Strada mea

Pe strada mea lucrurile sunt altfel

Baieti si fete stau pe margine si canta

Unii pudrati pe fata cu aur stau nemiscati

Altii danseaza imbratisatindu-se.

Gasesti toneta de inghetata si parfe-uri cu aroma de fructe

Gasesti un batran cu multe obiecte vechi si carti de vanzare

Din cand in cand trece o bicicleta.

Pe strada mea lucrurile sunt deosebite

Oricand te poti opri la o tasnitoare

Oricand poti face poza la umbrele porumbeilor

La fetele oamenilor, gesturile mainilor, coroanele copacilor

Oricand te poti opri si incepe sa te gandesti:

“Am inima, plamani, ficat, pancreas, rinichi si creier”

Apoi poti merge mai departe zambind.

Pe strada mea lucrurile nu au nicio legatura

Cate un copil mic si dulce isi tine mamica de gat

O pisica priveste spectacolul de sus, de la balconul unei bunici

Cinci furnici au plecat in misiune sa aduca ceva de mancare

Un avion de pasageri Lufthansa trece deasupra la 8.000 m altitudine

Pe cursa Belgrad – Copenhaga.

Pe strada mea lucrurile sunt complet diferite

Oamenii nu au nici amintiri, nici planuri

Traiesc ce simt si doar atat

Din cand in cand viseaza, construiesc atunci lumi imposibile

Unde politicienii nu apar la Televizor fiindca au treaba in birouri

Unde toata lumea munceste, fiecare are bucatica lui de imbunatatit

Unde sinceritatea se confunda cu dragostea.

Pe strada mea lucrurile sunt altfel, deosebite, nu au nicio legatura, sunt complet diferite

De ce cele care se intampla pe strada unde locuiesc…

Mi-e dor de tine iarna

Mi-e dor de fularul tau aspru, pe care te bateam la cap sa ti-l pui,

iar apoi ma zgaria pe fata cand ma repezeam sa te sarut.

Mi-e dor de obrajii tai rosii si reci, ca de copil iesit sa se joace afara

in frig, cu o mana tragand de saniuta si cu cealalta ascunsa in buzunar.

Mi-e dor de degetele tale inghetate, fiindca nici manusi nu vroiai sa porti

rosii la varfuri, umede, amortite, dar gata sa faca un bulgare

pe care sa-l arunce in mine, fara nici un resentiment.

Mi-e dor de rasuflarea ta calda, aburul acela viu, care imi aburea ochelarii.

Mi-e dor de geaca ta de iarna care te facea sa arati de doua ori mai mare

- imi placea sa o strang tare in brate, o data cu tine.

Mi-e dor de serile in care ne plimbam prin zapada. Zapada zicea “harsh, harsh”

sub bocancii nostri, iar tu ziceai ca abia astepti sa ajungem acasa,

sa bem un vin fiert cu scortisoara, mandarine, mere si nuci.

Mi-e dor de tine, in toate felurile acestea infrigurate

desi nu te-am vazut niciodata

in nicio iarna pana acum

Obiectul

M-am trezit dimineata. Era o camera goala si fara umbre, nu pot sa-mi dau seama unde eram de fapt fiindca semana cu camera mea doar ca era goala si gri. Ma uit pe peretele din fata unde aveam cateva rafturi deasupra biroului, cu carti, coltul din dreapta sus unde atarnasem cateva pasari de plastic, au disparut, ma uit spre peretele cu fereastra, din dreapta mea, singurul perete roz din camera, acum e gri.

De obicei imi pastrez calmul indiferent de situatie – asa am facut si cand sora mea mai mica a cazut in piscina din fata casei. Pur si simplu am lasat din mana tava cu pepene galben abia taiat si am sarit sa o scot din apa. Nu stia sa inoate si era si frig – nu era un moment bun sa invete acum. Dupa asta vara care a urmat am mers la mare si am invatat-o eu sa inoate, cu aripioare de plastic umflate la maxim, apoi mai moi, pana cand ii cuprindeau bratele mici doar de forma, fiindca aer nu mai aveau. Am tinut-o de burtica si am invatat-o cum sa dea din picioare sa se mentina la suprafata apei.

