Gia Știe

despre comunicare, cunoastere, curaj

Moş Nicolae în Social Media

Written By: Gia Codrescu - Dec• 07•15

Dacă în noiembrie exista încă o reticență a oamenilor față de brazii împodobiți din mall-uri și clinchetele de zurgălăi de la radio, odată cu intrarea în luna decembrie sezonul a fost oficial deschis și poate curge cu beteală și reni de turtă dulce. Hai să vedem cum au comunicat câteva branduri, de Moş Nicolae – această sărbătoare în care Nicoleta și nea’ Nicu își serbează numele și toți ne pregătim pantofii, îi lustruim și aranjăm lângă ușă, sperând să fie umpluți cu ceva surprinzător.

Ca de fiecare dată analizăm originalitatea, mesajul transmis cu voia sau fără voia comunicatorilor, calitatea design-ului, congruența cu personalitatea brandului și impactul general. Începem cu cele bune, pentru a ne amuza la final de celelalte.

Apreciem: Delaco, Doncafe, Nescafe, Jagermeister și Oreo

La fiecare dintre ele am urmărit cum au îmbinat conceptul sărbătorii cu personalitatea brandului.

Continuarea aici.

Improvizaţie muzicală

Written By: Gia Codrescu - Oct• 05•15

În cadrul Improfest am participat şi la workshopul Musical Improv Made Easy, ţinut de Trent Pancy, The World Famous Comedian :)

Ne-a învăţat cum să creăm un cântecel uşor de cântat şi amuzant, cu rimă, pe o anumită structură (refren format din patru versuri, din care trei la fel, strofe de 2 sau 4 versuri, cu rimă şi cuvântul care are legătură cu tematica la final).

Nu improvizez momentan pe nicio scenă, însă sâmbăta trecută am fost cu câteva colege la nişte copii frumoşi să le povestim despre Univers şi Sistemul Solar şi am putut scrie şi cânta cu ei un cântecel. 10 copii (de 7-12 ani) au primit câte o planetă sau soarele şi au cântat celorlalţi care erau juriul :) Ne-am distrat pe cinste. Cântecelul este mai jos, melodia e la alegere (cea din Podul de piatră s-a darâmat sau alta) :)

Soarele se invarteste ca un dansator
Soarele se invarteste ca un dansator
Este usor si arzator
Soarele se invarteste ca un dansator

Mercur e primul care intra-n dans
Este de fier si canta cam fals

Venus il urmeaza si repede valseaza
E innorat, dar imbujorat

(Refren)

Pamantul intra si el in hora
E plin de apa si ne adora

Marte apare si el vanjos
Rosu la fata si pretios

Bridge:
Marte e speranta noastra
Are apa pentru dumneavoastra
Poate intr-o zi il colonizam
Pe voi copii noi ne bazam

(Refren)

Jupiter e cel mai mare si e furtunos
Are un ochi rosu, e suparacios

Dar Saturn il face sa rada cu lacrimi
Invarte cercuri si zice bancuri

(Refren)

Uranus e somnoros, danseaza linistit
Sta pe o parte si e indragostit

Neptun se uita la el frumos
E infrigurat, dar foarte curios

Pluto e ultimul din gasca cea mare
Va saluta pe toti si va da bomboane

Soarele se invarteste ca un dansator
Soarele se invarteste ca un dansator
Este usor si arzator
Soarele se invarteste ca un dansator

(Dacă vă place de ei, puteţi face şi voi proiecte de genul ăsta, sunt foarte cuminţi, bine crescuţi şi jucăuşi. Acolo puteţi face şi donaţii, dacă aveţi prea multe hăinuţe, mâncare sau bani :) )

Inchide ochii

Written By: Gia Codrescu - Sep• 25•15

Prima seară a Improfest a umplut Sala Media a Teatrului Naţional!

Am ascultat cinci actriţe frumoase, reunite în trupa Iele, cântând una despre cealaltă, apoi despre Iubire, la puterea feminin, am văzut şapte improvizatori foarte diferiţi, denumiţi Thy Neighbor’s Goat, în trei scene istorice, create în jurul brânzei, pe timpul Dacilor, vinului, în epoca Medievală şi paranoiei, în Comunism şi un deosebit spectacol pe întuneric care m-a impresionat cel mai mult şi despre care vreau să vă povestesc puţin aici.

