Ori foarte frumosi, ori foarte inteligenti, sclipitori, talentati, cu imaginatie, cu aspiratii si capacitati, cu aptitudini, simtul umorului mistuitor sau prezenta de spirit ametitoare. Sau si frumosi si inteligenti si talentati. Cu acestia din urma este cel mai greu

Nu le poti pretinde normalitate

Este greu pentru ca nu te poti comporta normal cu ei si nici nu le poti cere sa se comporte normal, sa faca ceva din toate activitatile care de obicei se fac. Iar asta fiindca daca au un talent anume, pentru care ard, daca sunt creatori, excelenti profesionisti sau chiar cei mai buni in domeniul lor, recunoscuti si apreciati, trebuie sa renunte la unele lucruri, pentru a ramane asa. Cum ar fi plecari la mare sau la munte, relatii echilibrate, prietenii cu oameni noi relaxate, intalniri, si asa mai departe. Au alte lucruri care ii ating, care ii intereseaza, care ii bucura, care nu-i plictisesc…

Sunt trei feluri de oameni deosebiti. Unii care isi dau seama ca sunt deosebiti, unii care nu isi dau seama de calitatile pe care le au (nu au incredere in ei, sunt tematori din fire) si unii care isi dau seama ca sunt deosebiti, insa in acelasi timp raman si modesti (cei mai rari). O sa vorbim acum despre primii, cei care isi dau seama de ceea ce sunt si pot, avand incredere in sine – uneori prea multa, incredere ce se transforma in aroganta si intoleranta.

Aroganta si Intoleranta

Sunt cei care sunt autosuficienti. Se pot dispensa de ceilalti fara sa simta nimic fiindca gasesc in ei tot ce au nevoie ca sa inainteze. Avand un talent anume, se pot dedica lui, pot obtine satisfactii din el si le este de ajuns. Relatiile pe care le au nu pot fi echilibrate daca atitudinea este : sunt cel mai bun, daca vrei sa fim impreuna – bine, daca nu – pierderea ta.

Nu se straduiesc deloc fiindca stiu ca oricand, avand in vedere toate calitatile pe care le au, pot gasi pe altcineva, chiar mai bun decat tine. Pe ei nu ii intereseaza sa gaseasca pe cineva cu care sa se potriveasca, care sa le fie egal, ci doar pe cineva la fel de deosebit, poate chiar mai mult decat ei, care sa-i faca sa cada din picioare (sau sa zboare). Sa-i inspire, sa ii rupa de lume.

Oamenii deosebiti care isi dau seama de asta si sunt aroganti de obicei au trecut prin multe in viata si au devenit mai insensibili. Nu-i mai atinge decat ceva foarte extrem. Am uneori impresia, atunci cand intalnesc unul de acest gen ca s-a ascuns in timp din ce in ce mai mult sub straturi de culoare pana a disparut in sine. Crezi ca este ceva dedesubt, un suflet, la care poti ajunge, dar defapt nu mai este nimic. Doar gol si intuneric. Tot ce a ramas este invelisul colorat, stralucitor pe care si l-a creat in timp datorita puterilor magice cu care s-a nascut inzestrat.

Determina zambete malitioase

In fata acestor oameni, pe care ii recunosc imediat, am avut mereu o reactie atipica. De cele mai multe ori ma distantez, incerc sa-i vad cat mai obiectiv, devin ironica, cinica, sarcastica la adresa lor, vreau cumva sa-i fac sa se trezeasca din deplina lor admiratie a propriului chip, sa-i fac sa se straduiasca putin in a relationa, sa nu mai aiba atat de multa incredere in ei in acel mod sfidator, superior cu care ii trateaza pe toti. Uneori chiar eu ma uit de sus la ei doar pentru a-i vedea cum reactioneaza. Sau ma comport de parca ar fi absolut normali si le cer lucruri normale. In general mi se par niste oameni foarte amuzanti…

