Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

SOMN PARADOXAL

Written By: fatacuportocale - Jan• 21•08

“În timpul somnului trecem printr-o fază deosebită numită “somn paradoxal“. Ea durează cincisprezece-douăzeci de minute, apoi se întrerupe ca să revină mai îndelung o oră şi jumătate mai târziu. De ce a fost numită astfel această perioadă de somn? Deoarece este paradoxal să ai o activitate nervoasă intensă chiar în momentul celui mai profund somn.

Dacă nopţile bebeluşilor sunt adesea foarte agitate, asta se datorează acestui somn paradoxal (proporţii: o treime de somn normal, o treime de somn uşor, o treime de somn paradoxal). În timpul acestei faze a somnului lor, bebeluşii prezintă deseori mimici ciudate care îi fac să ia mina unui adult, chiar a unui bătrân. Pe fizionomia lor se zugrăveşte rând pe rând furia, bucuria, tristeţea, frica, surpriza, deşi n-au cunoscut încă astfel de emoţii. S-ar zice că trec în revistă expresiile pe care le vor avea mai târziu.

După aceea, în cursul vieţii de adult, fazele de somn paradoxal se reduc cu vârsta, ajungând la numai o zecime, dacă nu şi mai puţin, din totalitatea timpului de somn.

Experienţa este trăită ca o plăcere şi poate să provoace erecţii la bărbaţi.

S-ar părea că, în fiecare noapte, avem de primit un mesaj.

S-a făcut o experienţă. Un adult a fost trezit în mijlocul somnului paradoxal şi a fost rugat să povestească ce visa în acel moment. Apoi a fost lăsat să adoarmă din nou ca să fie iar trezit la următoarea fază de somn paradoxal. Astfel s-a constatat că, chiar dacă povestea celor două vise era diferită, prezenta totuşi un nucleu comun. Totul se petrece de parcă visul întrerupt s-ar repeta într-un mod diferit ca să transmită acelaşi mesaj.

Recent, cercetătorii au emis o teorie nouă. Visul ar fi un mijloc de uitare a presiunilor sociale. Visând, uităm ceea ce am fost constrânşi să învăţăm în timpul zilei şi vine în contradicţie cu convingerile noastre profunde. Toate condiţionările impuse de exterior dispar. Atâta vreme cât oamenii visează, este imposibil să-i manipulezi complet. Visul este o frână naturală a totalitarismului.”

Edmond Wells,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul III

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Comments

  1. gyrovague says:

    off topic. nu stiu daca ai mai luat-o dar eu pasez o LEAPSA. esti mentionata ;) deci —–> http://mentosan.blogspot.com/2008/01/leapsa.html

  2. george says:

    hai, ca ne-a zis-o conu’! pai totalitarismul insusi, ca de altfel orice idee (fantasmatica) provenind dintr-o viziune, n-ar fi posibil intr-o lume in care “agentii” n-ar fi capabili sa viseze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>