The Bat a provocat trupa Freeze la un teatru radiofonic improvizat. Pe întuneric, fiindcă „ochiul închis afară înăuntru se deşteaptă”. S-au luat şi de această dată trei sugestii: un obiect (măr), un personaj (frizer) şi un viciu (heroina). Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că închizând ochii am văzut mult mai bine tot decorul, decât într-un spectacol normal, în care acesta e sugerat prin pantomimă şi astfel refletorul atenţiei cade mai degrabă pe gesturi decât pe obiecte.

Am văzut tejgheaua ruginită a vânzătorului de mere, îmbrăcat într-o salopetă albastră, care se întâlneşte cu prietenul lui, mai scund şi mai grăsun decât el, pe care nu-l mai văzuse de douăzeci de ani, cu care împărţise aceeaşi dragoste, o moldoveancă dulce îmbrăcată în roz, am văzut copilul care pofteşte mere şi se murdăreşte până la urechi de zeamă când le înfulecă, am văzut sala de aşteptare de la medic şi doamna cu batic vişiniu pe cap care a rămas fără păr datorită frizerului nebun, am văzut camera în care Dan deschide valiza cu heroină, cu postere cu The Wall şi Pulp Fiction pe perete şi l-am văzut din păcate şi pe tatăl fără chiloţi, făcându-i ochi dulci iubitei fiului său. Am văzut tot, la fel cum văd atunci când citesc. M-am simţit astfel implicată mai mult în spectacol, liberă să umplu spaţiile goale cu propria imaginaţie. Mulţumesc, Freeze, pentru trei poveşti captivante şi pofta de mere cu care m-aţi lăsat! :)

Cenusareasa moderna

Written By: Gia Codrescu - Sep• 23•15

Robert se epila pe picioare când auzi o voce suavă. Lăsă aparatul de ras pe marginea chiuvetei, închise apa și se apropie de peretele dinspre care venea cântecul. Se sprijini cu spatele de faianța  rece și umedă, închise ochii și lăsă vocea gravă, profundă, de femeie, să îi pătrundă prin urechi în creier și de acolo să se scurgă în tot corpul. Yellow diamonds in the light/ And we’re standing side by side/ As your shadow crosses mine/ What it takes to come alive. Se plictisise până peste poate de târâturile pe care trebuia să le evalueze. Nu avea ce alege din ele. Vroia o femeie adevărată, care pe lângă sâni, cur, buze, ochi, ten, păr să aibă și acel ceva. Mister, inteligență, talent. Ce voce! I-ar plăcea să o audă șoptindu-i numele. It’s the way I’m feeling I just can’t deny/ But I’ve gotta let it go/ We found love in a hopeless place. Era zece seara deja și a doua zi dimineață aveau filmare, voiau să prindă răsăritul pe plajă, așa că dacă avea de gând să facă ceva trebuia să se grăbească. Își înfășură un prosop în jurul taliei și ieși pe coridorul hotelului.

Fata încercă să-i spună că venise pentru Robert, burlacul din ediția a paisprezecea a Mireasă pentru fiul meu, în timp ce se holba la prosopul puțin umflat la mijloc, dar nu apucă să-și termine fraza, fiindcă bărbatul o luă în brațe, se întoarse la el în cameră cu prada și o trânti pe patul hotelului de trei stele din Neptun. Vecinele lui auziră în acea noapte mai multe lovituri ale tăbliei patului în contact cu peretele și câteva suspine care le făcură să simtă o mângâiere apăsată în zona ovarelor. Fiecare se gândea care dintre celelalte ar putea fi norocoasa, așa că nu avură parte de somn până dimineață, când ațipiră cu ochii umflați.

Când Robert se trezi, fata plecase. În minte îi apăreau, pe măsură ce se dezmeticea, imagini, sunete și mirosuri de care tocmai avusese parte. Părul brunet la rădăcină și blond la vârfuri, îndreptat cu placa, buzele rumene, de copil, cu cea de sus la fel de groasă ca cea de jos, pistruii de pe nas, sprâncenele dese, genele false care îi cădeau pe obraz în timp ce o lovea cu pelvisul, icnetul ei la fiecare lovitură, mirosul dulce-acrișor al transpirației, gustul intens al păsăricii ei, ca cea mai nobilă Stilton bleu. Luă perna ei în brațe și două alarme se porniră să sune în același timp, cu ring-tone-uri diferite. Bucata pe care o știa pe dinafară a lui Armin van Buuren intrase în duet cu un zdrăngănit dulce de chitară necunoscut. Când ridică privirea, lângă iPhone-ul lui negru stătea un Samsung alb.