Mi-am pastrat calmul si acum doua vacante cand eram in tabara si impreuna cu doua colege ne-am ratacit de grup in padure. Ele incepeau deja sa scanceasca insa eu le-am facut sa taca. Am inceput sa ascultam cu atentie si, bineinteles, am auzit vocile colegilor nostri fiindca nu ne pierdusem de ei de mult timp, le-am urmat si am ajuns repede la ei. Atunci am inteles ca nu poti asculta in timp ce vorbesti, iar cel mai bun lucru pe care il poti face atunci cand esti speriat este sa asculti. Intotdeauna lucrurile din jur iti vor da indicii.

Asa se intampla si acum. Stau in camera mea, dimineata, doar ca nu mai este camera mea fiindca este complet goala. Tot ce a ramas este patul, de pe care nu stiu cum au reusit sa ia si cearceaful si pernele, fiindca stateam pe ele. Mi-au lasat doar patura mare si moale, de plus alb pe care am primit-o de la mama si lustra de sus cu cele cateva stele fosforescente lipite in stanga ei.

Hotarasc sa ma ridic din pat si sa ma uit pe fereastra cu speranta ca nu mi-au furat si orasul din jur. Incerc sa zambesc insa sunt foarte incordata. M-am gandit de multe ori cum ar fi sa ma trezesc in alta lume dimineata, cum se intampla in filme sau in unele povesti, sa fie o lume cu alte reguli decat cele pe care le cunosc, sa intalnesc zane si personaje ciudate, sa am o misiune pe care trebuie sa o duc la indeplinire. Totusi, acum pare sa nu fie cazul.

Este foarte liniste si afara e inca noapte asa ca nu imi dau bine seama daca mi-au furat sau nu si orasul din jur. Ma las un pic peste fereastra deschisa, ma uit la luminile binecunoscute, doar ca parca ceva e diferit. Este chiar foarte multa liniste. Am zis ca este bine sa ascult, insa acum inima parca incepe sa se sperie si ea, o data cu mine.

Ce s-a intamplat? Inteleg ca in timp ce dormeam cineva putea sa intre in camera mea si sa fure lucrurile de valoare. Un hot probabil. Dar cum au reusit sa scoata mobila? Sau sa dea jos varul de pe pereti, sa scoata rafturile mele cu carti, sa-mi adune lucrurile imprastiate. Ma ustura ochii, imi vine sa plang dar nu pot. Sa ies din camera?

Ma pun inapoi pe pat sa ma gandesc. “…Nu se poate!” Ma trece un fior pe toata sira spinarii, mi se strange stomacul si imi vine un gust amar in gura, in timp ce inima imi bate si mai tare. Ma arunc pe jos din pat unde eram si ma uit sub pat. “A disparut…” Jurnalul meu, pe care il tineam sub pat intr-o cutie veche de carton, alaturi de hainute de cand eram mica si cateva jucarii, a disparut. Totusi, vad ceva negru si rotund, in lumina care bate stravezie de afara. Incerc sa ajung sa-l iau, dar nu ajung.

Ma duc pe partea cealalta a patului si incerc din nou, de data asta il ating cu degetele. Reusesc sa-l iau. E un obiect mic si rotund, plin de praf. Ma duc la fereastra si suflu peste el. Pare a fi dintr-un plastic transparent si verde. Ma uit in lumina care se mareste din ce in ce mai mult la el si vad ca are tot felul de firisoare si irizatii colorate inauntru. Il strang in palma si ma arunc din nou pe pat, pe spate, obosita. Inca nu am curajul sa ies din camera asa ca ma hotarasc sa astept. Poate extraterestrii care mi-au furat camera se vor hotari sa mi-o aduca inapoi dupa ce si-au terminat de facut experimentele si vin sa recupereze obiectul verde din plastic. Sau poate ma voi trezi din acest vis ciudat… Strang in mana obiectul rotund si adorm…