Ar trebui apreciati si acceptati

Totusi… nu este prea bine ce fac. Pentru ca nu mai vad calitatile pe care chiar le au. Nu ma mai adaptez lor, nu mai pot face lucruri minunate cu ei, desi stiu ca as putea. Este ciudat fiindca acesti oameni nu ma fac sa ma simt nici inferioara, nici altfel (in sensul rau) ca eu sa fac ce am spus mai sus. Cred ca este doar neplacerea de a fi privita de sus, ca pe toti ceilalti si aleg sa nu cad si eu in admiatie ci sa fac altceva – sa fiu ironica, si asa mai departe. Ar trebui sa-i apreciez pentru ceea ce chiar sunt, chiar daca pastrandu-mi parerea ca atitudinea care insoteste acele calitati nu este umana si ar castiga mai mult fiind mai modesti.

Cand o sa mai intalnesc un om de acest gen… o sa stau cu el de vorba despre ceea ce face, o sa incerc sa il fac curios si in legatura cu ceea ce fac eu, o sa renunt la dorinta de a-l intelege, o sa incerc sa-l accept asa cum e si o sa vad ce putem face frumos impreuna, unind doua talente

Durere

Au trecut multe zile, cam 365 in care am simtit ceva greu, ascutit, ca o arsura, ca o intepatura, ca un gol, ca o taiere, ca o trecere cu smirghelul pe pielea arsa, ca un roi de albine care trece printr-un loc foarte stramt, prin inima mea, ca o atingere rece si moale pe pielea incordata ce provoaca fiori. Una din aceste senzatii in fiecare dimineata sau cand imi aminteam ceva, in fiecare seara inainte sa adorm – pret de o clipa. Cat sa ma doara si sa-mi para rau de ceea ce se intampla, cat sa imi spun ca nu mai rezist asa. Insa rezistam.

Entuziasm

In rest, eram persoana entuziasta care ma stiam dintotdeauna. Vesela, vazand partea buna a lucrurilor, cu idei si initiative, cu dorinta de a cunoaste, de a povesti, de a descoperi, de a creste personal si profesional, de a cuceri si de a fi recunoscuta. Taur cu ascendent in Leu. O combinatie cat se poate de palpitanta, atat pentru mine cat si pentru ceilalti

Otrava

Au fost zile, cred ca 253, in care simteam atat de tare acea durere incat tot ce vroiam era sa plang, sa ma eliberez de ea ca de o substanta toxica pe care o simteam in mine si de care trebuia sa scap daca nu vroiam sa ma otravesc de tot. Daca nu vroiam sa mi se infiltreze in sange, sa se raspandeasca in toate amintirile si toate dorintele pe care le aveam.

Bucurie

Au fost si zile, cred ca 112 in care simteam acea durere mai putin, iar asta fiindca am simtit si bucurie, si relaxare (desi combinata cu teama ca oricand s-ar putea termina), si placere, senzatii ce ma faceau sa cred ca toata durerea se va transforma pana la urma intr-o mare, colorata si aromata fericire, ca o inghetata de vanilie cu scortisoara si portocale. Si totusi, din aceste zile foarte putine au fost consecutive, incat acel gand de implinire sa se transforme in certitudine…

Pana la urma au trecut cele 365 de zile. Iata-ma apoi in mijlocul camerei, realizand acest lucru si simtindu-ma libera ca dupa o lunga perioada in care imi injectam in fiecare zi putina otrava. Cred ca a fost senzatia toxicomanului cand si-a dat seama ca nu mai este dependent de drogul pe care il lua, dupa mult timp in care a vrut sa se elibereze.

