Fiindca stiu ca-ti plac saratelele.

Mi-am muiat buzele-n miere

Fiindca stiu ca-ti place si baclavaua.

Inainte sa vii mi-am vopsit parul in roz

Roz ca apusul pe care-ti place sa-l privesti.

Am facut baie in supa de pui

Si mi-am uns tot corpul cu ulei de masline.

Inainte sa vii am ascultat 3 melodii.

Una e Ich Will, alta Samba Pa Ti si alta Life by the drop.

Am ascultat ura, dragostea, tristetea din ele

Si am baut trei pahare de gin

Unul sec, unul cu suc si unul cu bitter.

Inainte sa vii m-am uitat in oglinda

Mi-am aranjat parul roz, zambetul dulce,

Mi-am pus chilotii albastri si tricoul pe care scrie

“I have the pussy, so I make the rules”.

Mi-am observat pielea fina, stralucitoare

Si mi-am zis ca sunt pregatita.

Inainte sa vii, m-am epilat.

Eu apa de mare, el de fantana.

Apa de mare de la mal mai exact,

Incalzita de soare si trupuri bronzate

Plina de viata, miscare, desfrau,

Aurie, primitoare si blanda

Cu valuri usoare si pescarusi adormiti.

Apa de fantana e mult mai albastra

Limpede, rece, nemiscata, adanca

Trebuie sa te straduiesti sa o scoti la lumina

In mijlocul gradinii, in camp sau padure

E dulcele ragaz a celor ce trudesc.

Apa de mare e frumoasa, dar nu se poate bea

Apa de fantana are cel mai bun gust.

In apa de mare se oglindeste intreg cerul

In apa de fantana inima mea.

Insa buzele mele rosii, indignate, spun “stop!”

Parul tau auriu imi striga “treci, ai prioritate!”

Insa parul meu negru se aseaza oblic, si cere “sfarsitul tuturor restrictiilor!”

Bratele tale arse de soare se aseaza crucis si zic “trecerea oprita, m-ai suparat!”

Atunci bratele mele se deschid si te roaga “cedeaza-mi, totusi, trecerea!”

Toata fiinta ta devine o sageata cu varful in sus ce pretinde “bine, dar obligatoriu inainte!”

Atunci, toata fiinta mea devine doua sageti, dintre care una nu sunt eu, si renunta “bine, dar am prioritate fata de circulatia din sens invers!”

“Iubito”, imi spui tu apoi, “sensul este unic, vino!”

Si eu vin, fara sa depasesc viteza legala.

Da iubitule, stiu ce e important

El te tine in viata.

Frumosii tai ochi expresivi,

Buzele tale calde si moi,

Degetele fine, atente, care stiu

Sa ma mangaie atat de placut

Pot trai fara ele.

Dar fara pancreasul tau poros,

Fara vasele tale de sange,

Fara stomacul, rinichii si

Da, chiar matele tale

Nu pot trai.

Fiindca nici tu nu poti.

Asa ca, iubitule

Sunt indragostita de sucul tau gastric.

Iată însă că veni şi clipa când, după ce umblă o vreme-ndelungată prin nisip, pe stânci şi prin zăpezi, micul prinţ, într-un sfârşit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
- Bună ziua! zise el.
Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriţi.
- Bună ziua! ziseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Toţi erau aidoma cu floarea lui.
- Cine sunteţi voi? întrebă el, înmărmurit.
- Noi suntem trandafiri! ziseră trandafirii.
- Vai, făcu micul prinţ…
Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că ea era, în univers, singura în felul ei. Şi iată că se mai aflau cinci mii, toate semănând cu ea, într-o singură grădină!
”Tare s-ar mai socoti jignită – îşi zise el – dacă ar vedea una ca asta… nu s-ar mai opri din tuse, şi s-ar preface chiar că moare, ca să scape de ruşine. Iar eu aş fi foarte… desigur… nevoit să mă prefac c-o îngrijesc, pentru că altminteri, ca să mă îndurereze şi pe mine, s-ar lăsa să moară de-adevaratelea…”
Apoi îşi zise mai departe: „Mă credeam înavuţit cu o floare fără seamăn, şi iată că n-am decât o floare de rând. Cu asta numai şi cu trei vulcani, care-mi vin doar până la genunchi şi dintre care unul e poate stins pe veşnicie, nu prea sunt un mare prinţ…”
Şi, culcat în iarbă, plânse.

Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua! zise vulpea.
- Bună ziua! răspunse cuviincios micul prinţ, care se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici! zise glasul – sub măr…
- Cine eşti tu ? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe! zise vulpea
- Vino să te joci cu mine! o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine! zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ah, iartă-mă! Rosti micul prinţ.
Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin părţile locului – zise vulpea – ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii! zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii – zise vulpea – au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu! Zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru care prea e dat uitării! zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur! zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. şi nici tu n-ai nevoie de mine. eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
- Încep să înţeleg! zise micul prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…
- Se prea poate! zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri…
- O! dar nu e pe Pământ! zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători?
- Nu.
Interesant! Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit! suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile sale:
- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de al altora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-i de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
- Te rog… îmblânzeşte-mă! zise apoi.
- Bucuros aş vrea! răspunse micul prinţ – numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim! zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare! răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul este izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine.
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Mult mai frumos era, dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră… zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor şi cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
- E şi el ceva cu totul dat uitării! zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. Au un rit, spre pildă, vânătorii mei. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu, atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea vacanţă niciodată.

