Gia Şerban

despre comunicare, cunoastere, curaj

Some days

Written By: Gia Codrescu - Jul• 20•16

Some days are diamonds, some days are rocks.

https://youtu.be/ZfS6Nl962Qg

Muzical

Written By: Gia Codrescu - Jun• 26•16

Stomacul tău e o scoică din care se aude marea,

Valurile valsează pe Spring Walz, iar delfinii cos la mașină rochii din alge albastre – strâmte, umede, fine, pe care să le asortezi cu pantofi de nisip și cercei din razele răsăritului, atunci când ieși la plimbare.

În părul tău sălășuiesc greieri care cântă Kings of convenience seara, înainte de 12, după ce îi hrănești cu covrigei și ierburi mediteraneene.

Din degete îți ies ritmuri de semba atunci când bați darabana, iar din piciorul drept vocea lui Timberlake, când te plictisești și vrei să plecăm.

 

Când te iau în brațe și te strâng Katie începe să cânte și să danseze în timp ce rimelul îi curge și lasă pe jos cercuri negre, ca niște zâmbete întoarse.

Fricile din pieptul tău formează un cor acapella atunci când rămâi singură, nu se opresc din cântat și nu te lasă să dormi,

Iar sânii tăi sunt doi actori dintr-un musical.

Toată pielea ta e un ecran cu touch-screen, oriunde apeși pornește un clip Youtube cu o melodie care îți ridică părul de pe mâini,

Ceea ce mă face să vreau

Să-ți ascult în căști

Sufletul.

 

Amprente

Written By: Gia Codrescu - Jun• 24•16

Mi-e dor de blatul bucătăriei tale

De cum se simte când trec cu mâna pe marginea chiuvetei

Texturată, umedă, caldă

De sunetul cu care se trantesc dulapurile de sus dacă le scapi ușa din mână

Și de mirosul de chibrituri arse la micul dejun, amestecat cu unt, cimbru și miere.

 

Mi-e dor de urmele pe care mi le lasă parchetul tău pe tălpi

Și de carourile pe care mi le desenează canapeaua pe coapse

De lumina de interogatoriu care-ți intră-n ochi dimineața, sucindu-ți nervul optic, torturându-ți retina, strângându-ți ploapele într-un nou vis REM, mai real, mai înfricoșător, mai plin de înțelesuri ca oricare altul

Și de gustul pe care îl au amandinele mâncate cu mâna, în picioare, în pat.

 

Mi-e dor de curentul care se face când deschizi toate geamurile – îți trece printre degete, prin păr, îți împrăștie gândurile și-ți aduce aminte de mare.

Mi-e dor de sunetul soneriei tale, mai enervant ca o proastă și de agățătoarea din stânga jos de la cuier, de care nu atârnă nimic. Nu vrei să agățăm acolo pofta noastră de a ne face rău?

De cărțile necitite din bibliotecă și de lemnul rotund al celor 15 chitare pline de praf pe care cineva a scris I pup you.

Mi-e dor ca un hobby, de toate lucrurile din casa ta, ca să nu recunosc că de fapt

Mi-e atât de dor

De amprentele tale.

 

 

 

 

Mierea de pe buzele ei

Written By: Gia Codrescu - Jun• 19•16

Dora stătea singură de atât de mult timp, încât în sertarul ei de tacâmuri ajunsese să se găsească doar o furculiță, o lingură și un cuțit. Se holba la ele în timp ce pe foc apa sfârâia uitată la fiert, pe fundul ibricului de 200 ml. Își simțea gura neclăită, după altă noapte de somn cu vise regizate de un Tarantino pervers. De termopanul închis al bucătăriei se izbi un pescăruș care o făcu să înjure în spaniolă. Stătuse doi ani în Madrid, cu masterul în lingua e cultura spagnola. Que te folle un pez. Să te fută un pește, cu alte cuvinte. Probabil că pescărușul o merita. Ce naiba căuta în mijlocul orașului?