Poveste cu cantec

“Prin liceu am descoperit muzica rock. Atunci am avut primii prieteni care mergeau în Jack, un bar din Bucureşti, cu foarte multe obiecte atârnate pe pereţi – tablouri, cuţite, tartăcuţe, sticle de whiskey şi alte accesorii din piele sau metal potrivite unei ţinute complete de mers la un concert AC/DC – muzica rock/ blues/ rock&roll şi bere rece. Mergeam destul de des acolo fiindcă oamenii erau deschişi, îmi făceam repede prieteni şi era amuzant să stăm împreună să povestim sau să ne jucăm cărţi.

Printre cei cu care ieşeam atunci erau şi câţiva care cântau la chitară. Îmi plăcea la nebunie când ne strângeam mai multi şi cântam. În perioada aceea am fost şi prima dată la munte, la festivalul de muzica medievală de la Sighişoara sau în Vama Veche unde iar stăteam la cântări şi mă bucuram de foc, voci frumoase şi cântece îndrăgostite. Şi fiindcă îmi placea aşa de mult chitara, mi-am amintit că pe dulapul bunicii stătea una veche, într-o husă gri prăfuită, aşteptând să fie trezită din somn.

Aşa că m-am urcat pe un scaun, am luat chitara de pe dulap şi am scos-o din husa ei gri la lumina aurie a unei dupa-amiezi de toamnă…” (continuarea pe coyotul.ro)

Parapantistul

In Photoshop

Jad

Stiai ca…

Jadul este o piatra verde, semipretioasa, considerata in China, inca din 2950 I.C., o piatra regala?

Stiai ca…

Timp de mii de ani, Jadul a fost considerat un simbol al dragostei si virutii

fiind pretuit mai mult decat aurul?

Conform mitului, Jadul s-a nascut in timpul unei furtuni

motiv pentru care fiecare casa are in fundatia ei o piatra de Jad

pentru a-si calauzi locatarii intocmai ca un far in furtuna.

Stiai ca…

Alt mit spune ca Jadul s-a cristalizat din lumina Lunii ce rasarea in spatele muntiilor sfinti?

Era piatra regala si materializarea principiilor cosmice fiindca poseda cele cinci virtuti ale filosofiei chineze: compasiune, modestie, curaj, justitie si intelepciune, insa si bunevointa, stiinta, virtute, puritate, inventivitate si moralitate.

Stiai ca…

„Un om nobil are aceleaşi caracteristici cu ale jadului”? Confucius ne-a spus.

Confucianismul crede că un om nobil ar trebui să arate o mare toleranţă faţă de alţii, dar să fie strict cu sine însuşi; un om nobil n-ar trebui să arate lucrul în care excelează, ci mai degrabă să-l păstreze pentru sine.

Stiai ca…

A purta jad nu avea drept scop etalarea bogăţiei, ci reamintea oamenilor să-şi supravegheze gândurile şi acţiunile?

Bineînţeles, deoarece jadul era larg folosit, i-a fost adăugată o tehnică de sculptură. Totuşi, aceasta nu era foarte răspândită. Era nepotrivit să i se acorde prea multă importanţă.

Stiai ca…

Jadul este este piatra viselor sau a fidelitatii?

Amplifica dragostea, cunoasterea, generozitatea, armonia, intelepciunea, pacea, fidelitatea, increderea, curajul si echilibreaza emotional.

Asezat sub perna, confera somn cu vise, este benefic pentru relaxare, pentru meditatie, rugaciune si vindecare.

Stiai ca…

Ochii tai au culoarea jadului insorit?

Oameni dulci

Mai sunt si oameni dulci. Diferiti de inselatorii Oameni-Dulceata. Doar ca trebuie sa avem mare grija cu ei. Sunt destul de fragili. Sa nu-i muscam, ca ii doare In loc de asta, le putem pregati un laptic cald in fiecare dimineata. Apoi ii lasam in pace, iar seara ii asteptam din nou. Cu un vin dulce si un sarut. Oamenii dulci au nevoie de oameni dulci langa ei.