Libertate

Eram libera si cu toate optiunile deschise inainte. Iar atunci ce am facut? Am inceput sa nu mai simt nimic. Nici durere, nici relaxare, nici placere. Nimic. Poate doar m-am golit de toate senzatiile trecute si am asteptat sa apara, sa incolteasca si sa creasca unele noi. M-am intrebat insa de cateva ori si daca nu cumva de acum nu o sa mai simt nimic, niciodata. Indiferent cat de pasionant este concertul la care merg, indiferent cat de frumos construiti sunt oamenii langa care stau, de care m-as putea apropia pana la imbratisare.

Cred ca tot ce am vrut acum a fost sa fiu singura. Insa nici acest lucru nu este posibil fiindca indiferent daca eu aleg sa stau si sa fac anumite lucruri pentru mine, fara sa interactionez cu ce este in afara, lumea din jur nu se opreste si poate interactiona ea cu mine oricand. Si asta s-a si intamplat, mai multi oameni din afara au venit spre mine si m-au indemnat a comunic, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. De parca nu eram singura dupa atata timp in care m-am simtit legata, de parca nu mi se intampla acum sa nu mai simt.

Noutate

Au venit spre mine iar eu nu pot refuza sa cunosc, sa vreau, sa simt. Am vrut sa simt din nou, chiar cu riscul de a simti durere din nou, desi asta mi se pare ceva foarte indepartat acum. Cred ca am capatat un fel de imunitate la ce este rau si otravitor. Mi-am creat antidot si am devenit mai insensibila. A fost insa greu, a trebuit sa fac ceva extravagant ca sa simt din nou si lucrurile sa redevina normale. Sa ma bucur doar de ce e bun, sa simt placere, si daca ar fi sa se opreasca, sa raman cu o amintire frumoasa si atat. Sa nu mai cada cerul.

Placere

Am inceput sa simt din nou, ceva bun, dupa mult timp, descopar din nou cum e sa fii liber alaturi de cineva, incerc sa nu astept sa mi se intample lucruri ci sa traiesc si sa-i fac si pe cei din jurul meu sa traiasca. O sa dau din energia pe care o am, o sa creez, o sa ma joc cu imaginatia si totul o sa fie simplu. Si placut

Tu simti?

Cei mai multi, atunci cand sunt respectati, apreciati si tinuti in brate, cand au totul in fata si nu trebuie decat sa se bucure, se simt deja superiori celuilalt si au tendinta de a-l domina. Si asta chiar daca pana atunci au tanjit dupa atentie, s-au zbatut sa o obtina, chiar daca au plans si s-au rugat sa fie tinuti in brate. Imediat ce au obtinut acele lucruri si nu a mai fost nevoie sa le vaneze, aproape ca le dispretuiesc.

In primul rand, cautam sa ne implinim nevoile de baza ale Piramidei lui Maslow – cele fiziologice, de siguranta si apartenenta. Cautam afectiune. Cautam pe cineva care sa ne fie aproape, pe care sa ne sprijinim sau pe care sa-l sprijinim, din sentimente materne, respectiv paterne, cu care sa fim prieteni, sa ne sfatuim, cu care sa fim parteneri, pe care sa-l iubim. De aceea, suntem permanent in cautare de atentie.

Ce se intampla cand o obtinem prea repede, sau dupa ce indelung am cerut-o si acum o avem? Se pare ca unii din noi, mai competitivi, urcam mai sus la celelalte doua trepte ale piramidei si ne dorim recunoastere, auto-depasire. Acele nevoi care implinite satisfac ceea ce se numeste orgoliu, sau ego personal. Dorinta de putere va spune ceva? La unii dintre noi este adanc intiparita in gene.

Vanatoare sau Cultivare

Se spune ca in general barbatii au tendinta de a pune mai mult pret pe vanatoare, pe seductia in sine, decat pe obtinerea rezultatului. Si asta ar fi normal, daca ne gandim la faptul ca prin constructia lor au un mai mare apetit pentru risc, resimtind adrenalina ca o intensa placere. Femeile, de cealalta parte, par a fi mai dispuse sa se bucure de ce au si sa cultive acele lucruri la care poate cu greu au ajuns. Si totusi, rolurile se pot schimba.

