Gia Codrescu

despre comunicare, cunoastere, curaj

Îndoite la colțuri

Written By: Gia Codrescu - Oct• 15•19

La mormântul relației noastre, din Cimitirul Relațiilor Pierdute, am găsit un jurnal. Avea coperți de piele, legate strâns cu o fâșie de piele mai groasă și la mijloc un pix. Cele două felinare aveau fiecare câte o lumânare aprinsă și în sticla de Borsec tăiată pe jumătate se ofilea încet un buchet mare de crini. M-am așezat pe bancă și l-am deschis. Scrisul tău mărunt și nedescifrabil, pentru un ochi neformat, se întindea pe pagini ca rufele la uscat, atunci când le agățam împreună.

“Te urăsc din tot sufletul”, începeai tu să zici. “Am avut încredere în tine și m-ai dezamăgit”. “Un lucru te-am rugat și eu…”. “N-ai fost în stare”. Cuvintele începuseră să se amestece în capul meu ca într-un cocktail cu tequila, triple-sec și zeamă de lime.

“Mai știi când… ei bine NU! Nu am vrut și tu știai asta și tot insistai și-mi venea să…. dar NU, m-am abținut și atunci tu te purtai de parcă…”

Și tot așa 30 de pagini, până am ajuns la pix. De ce mi l-a lăsat? Să-i răspund? Să continui și eu cu acuze, să spun ce am pe suflet?

Fără să mă gândesc, m-am întors la prima pagină, am îndoit un colț și am scris: “dar mai știi când am alergat prin ploaie?”

Pe a doua: “dar mai știi când am dansat pe stradă, în Lisabona, lângă toneta cu pasteis de nata?”

Și tot așa: “dar mai știi când ne-am jucat în VR?”… “dar mai știi când am gătit sushi?”… “dar mai știi când am luat primul tren care pleca din gară?”… “dar mai știi când era să uiți că aveam nevoie de pașapoarte?”… “dar mai știi când ai găsit peretele de deasupra patului plin de fotografii?”… “dar mai știi când am fost la restaurantul lui Jamie?”… “dar mai știi când îți făceam micul dejul în fiecare dimineață?”… “dar mai știi când ne jucam pe calculator?”… “dar mai știi când făceam jocuri și râdeam împreună?”… “dar mai știi când ne spuneam Te iubesc?”

Am completat așa pe 15 dintre cele 30 de pagini scrise și am lăsat pixul la mijloc, unde-l găsisem, după ce am îndoit frumos toate colțurile. Am legat jurnalul la loc, cu fâșiile de piele, l-am pus unde-l găsisem, între cele două felinare, am schimbat apa la crini și am mai aruncat o privire spre piatra noastră funerară, pe care scria simplu: Noi doi, Iubire. aprilie 2006 – septembrie 2019, și am plecat.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.