Reumplu ibricul, îl puse înapoi pe foc, își scoase chiloții din fund, ceea ce îi aminti că nu mai purtase demult tanga și se duse să se spele pe dinți. Periuța, prosopul și buretele de baie îi săriră în ochi mai ceva ca o dungă fosforescentă pe o rochie bleumarin. Chiar nu mai avea nimic în casă la plural? Ieși din baie spălându-se pe dinți și trecu în revistă obiectele din dormitor. O pernă, o pătură, o veioză, un laptop, un scaun directorial. Qué chingados! Ce mama măsii? În hol avea o pereche de pantofi. Mai avea o șansă.

Se întoarse în bucătărie, turnă apa în cana pe care scria Ești senzațională, îşi făcu un ceai negru cu miere și apăsă play pe un playlist al Norei Jones. Avea un weekend întreg în care să își găsească fericirea sau la finalul căruia să se sinucidă.

Fericirea e în lucrurile mici. E un pitic, ce dansează. Fericirea nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să… Fuck that shit. Fericirea e un drog. De care creierul ei avea nevoie mai ceva decât o inimă oprită de un defibrilator. În timp ce sorbea din ceaiul care i se prelingea dulce pe esofag, își dădu seama că îi plăcea să înjure, îi dădea o senzație de control.

În Madrid îl cunoscuse pe primul ei prieten. Avea 39 de ani și se futuse cu 67 de femei și 2 bărbați. Un număr impresionant având în vedere că ea era mai virgină decât o nucă de cocos. În timpul cât stătuse cu el încercase să îl ajungă din urmă, agățând tipi în baruri, la sală, la examene, piață, muzee, restaurante chinezești și chiar din fața clinicilor de infertilitate. Însă nu reușise să ajungă decât la 42, iar el atinsese deja 72, așa că renunță și se despărțiră. După două luni în care își pregăti dizertația cu titlul Înjurăturile și schimbarea socială: un studiu sociolingvistic, se întoarse acasă unde începu să ia antibiotice și antidepresive.

Își aprinse un trabuc, rămas din colecția tatălui ei și încercă să își amintească în ce momente a fost fericită până atunci. La 5 ani, cu ai ei la mare, cu doi ani înainte de accident. La 8 ani, când un vecin a venit la serbarea de final de clasa întâi, ca să îi aducă și ei cineva flori la final. La 18 ani, când a intrat la facultate cu aceeași medie ca cea mai bună prietenă, cu care s-a pupat atunci pe gură și cu care a rămas împreună până la absolvire când ea a plecat la master în state și s-a căsătorit. Când l-a întâlnit pe Alejandro, înainte să afle de hobby-ul lui. Acum cinci minute când a văzut perechea de pantofi din hol. Mai avea o șansă și 39 de ore.

Ca în toate momentele ei de trezire, din ce în ce mai rare în ultimii ani, fiindcă de obicei își umplea timpul cu traduceri sau lecturi până simțea nisip în ochi sau cu orgasme, atunci când se plictisea sau ca să poată adormi, deschise Skype-ul și îi scrise Andrei, prietena ei din state. Smile emoticon, heart, hug. Când ești free să vorbim? Mi s-a luat de toate. Puncte de suspensie. Gif cu un tip care își dă ochii peste cap. Pupic. Quit. Shut down. Ce ar fi să merg la mare? Power on. Google. Microbuz București-Mangalia, autogara de est. 13:45. Ăsta e.

În microbuz se așeză la margine, pe rândul 2. De obicei stătea în spate, la geam, dar se hotărî ca zilele astea să facă totul invers. Chiloții tanga roz pe care îi purta o excitau ușor. Își prinse părul într-un coc lejer și își ridică genunchii pe scaunul din față.

- E liber?

Un domn în vârstă își scoase pălăria în timp ce îi zâmbea larg, cu buzele strânse.

- Sigur.

Dora se ridică şi îi făcu loc pasagerului care mirosea a levănțică şi pâine prăjită.

- Mergeți la mare?