Nimeni nu vrea sa i se ofere totul de-a gata, direct, fara nici o tatonare, tachinare sau negociere prealabila. In asta consta arta seductiei, in a nu te lasa prea repede, in a-l face pe celalalt sa te doreasca mai mult. De fapt, la fel este cu orice placere, pe langa cea afectiva sau sexuala, chiar si celelalte tipuri iti provoaca o senzatie mult mai intensa daca le astepti mai mult. Sau daca trebuie sa muncesti pentru a le obtine.

Cum ar fi sa mergi in fiecare luna in capitala ta preferata pe gratis? Cum ar fi sa mananci in fiecare zi icre negre aduse la pat? Sunt sigura ca te-ai plictisi destul de repede. Ar fi interesant la inceput insa apoi ai vrea mai mult, sau altceva. La fel este si cu afectiunea pe care ti-o ofera cel de langa tine. Cred ca este ceva ce trebuie cultivat, mereu cautat, mereu muncit pentru a o obtine, mereu dorit si niciodata avut in intregime. Este vorba de acea nuanta de mister necesara.

Sa oferim cate putin si incet

Prin urmare, cred ca respectul, aprecierea, afectiunea, intelegerea, trebuie oferite in timp, incet, pe masura ce il cunosti pe celalalt si ai incredere in el.

Nici chiar dupa multa munca si dorinta intensa sa nu fie oferite de tot si irevocabil. Sa nu creezi acea senzatie de deplina siguranta care, pentru ca nu depui nici un efort pentru a o obtine si pentru ca este multa, pe gratis, ajunge destul de repede sa te plictiseasca. Sa avem rabdare, sa construim

Exprimat si pe empower

In Germania, spre exemplu, fiindca sunt aici de cateva zile si am observat lucruri, oamenii sunt civilizati. Daca mi-am uitat ieri aparatul foto in cabina de proba a unui magazin, am revenit peste 2 ore si am gasit-o la tipul de la casa care mi-a dat-o si mi-a zambit frumos de-mi venea sa-l iau in brate de fericita.

Daca s-a intamplat ca la alt magazin, sa socoteasca gresit 10 perechi de cercei si sa spuna ca au costat 36 de euro, in loc de 30, atunci cand te duci sa spui, iti socoteste din nou si iti da banii inapoi fara sa se gandeasca macar ca ai fi putut ascunde o pereche de cercei.

In general totul este civilizat. Iti poti lasa in fata casei flori, jucarii, trotinete fara sa te gandesti ca cineva ar putea sa le fure. Sau poti merge cu bicicleta oriunde si o poti lasa sprijinita de un stalp doar pana te intorci de unde ai avut treaba. Oameni nu se enerveaza, sunt rabdatori si amabili. Este peste tot curat si ordine. Multa verdeata si flori. Salariile sunt mai mari si preturile mai mici decat la noi.

Astea toate ar fi avantajele. Dezavantajele? Vremea e foarte ploioasa, chiar si vara momentele de soare puterernic si vanticel placut, alterneaza cu zile intregi acoperite de nori si friguroase. Primavara si iarna sunt chiar cu zapada aici. Iar din cauza acestor conditii atmosferice oamenii sunt si ei mai reci.

Am stat de vorba cu multi romani care s-au mutat aici, in Germania si erau de doua categorii. Primii aveau in jur de 30 de ani si spuneau ca e totul bine doar ca nu si-au facut prieteni nemti. Daca au gasit romani au fost un caz fericit. Altfel, s-au imprietenit doar cu alte nationalitati din Europa mai de sud sau est.

Ceilalti aveau in jur de 40-50 si spuneau ca nu mai suporta si vor sa se intoarca in Romania. Ca s-au plictisit de nemti – nimic nu le convine, nu au chef sa faca nimic, etc. Plus ca “sunt prea multe reguli…” spuneau ei.

