FRICA
“Pentru a înţelege absenţa fricii la furnică, trebuie să ne amintim că ansamblul furnicarului trăieşte ca un organism unic. Fiecare furnică în parte joacă acelaşi rol cu celula unui corp omenesc.
Extremităţile unghiilor noastre se tem oare că vor fi tăiate? Firele de păr de pe bărbie se înfioară la apropierea briciului? Degetul nostru gros de la picior se sperie atunci când e pus să încerce temperatura apei dintr-o cadă, care poate că e clocotită?
Ele nu simt frică deoarece nu există ca entităţi autonome.
La fel, dacă mâna noastră stângă o ciupeşte pe cea dreaptă, ea nu va trezi duşmănia acesteia din urmă. La fel, dacă mâna noastră dreaptă e împodobită cu mai multe inele, ea nu-i va provoca stângii vreo reacţie de gelozie. Grijile şi preocupările dispar complet când uiţi de tine pentru a nu te mai gândi decât la ansamblul organismului-comunitate.
Poate că acesta este unul din secretele reuşitei sociale a lumii furnicilor.”
EDMOND WELLS,
Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II