Niciodată nu începea o discuție cu un străin într-un loc de unde nu putea evada, așa cum era un microbuz în mișcare.

- Da, merg în locul în care am fost 40 de ani la rând cu soția mea. La Eforie Nord. Hotel Aurora. Camera 23. Vedere la mare. Lux.

- Eu merg chiar în Mangalia. Am fost acum mult timp cu ai mei. De fapt, atunci a fost singura dată când am fost la mare.

Niciodată nu spunea lucruri despre ea străinilor, mai ales fără a fi întrebată. Cel puțin nu lucruri adevărate. Pot să vă întreb ceva mai ciudat?

- De ce credeți că marea ne face fericiți?

- Din cauza mișcării. Noi mai uităm să ne mișcăm și atunci murim. Ea se mișcă tot timpul. De aia ne plac și parcurile de distracții. Și să dansăm. Ideea e să nu ne oprim din dans. Decât la sfârșit. Mirela și-a încheiat dansul cu o piruetă perfectă.

- Dacă trec de weekendul ăsta mă gândesc să mă apuc de dansuri populare. Așa, ca să încerc ceva nou, ce nu aș fi făcut niciodată. Să merg într-o bibliotecă și să aleg cinci cărți pe care nu le-aș fi cumpărat niciodată. Să le cumpăr și să le citesc.

- Mie îmi plac lucrurile vechi. Nu înțeleg goana asta după nou a tinerilor. Îmi placea să recitesc, atunci când mă țineau ochii. Am recitit Contele de Monte Cristo de 26 de ori. Și de fiecare dată descopeream ceva nou. Haha, poate că și eu căutam noul, dar în același loc. Am fost căsătorit 52 de ani și nu am înșelat-o o dată pe Mirela. Ea în schimb, de multe ori. Dar nu m-am supărat. Așa sunt femeile. Le aduci o floare, le spui că sunt frumoase și privirea ta are efect de cremă anti-rid. Zâmbesc atunci ca niște copile și se deschid ca regina nopții.

- Nu ți-a fost teamă că te va părăsi?

- Ba da. Bineînțeles. Dar asta a făcut parte din dans. Ce caută o fată așa sensibilă ca tine fără un domn pe care să-l necăjească și să-l mângâie pe frunte din când în când?

- Stai puțin. Cartea mea preferată e Eleganța ariciului și am citit-o o singură dată. Mi primer amor. Qué putada! Cât o fi un bilet dus până în California?

Microbuzul tocmai trecea de Olimp. Pe locul din stânga fetei rămăsese o scoică spartă. Dora se uita la espadrilele ei albastre care îi lăsaseră două răni adânci deasupra călcâielor şi se gândea cum ar fi să lingă miere de pe buzele ei.

 

 

 

Subînțeles

Written By: Gia Codrescu - Jun• 19•16

- Data viitoare când vin la mare îmi iau un cort mai înalt

Și cremă de plajă neapărat, că m-am ars pe umeri

Iau o baterie solară pentru telefon și vreo patru prosoape, să fie.

 

Îmi iau o plasă specială pentru scoici și una pentru ciulini

Nu știi niciodată când ai nevoie de un ceai detoxifiant

Două tricouri albe, două albastre și unul mov, pentru sâmbătă seara

 

O să iau și niște baloane din alea lungi, să fac cățeluși pentru copii și flori pentru fete

Așa îi faci să tacă dacă plâng, iar pe ele să plângă, dacă tac

Niște plasturi în caz de accident și vreo douăzeci de prezervative.

 

Îmi iau batoane de cereale cu miere, șampon cu levănțică,

Un prelungitor pentru laptop, să mi-l trag unde vreau

Și o rogojină de bambus, să dorm două ore la prânz.

- Și eu?

- Implicit.

 

Nume de alint

Written By: Gia Codrescu - Jun• 10•16

Ți s-a spus în atâtea feluri până acum

Baby, honey, puiu, puiuț, guriță, iubire, birea mea, bitu, bibitu, rățușcă, pisu, pisic, mieunici sau cine știe, poate chiar lupule, tigrule, eroul meu, zeule sau stăpâne.