Ieși năuc din cameră, cu același prosop în jurul taliei și telefonul străin în mână când cameramanii emisiunii tăbărâră pe el, iar candidatele la inelul de logodnă începură să-l salute și să-l pupe în ciuda feței lui schimonosite de silă. Când intră în camera fetei, pe care nu știa cum o cheamă, simți un pumn în plex, ca la orele de taekwondo. Două cameriste schimbau așternuturile. Nici urmă de ea. Se schimbă într-o viteză, trecu pe la cantină să își bea cafeaua, pe care o dădu pe gât ca pe un shot de tequilla și alergă spre platoul de filmare, cu speranța că o va găsi acolo. Nu apăru până spre cinci, când filmările se terminară și toată echipa avu liber pentru masa de prânz. Cheia stătea în telefonul ei, doar că avea un pattern de siguranță cu care se jucase în continuu și nu reușea să-l ghicească.

În timp ce rodea o aripă de pui picantă, ce tot spera obsesiv se întâmplă. Samsungul sună cu un ciripit și o vibrație. Mama Orange. “Alo? Bună ziua. Fata dumneavoastră și-a uitat telefonul la mine. Unde o găsesc să i-l returnez? Cum care fată? Aveți mai multe? Din păcate nu mi-a spus numele ei, abia ne-am cunoscut. E șatenă, frumoasă, miroase a brânză cu mucegai. Nimic. Am zis că miroase a Bleu Travaille, un parfum. De unde sunteți? Constanța? Perfect, dați-mi un semese cu adresa, într-o oră sunt la dumneavoastră.”

Robert, înarmat cu telefonul alb și două buchete de trandafiri, unul roz, pentru mamă și celălalt portocaliu, pentru fată, sună la ușa cu numărul 24, de la etajul 3 al blocului 14 de pe Tomis 32. Îi deschise o doamnă în vârstă, cu o figură severă și un cățel gri, flocos, i se împletici printre picioare, dând din coadă și lătrând ascuțit. Nu apucă să ofere primul buchet doamnei, că două tinere, cu părul negru la rădăcină și blond spre vârfuri se aruncară pe el, mai să se împiedice de cățel și să cadă grămadă peste cuier. “Dorina, Ioana, eu sunt Dorina, ea e Ioana, eu sunt Ioana, încântată, mulțumim pentru flori, ce frumoase, parfumate, ca tine, ce bine miroși, cu ce te-ai dat? Kelvin Clein? Ce brațe ai, de câte ori mergi la sală pe săptămână? Mă poți ridica într-o mână cred, hai să-ți dau un gin tonic, vrei? Sau o bere, de la congelator. Stai aici, pe canapea, am făcut și prăjituri cu cremă de migdale, pari tensionat, hai să-ți facem un masaj”. Robert se simțea ca într-un montagne russe după două șaorme cu de toate. Nu-i venea să creadă că fata lui cu voce suavă putea fi una dintre aceste două ciocănitori. Îi veni în sfârșit ideea salvatoare. Se ridică în picioare și cu o mână în aer strigă “Telefonul! A cui e telefonul?”. Atunci, fetele, se întoarseră cu o piruetă pe călcâie și i se aruncară în brațe. “Al meu e, l-am rătăcit aseară! Tu făi mincinoaso, tacă-ți gura, de ce minți? Al meu e, prințișor. Samsung alb? Vezi că știu? Am meu e, normal, se asortează cu balerinii.”. Cu ochii mari și palpitații la inimă, bărbatul le puse să îl decodeze, dacă era al lor. În timp ce fetele și-l smulgeau una din mâna alteia, încercând diverse modele, ușa sufrageriei se deschise și o fată diafană, care pășea de parcă levita intră cu un încărcător în mână. “Nu o băga în seamă, e doar filipineza noastră”, ziseseră în cor cele două. Fata, senină, spuse, cu o voce calmă și profundă: “Spirală din centru. Acesta este pattern-ul.” Pe Robert îl luă un val de adrenalină pe sus și sări la ea să o sărute. În timp ce se sărutau și celelalte femei se uitau cu gura căscată la scena ca de film, iPhone-ul din buzunarul lui începu să vibreze. “Robert? Unde ești? În două ore filmăm LIVE finala. Hai să te pregătești. Azi îți vei alege viitoarea soție.”.