Regulile ofera confort si siguranta

Exact cum am spus mai sus, am vazut ca se intampla si la noi, in casele unor oameni. La fel, la ei sunt reguli ce trebuiesc respectate, ce vin cu avantaje si dezavantaje.

Spre exemplu, fiecare lucru are locul lui, peste tot in casa domneste o ordine exemplara, totul sclipeste de frumusete… insa nu ai voie sa te asezi in anumite locuri, sa mananci la televizor spre exemplu, sa pui un pahar de apa langa calculator, sa lasi pe masa o fructa pe jumatate, sa inviti mai multi oameni, etc etc. Si la fel e si cu lucrurile care se spun sau nu se spun, la unii oameni. Iti fac viata mai linistita, dar uneori si mai rece. Valabil si vice-versa.

Incalcarea regulilor si ce putem pierde. Sau castiga.

Eu mereu am fost adepta tuturor experientelor. Cu cat mai diverse, cu atata mai bine. Am inteles regulile, ca iti confera confort si siguranta, insa am riscat de multe ori. Am facut lucruri care “nu se fac” si am spus lucruri care “nu se spun”.

Ca sa incep cu dezavantajele asa am pierdut cativa oameni importanti. Avantajele, pe de alta parte au fost ca am castigat alti oameni, care de obicei stau departe si eu intruziva cum am fost am ajuns la ei si i-am facut sa se apropie, vazand ca sunt hotarata sa comunicam

Un alt avantaj al felului meu de-a fi, incalcand reguli desi stiind ca sunt bune, este faptul ca am foarte multe experiente diverse acum, am cunoscut tot felul de oameni, ceea ce ma ajuta sa fiu creativa.

In publicitate asta este o calitate, sa ai foarte multe experiente pentru a putea gandi o strategie potrivita pentru o problema data, pentru a scrie ceva original, adaptat acelei strategii. Spre exemplu, cum suna un anunt pentru un post de copywriter la o agentie de publicitate:

“Ai fost cumva vânzător ambulant, hamal în port, boxeur amator?

Ştii să spui despre o carte sau un film mai mult decât “cool, misto, super, foarte tare, frate!”?

Te înţelegi la fel de uşor cu un ţăran, un muncitor betonist, sau cu un doctor în Litere?

Posezi o oarecare măiestrie în limbile română şi engleză?

Crezi în faptul că, pentru a ajunge la una bună, trebuie să arunci 23 de idei proaste la coş?

Vino să ne cunoaştem.” De la Krogen citire – cred ca daca va intereseaza puteti sa-i sunati sa intrebati daca mai au nevoie de copy, s-ar putea sa mai fie inca interesati

Trebuie sa stim ce vrem si sa alegem

In concluzie, regulile au si avantaje si dezavantaje, trebuie sa stim ce vrem ca sa alegem avantajele care ne convin, fiind dispusi sa suportam si consecintele. Ne putem muta in Germania pentru liniste, confort, siguranta, insa ori acceptam situatia de fapt cand e vorba de relatiile cu oamenii, ori ne intoarcem acasa.

Putem sa incalcam regulile care ne spun ce sa facem sau ce sa spunem, cu anumiti oameni, insa trebuie sa fim constienti de ceea putem pierde. Sa fim constienti, de aemenea, si ceea ce putem castiga daca le vom respecta.

(A fi dreptaci inseamna sa fii guvernat in principal de emisfera stanga a creierului, iar a fi stangaci, de emisfera dreapta. De aceea se spune ca cel mai bine este sa fii ambidextru – cele doua emisfere comunica intre ele mult mai usor. Insa si noi am putea sa ne imbunatatim aceasta comunicare prin conferirea unei atentii mai mari emisferei drepte, prin contactul cu arta)

S-ar părea că numai noaptea emisfera dreaptă, consilier inconştient, prin intermediul viselor, îşi dă acordul emisferei stângi, realizator conştient, după modelul unei perechi în care soţia, intuitivă, şi-ar strecura pe furiş părerea soţului materialist.