Fiecare te-a văzut într-un fel și te-a adoptat, ca pe un panda.

Se spune că atunci când denumești ceva preiei puterea, controlul, acel pocal de ciocolată pe care cu toții ni-l dorim.

Doar că lucrurile nu stau chiar așa, click aici, să vezi și să nu crezi:

“Relax, nothing is under control” ar fi mai corect.

Tot ce avem e dorința noastră de aici și acum, tot ce avem e aerul ăsta din jur pe care îl putem folosi la înjurat, cântat, spus bancuri, urlat, filosofat sau la șoptit iubire.

Tot ce avem sunt deciziile noastre și pâinea asta prăjită, așternuturile cu girafe și zgomotul mașinii de spălat, mirosul de tei de afară și mâinile tale pe pielea mea.

Tot ce avem e lumina asta orbitoare de dimineață, vocea lui Audrey cântând Moon River și pantofii ăștia care s-au stricat de la atâta încălțat și descălțat fără să le dezlegi șireturile.

Tot ce avem e praful ăsta de pe mobilă, senzația că intri în parchet când te așezi pe el obosit și pereții ăștia goi, pe care ar sta bine tablouri cu poze. Apa pe care trebuie să o lași să curgă în cadă până să se încălzească și ciripitul soneriei. Mirosul de vanilie din crema de zahăr ars și umezeala limbii când ne sărutăm.

Tot ce avem e acum, așa că nu o să-ți spun în niciun fel. Când voi avea nevoie de tine te voi striga bătând din inimă mai tare.

 

Înghețata de mentă

Written By: Gia Codrescu - Jun• 07•16

M-am cățărat pe tine ca pe o stâncă. Un picior aici, o mână acolo, ți-am înfipt colțarii în față și degetele în ochi, am ancorat carabiniere de sfârcurile tale și am ajuns pe creastă. Acolo, ce să vezi, un cer înstelat, frig (se făcuse aproape miezul nopții), în dreapta o peșteră în care sforăia o panteră, iar în stânga o tonetă cu înghețată și un tonomat.

Am băgat un dolar în mașinăria care s-a aprins cu un oftat și am ales Are you lonesome tonight. Discul a fâșâit o secundă și vocea a început să fredoneze melodia, fără versuri, doar cu lalala. Lalalala lala, lalalala lala, lalala lalala lalala la laaaa. Lalalala lala, lalala lala, lalala lalala la la. Am luat două cornete (când mănânc înghețată cel mai mult îmi place să ronțăi cornetul), le-am umplut – pe una cu o cupă de înghețată de mentă cu bucăți de ciocolată, pe cealaltă cu o cupă roz-albastră pe nume Bubble gum și m-am așezat pe marginea prăpastiei să mă uit la stele ca la un film. Filmul, bineînțeles, era doar în mintea mea.

Un pulsar, o stea pitică și un gigant roșu intră într-un bar. Steaua comandă o vodkă mică, pulsarul un rom, gigantul vede o gaură neagră și explodează. Morala? Să nu ai niciodată încredere în pedala de frână, mai bine încetinești din timp. S-a făcut atât de frig că am început să tremur ca o mașină de cusut. Îmi clătesc gura cu un rest de apă din sticla din ghiozdan și mă duc să mă cuibăresc lângă panteră. E caldă, moale și toarce la relanti când mă simte.

Când mă trezesc sunt într-un pat de spital, o branulă îmi arde încheietura, pe ecranul negru din dreapta sus scrie cu verde ba 99, ba 100, ba 101 și un piuit îmi afișează graficul pulsului. O asistentă minionă intră să îmi verfice temperatura și îi simt mâna ca o cupă de înghețată de mentă pe frunte, iar inima mea stă să explodeze când îmi amintesc că ultimele cuvinte pe care mi le-ai spus înainte să te urci în avionul pentru care luasei bilet doar dus au fost We’ll always have Paris