G obsession

Written By: Gia Codrescu - Sep• 07•15

Gimmy îşi scoase mâna din girafa gestantă şi strigă „Hai, Geluţo, mai ai un pic, împinge!”. Geluţa, cu un geamăt care trezi gheparzii, se sforţă şi expulză puiul care căzu pe pernele special pregătite. Era o mândreţe de mascul, căruia i se dădu numele de Galileu, fiindcă, imediat ce se descotorosi de placentă, se ridică tremurând şi se îndreptă spre o pată de soare de lângă mama lui ce răsufla cu greu. Ea începu să-l lingă, grijulie, cu limba ei aspră şi lungă, iar el îi căută sfârcul gustos şi începu să sugă cu poftă laptele gălbui, gras, cu o uşoară aromă de ghimbir.

Gimmy era ginecolog la grădina zoologică din oraş, ghid turistic şi geamgiu. Absolvent al facultăţii de Geografie, se ocupa acum de venirea pe lume a animalelor, de consultarea şi vaccinarea lor, de turiştii care veneau să viziteze cetatea şi de montarea termopanelor. Toate aceste activităţi îi ofereau destui bani încât să nu le simtă grija, dar îi şi ocupau majoritatea timpului. Când nu avea nimic de făcut, bărbatului de 35 de ani îi plăcea să gătească găluşte de griş cu gem de gutui, să le mănânce cu mâna şi să se uite la clipuri pe giantboobs.com.

Într-o zi, când Gimmy avea doar 5 ani, intră în sufragerie şi o văzu pe mama lui, Galina, pe canapea, în faţa televizorului potrivit pe Animal Planet, cu capul pe umărul drept şi mâinile reci. O ţigară fumega în scrumieră, alături de o cană gri de cafea şi un maldăr de cutii albe. Cum tatăl lui era plecat în delegaţie, iar bunicii într-o staţiune balneo-climaterică, nu avu cu cine să vorbească, aşa că trei zile stătu în braţele mamei lui, încercând să o încălzească. Aventuri din junglă, Pe cale de dispariţie, Dansul plăcerii, Giganţii oceanelor, La microscop, Gesturi gingaşe în lumea animală şi de la capăt.

La mai mult timp după ce mama lui fusese închisă într-un pătuţ de lemn căptuşit şi învelită cu pământ, în acel loc în care probabil era destul de fierbinte încât să nu-i mai fie frig, băieţelul îşi dădu seama că nu avea prea multe amintiri cu ea. Nu fusese destul de atent. De atunci, se strădui din răsputeri să reţină tot ce i se întâmpla mai interesant, concentrându-se pe ce tot ce simțea. Îi plăcea să colecţioneze scoici, în care îndesa bileţele cu câteva cuvinte despre momentele importante prin care trecuse.

După mai multe zeci de turiste care trecură prin patul lui, cărora le gâdilase punctul G şi le dezmierdase clitorisul umezit, cărora le şoptise cu glas molcom poezii de George Gordon Byron şi le spusese dimineaţa că nu crede în monogamie şi că nu vrea copii, făcându-le să se îmbrace grăbit şi să nu-l mai caute niciodată, Gimmy se trezi vorbind cu Galileu despre găuri negre şi arbori genealogici. A doua zi a fost găsit gol, întins la picioarele girafei care îl călcase din greşeală pe cap, cu lapte în jurul gurii, la doar 38 de ani. Casa îi era plină de scoici şi melci de mare, cu bileţele îndesate înăuntru pe care erau măzgălite cuvinte neinteligibile.