Astfel micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea… Am să plâng…
- Din vina ta – zise micul prinţ – eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci ai vrut să te îmblânzesc…
- Aşa e! zise vulpea.
- Dar ai să plângi! zise micul prinţ.
- Aşa e! zise vulpea.
- Atunci nu dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. Apoi adăugă:
Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, spre a-ţi lua rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.

Micul prinţ se duse, să mai vadă o dată trandafirii:
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn.

Şi florile se ruşinară.
- Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

Si se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine! zise el…
- Te du cu bine! zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor! spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea…! făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.

Micul Print – Antoine de Saint-Exupéry

Dintii mi s-au facut de piatra

Ajutooor! Striga pisica din mine

Ajutooor! Cad copaci peste tine!

——————————————————–

Trei ochi se uita la mine

Trei ochi rotunzi, din perna dungata

Albastrul din ei se intreaba de ce

Dorm oamenii cateodata

——————————————————-

Ma gadili pe gat cu genele tale

Ma strangi in brate de parca ai vrea

Sa intrii incet, cu totul, in mine

Cu tot cu parfum, pistil si petale

Trec mai departe si ei se trezesc
Nu-si amintesc nimic din recenta cadere
Merg inainte, cu ochii de ceata
Si cred ca inainte
E cel mai bun drum.

Am parul caprui si ochii de foc
Daca ma uit la tine racesti
Incepi sa stranuti, iti curge tare nasul
Si febra iti urca mercurul
Pana in gat.

Ce pastile, inhalatii, comprese…
Nimic nu te mai vindeca acum
Poti doar sa te asezi in pat
Fara somn, fara mancare
Si sa astepti pana plec.

Am parul caprui si ochii de foc
Nimic in calea mea nu traieste.

Mai bine aveam ochii caprui si parul saten
Mai bine eram cum-se-cade.

Sufletul meu sta vidat intr-o punga de plastic
In frigiderul din inima mea
Se pastreaza sper proaspat
Pentru cel care va vrea sa-l incalzeasca
La cuptorul cu microunde din inima lui.

Sufletul meu e aproape casant
Se rostogoleste incet in desertul din mine
E prea cald sa mai poti respira
Prea cald sa-ti mai amintesti de tine.

Sufletul meu e o mancare de post
Fara gust si fara pacate
Asteapta dezgustator in farfurie
Ca un credincios sa-l accepte asa.

Sufletul meu e o batrana bolnava
Sta in pat si priveste in gol
Uita sa-si ia medicamentele
Asa ca moare incet, cate putin.

Sufletul meu e o floare presata
Pastreaza culoarea si aroma a ceea ce-a fost
Dar uscat si fragil zace pe-o parte
Cu gandul la apa, fotosinteza si vant.

Sufletul meu e un telefon ce suna
Are un ton de apel enervant
Cineva insista, el nu se opreste
Iar cel care ar trebui sa raspunda e-n dus.

Sufletul meu e un gol
Pe care l-a inscris din intamplare
Un fotbalist transpirat si celebru
In ultimul minut de joc.

Sufletul meu e o lebada trista
Nu a scos niciodata un sunet
Dar se pregateste in taina
Invata arpegii, solfegii si game
Pentru primul si ultimul recital.

Sufletul meu e un copil fricos
Sta intr-un colt cu ochii si mainile stranse
Se roaga ca pericolul sa treaca
Si nu stie ca rottweilerul se sperie de el.

Sufletul meu a disparut
In locul lui cresc povesti intelepte
Castele cu flori de aur desenate pe porti
Lacuri, padure si templu vrajit.

Sufletul meu – caz nedeslusit.

Personajul din poveste face complimente oamenilor gratuit – insa sunt complimente adevarate, toti vedem acele lucruri, singura diferenta este ca el le spune. Insa cand intalneste pe cineva caruia nu-i plac complimentele…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Cbk980jV7Ao]

S-a făcut deodată toamnă, pică frunza de durere,

cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;

şi dovleci, ca nişte bombe, explodează pe tarlale,

de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale !

Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,

care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.

Mi-este poftă să dau iama, lipăind, prin cucuruze;

foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,

şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muş­chiu­latura,

şi de-atâta oboseală să strig: ura! ura! ura!

iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,

să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.

Să zic: iată, domn’ primare, ce de boabe clasa-ntâia

are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,

dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,

în natura cea bogată să mă bucur că exist.

— Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,

dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz!

- Ion Horea -