După părerea savantului rus Vladimir Vernadski, inventatorul cuvântului “biosferă” şi â filozofului Teilhard de Chardin, acest creier feminin intuitiv ar mai avea o calitate, aceea de a putea să se branşeze la ceea ce ei au numit “noosferă“.

Noosfera ar fi un nor mare care înconjoară planeta ca şi atmosfera sau ionosfera. Acest nor sferic imaterial ar fi format din inconştientele umane emise de creierele drepte. Ansamblul ar forma un mare Spirit imanent, Spiritul uman global într-un fel.

Astfel credem că ne imaginăm sau că inventăm lucruri pe care, în realitate, creierul nostru drept le ia pur şi simplu de acolo. Iar când creierul nostru stâng ascultă cu atenţie creierul drept, informaţia trece şi duce la o idee aptă să se concretizeze în fapte.

Conform acestei ipoteze, un pictor, un muzician, un inventator sau un romancier n-ar fi decât nişte receptori radio capabili, cu creierul lor drept, să ia din inconştientul colectiv apoi să lase emisferele dreaptă şi stângă să comunice destul de liber ca să reuşească să pună în practică aceste concepte care se găsesc în noosferă.”

Edmond Wells,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul III

E un risc pe care mi-l asum

A fost prea frumos pentru ca am cunoscut multi oameni la fel ca mine, si, printre ei, m-am cunoscut ceva mai mult si pe mine

Au fost participanti – cate doi din fiecare judet al tarii, au fost facilitatori – moderatori de workshopuri de la clubul Liderii Mileniului Trei (Codecs pentru Lidership) si organizatori Oricum.

Participantii

Cei mai multi la liceu cum aveam sa aflu mai incolo – oameni incredibili – toti implicati in organizatii cu dorinta de a face lumea din jur mai buna, veneau mereu cu solutii, mult umor si idei de proiecte. Toti buni comunicatori, amuzanti, am povestit impreuna, am lucrat, am cantat, am dansat… Foarte interesant sa fii langa oameni ca tine (si un pic stanjenitor pentru ca cei mai multi, chiar daca aveau 15-17 ani, stiau o gramada de lucruri, ce eu nu stiam la varsta lor).

M-am gandit apoi ca sunt totusi lucruri pe care nu le poti invata si trebuie sa le traiesti, trebuie sa ai experienta discutiilor cu multe tipuri de oameni si experienta lucrurilor serioase care implica bani. Cam aici era punctul pe care discutiile nu il prea atingeau. Finantarile pentru frumoasele idei de proiect…

Am participat la un training de sponsorship cu Razvan, the master of Oricum … ce tocmai se intorsese de la un training ceva mai mare de la Londra. Astfel ca ne-a transmis si noua, la a doua mana, ceea ce el a invatat acolo. Bun si asa, mai ales ca ne-a transmis adaugand si aprenta lui M-am hotarat ca pe asta as vrea sa ma specializez pe viitor.

Deja simt cum imi fug din suflet in calculator toate sentimentele

Am spus ca m-am cunoscut ceva mai mult si pe mine, pentru ca am avut ocazia sa exersez cateva lucruri importante: exprimarea unui punct de vedere intr-un grup de 15 oameni dintre care fiecare vrea sa spuna ceva, realizarea unei prezentari la obiect, creativa, consistenta si coerenta, atentia distributiva, memoria…

Gata, acum m-am eliberat de tot de ceea ce a insemnat Youth Summit, mi-au mai ramas in suflet doar numele si chipurile tuturor celor pe care i-am cunoscut O eticheta intr-un sertaras ce va fi deschis apoi numai de fotografii, povesti si cantece. Cam asa e cu lucrurile prea frumoase …