salt quadruplu, dublu Salchow și Triplu Lutz îmi erau la fel de familiare cum îți sunt ție factura la Enel, covrigii cu susan și coborâtul scărilor în fugă la metrou, înainte să ți se închidă ușile în față.

Scrâșnetul gheții la o frânare, senzația de ușoară adâncire în gheață când o tai, ascuțitul patinelor și pansarea degetelor după un antrenament erau la ordinea zilei, așa cum erau și ceaiurile calde, cusutul paietelor pe costume și vitamina C.

 

Până nu demult croșetam fulare.

De mohair, de lână, de angora, simple, într-o singură culoare și foarte lungi. Le dădeai de 3-4 ori peste gât când le purtai și-ți țineau la fel de cald ca o îmbrățișare din aia pe care o primești în aeroport la aterizare.

Îmi zburau andrelele în mână ca niște fluturi cu aripi pufoase, în timp ce o ascultam pe Ella și beam un vin alb sec, pe balcon, dimineața.

 

De curând m-am mutat în India, m-am apucat de înot sincron și învăț să cos la mașină.

Google zice: Sorry, we could not calculate driving directions from “Mumbai, Maharashtra, India” to “Reykjavík, Iceland”

Patinele ruginesc în dulap, alături de andrele și o cutie metalică verde, pe care scrie TEA și în care

Învelită într-o folie de aluminiu,

E o bucată din

Sufletul meu.

The Last Knit (2005) from Anima Vitae on Vimeo.

 

 

Mâinile tale

Written By: Gia Codrescu - Aug• 09•16

Dă-mi mâinile tale, să le învăț ceva nou.

Sigur, au mai mângâiat corpuri fine până acum, însă eu le voi învăța să mă mângâie când voi fi îmbrăcată doar într-o rochie scurtă de hârtie creponată, după ce și-au înmuiat palmele în apă fierbinte.

Sigur, și-au mai lăsat amprenta pe mașini pline de praf, însă eu le voi învăța să se murdărească de albastru-argintiu, roșu-auriu și să se lipească de peretele de deasupra patului alături de amprentele mele portocalii și verzi, de amprentele lui, galbene-violet.

Sigur, au mai gătit până acum prăjituri și paste, salate și antreuri, însă eu le voi învăța să frământe un aluat special, din care poate ieși pâine sau cozonac, sărățele sau fursecuri, fiindcă orice e posibil când ne întâlnim.

Sigur, degetele tale au mai pocnit pe ritmul vreunei melodii care-ți făcea inima să bată cu gândul la ea, însă eu te voi învăța să prinzi în pumn gemetele, râsetele, țipetele sau scâncetele dintre noi și să le pui la borcan, să avem și la iarnă, când lângă sobă toarce adormită liniștea.

Dă-mi mâinile tale, să le învăț 1+3 lucruri noi, după ce le sărut și le șterg de părul meu, fiindcă ele știu deja:

- alfabetul limbii în care am fost scrisă

- clapele pianului la care vom cânta

- să mă scuture și îmbrățișeze în același timp

- să-mi acopere ochii în timp ce-mi rezolvă inima ca pe un Rubik

- să-mi apese degetele pe tastatură nelăsând această poezie să se termine pentru că