Struguritul de toamnă

Written By: Gia Codrescu - Sep• 07•15

Îi plăceau puzzle-ul, muzica country şi visa să participe la o orgie sexuală tematică. Pentru că Dorina locuia în satul Lungeşti, comuna Măciuca, judeţul Olt, şansele ca cineva să o invite la o astfel de petrecere erau minime. Aşa că a luat problema în propriile mâini. A atacat ca la jocul ei preferat, căutând colţurile şi continuând cu marginile. Primarul, viceprimarul, preotul şi medicul satului erau primii care trebuiau cooptaţi, pentru a-i da aprobarea şi cheile căminului cultural. Urmau Aurora, cu farmacia din intersecţie şi nea Puiu, care avea universalul de vis-a-vis de biserică, unde se adunau bărbaţii la o cinzeacă după ce veneau de la coasă. Ei urmau să împrăştie vestea. Zis şi făcut. Fiindcă tocmai urma ziua ei, pe 23 septembrie, i-a chemat pe cei patru la ea acasă, cu soţiile, să-i cinstească.

Dorina era profesoară de română la mai multe şcoli din comună, aşa că toţi o cunoşteau bine, fiind învăţătoarea copiilor lor. Era singură, la patruzeci şi trei de ani încă locuia cu părinţii, ceea ce îi făcea pe cei care o cunoşteau să aibă o atitudine înţelegătoare faţă de ea, un soi de milă îi oprea să o judece atunci când o vedeau că venea la şcoală cu pălărie de cowboy. A pregătit salată de boeuf, şniţele, piure, murături, prăjitură cu ness, choux a la creme, tort diplomat şi mai ales patru sticle de vin de anul trecut, două de ţuică, vişinată şi Cinzano.

„Sărumâna, sărumâna, mulţumesc, ce flori superbe, dar nu trebuia, poftiţi, poftiţi, fusei acuşi în beci şi v-adusei un vin bun. Hai să vă mai torn unul, serviţi vă rog, avem şi murături, dar să vedeţi prăjiturile. Nu merge cu apă că-l stricaţi. Ia să vedem ce e la televizor, ia uite, ce întâmplare, un film foarte bun, l-am văzut de patru ori, Cu ochii larg închişi se cheamă, da, sigur, să dau mai tare, ne relaxăm. Cum e choux la creme, bună? Te lingi pe degete nu alta. Merge cu Cinzano. Dar ce interesantă petrecere, ce curaj au avut oamenii ăia, cum ar fi să facem aşa ceva şi la noi, n-ar fi caraghios? Sigur că nu se cuvine, dar mai bine să petreacă lumea şi să se cunoască, decât să meargă la furat, nu-i aşa?

Chiar că aveţi dreptate, le stă bine cu măştile, nici nu ştii cine e cine. Aveţi o idee grozavă, să facem şi noi aşa, la festivalul toamnei, de Sfântul Dimitrie, un fel de Dionis al nostru, ar fi un simbol al beşugului, sărbătorim culesul strugurilor. I-am zice Struguritul de toamnă. Pe 26 octombrie, în deschidere, e perfect, la cămin, mă ocup eu de organizare, doar să veniţi. Confecţionez eu măştile cu copiii de la şcoală, la lucru manual. Invităm şi o personalitate culturală, citim din Brumaru. Sigur, da-ţi-mi cheile acum, dacă tot le aveţi, să merg să pregătesc din timp sala. Aşa, acum să aduc tortul. Să vă mai torn un pahar. Sănătate!”.

Cu Aurora şi Puiu a fost mai dificil. A trebuit să îi facă parte din comitetul organizatoric, fiind dintre cei mai bârfitori din sat, era mai bine să-i aibă de partea ei. Erau primii la pomeni şi parastase, se ofereau naşi fără să îi întrebe nimeni şi anunţau familiile din sat când murea sau se năştea cineva. Au cerut să fie şi plătiţi pentru ajutorul dat, aşa că Dorina le-a promis jumătate din salariul ei de luna viitoare, ceea ce i-a făcut foarte cooperanţi.

Căminul a fost măturat, pânzele din colţuri au fost şterse, praful de pe scenă la fel, o sticlă de Domestos a fost consumată şi alta de Pronto cu aromă de lămâie. Mesele au fost scoase afară şi duse în spatele clădirii, cele patruzeci de scaune au fost aşezate pe margine, iar jos, în mijloc, opt saltele cu arcuri, învelite cu pături sau carpete cu Răpirea din serai. Pe pereţi au fost agăţate nuduri pe care le aveau oamenii prin casă şi mai multe bibelouri cu balerine împodobeau noptierele plasate în colţurile încăperii. Instalaţia audio a fost verificată şi sobele au fost pornite cu trei zile înainte, să încâlzească bine aerul. Oamenii ştiau că acolo va avea loc petrecerea de început al festivalului toamnei, că are legătură cu strugurii, vinul, un fel de bal mascat şi că vor trebui să-şi lase hainele la intrare.

Un banner mare a fost agăţat la intrare: Struguritul de toamnă. Vinu-i gratis, ce-ţi mai pasă? Lasă grijile acasă! Dorina adusese tot vinul strâns de familia ei de-a lungul timpului. Cum ei nu erau mari băutori şi aveau vie destul de mare, au avut destul pentru toţi cei cinzeci şi trei de bărbaţi şi femei care au venit în acea seară, la ora zece la cămin.  Copiii lucraseră toată săptămâna la confecţionatul măştior, aşa că acum fiecare avea câte una.

Omul de cultură născut în sat, care se mutase la Bucureşti şi scria la o mare revistă literară a întârziat jumătate de oră, iar când a venit şi i-a văzut pe toţi adunaţi în chiloţi şi maiouri, femeile cu batic pe cap şi bărbaţii cu ţigara în gură, a făcut cale întoarsă, aşa că Dorina nu a avut ce face decât să îndemne oamenii să-şi mai toarne un pahar, să dea mai tare boxele din care se auzea Johnny Cash, să înţepe balonul din tavan cu o hoţoaică de cules mere, să lase să cadă din el cele o sută de prezervative primite gratis de la un ONG şi să stingă lumina.

Dacă toţi stătuseră stingheri până atunci, uitându-se unii la alţii iscoditori, încercând să-şi dea seama după bărbi şi mustăţi, după ţâţele lăsate sau dimpotrivă, ţanţoşe şi pline, cine e fiecare, după ce becurile s-au stins şi doar luna lumina prin fantele perdelelor groase, atât cât să vezi contururile celuilalt, s-au stins şi inhibiţiile, sătenii aruncându-se unii pe alţii, făcând măştile să cadă, să se amestece pe jos. „Tanţo, tu eşti? Cu trei deodată, mai lasă-ne şi nouă, fă! Băi Marine, futu-ţi norocul mă-tii, cu sor-mea te-ai găsit? Părinte, nu ţi-e ruşine, om cuvios, să te ţii cu maică-mea, măi? Crezui că-i sor-ta, Vasile, iartă-mă!” Şi aşa s-au transformat pupăturile în pumni şi dorinţa Dorinei de a pune ultima piesă din puzzle pe masă, orgasmul la care visa de câţiva ani, într-un plânset isteric. Din boxe se auzea  „Because you’re mine, I walk the line”.

Momeala

Written By: Gia Codrescu - Aug• 11•15

Începuse să se transforme încet într-o momeală.

Mai întâi degetele de la picioare i-au fost afectate,

S-a trezit într-o dimineață că abia și le poate mișca și nu știa de ce,

Unul, doi, trei, până la zece erau acum de un maro închis, cu reflexii.

Metalul a început să urce ca o iederă, pe picioarele lui uimite și s-a

Oprit la genunchi.

Pulpele, sexul, șoldurile și stomacul au început să se micșoreze,

Să se subțieze fanatic, cu fiecare zi, insesizabil la început, de necontestat pe urmă,

Până au ajuns ca un fir de nailon întins, la care puteai și cânta dacă aveai chef.

Palmele i s-au mărit, cu degetele unite erau acum ca două aripioare, iar capul,

Capul mirosea acum a pește cu mămăligă.

Nu mai simțea nimic, doar o imensă sfârșeală. Ieși să își îndeplinească chemarea.

Într-o noapte cu lună plină a ieșit în grădină.

Se îndoia din mijloc și sărea spre stele, făcea exerciții să poată ajunge cât mai departe

Se se scufunde în lacul nesfârșit al cerului și să prindă o planetă, sau poate chiar o cometă.

Dar, cine știe de unde, chiar atunci apăru Fiona, pisica lui, iar el nu rezistă tentației.

Se aplecă să o mângâie și atunci,

Ea îl mușcă de mână, sări la cap și i-l smulse dintr-o mișcare.

Uitase să-i lase în acea zi ceva de mâncare.