via Tudor Chirila – Cruciada Culturii

Acum sunt la o scoala de vara din Austria, Leibniz, la castelul Seggau. E chiar superb. Am aplicat in martie cred, am completat un formular, am scris o scrisoare de intentie, am luat doua recomandari de la doi profesori, le-am trimis pe toate alaturi de un CV si am fost acceptata Am platit apoi 250 de euro si avionul, iar acum am ajuns aici.

Castel, dealuri, verde, liniste, piscina, profesori ai universitatii din Graz (al doilea cel mai mare oras din Austria), seminar de media&comunicare, mancare extraordinara, oameni minunati si diversi – 24 de nationalitati. E cam tot ce mi-as fi putut dori pentru concediul de vara asta

Mai ales seminarul si oamenii. Voi invata sa filmez si invat in fiecare zi sa comunic cu oameni ce provin din alta cultura decat cea a mea, cu alta istorie si alte vise de indeplinit.

“Billi” e un om cu burta si privire ironica, nastrusnica, subtila ce mereu face o remarca dovedind prezenta de spirit. Cand am comandat de aceasta data: supa de rosii, cascaval pane, orez, salata, iaurt si clatite, adica ceva mai mult decat de obicei, dupa ce a trecut totul pe lista, a tras linie, a adunat si a zis: “32 de lei va costa aceasta Placere”

Eu credeam ca mi-e foame si imi comand ceva de mancare. Cand colo de fapt imi comandam o Placere Ceea ce m-a facut sa ma gandesc, evident, la cat de mult avem chiar nevoie de lucurile pe care le cumparam si cat de mult de fapt de placerile pe care ni le ofera?

Mancare, bauturi, haine, parfumuri, bijuterii, yahturi, masaj, muzica, filme, evenimente, mangaieri, samd.

Oamenii functioneaza pe baza de placeri ?

Imi dau seama ca si parul mi-e rece. Imi schimb pozitia si ma afund destul de brusc cu totul in apa. Aud sunetele cum se indeparteaza, imi tin respiratia si inchid foarte strans ochii. Astept cateva secunde ca apa sa se linisteasca si apoi ies incet. Pun din nou mainile pe marginea rotunjita si intind picioarele.

Sub talpi simt inca granulele de zahar. Dau peste ele si le simt scrasnind pe portelan. Pe masura ce apas cu talpile peste ele, ma gadila si se topesc.

Iau cutitul de pe masuta de langa mine si jumatatea de lamaie ramasa pe care o sarut. E rece cand o ating cu nasul, si umeda. Miroase a dimineata si primavara. Incep sa tai din ea feliute pe care le las sa cada in apa. Se aduna toate langa mine plutind, par niste barcute fara catarg. Asez cutitul inapoi si dau cu mana peste feliutele care plutesc, sa le risipesc mai incolo. Ma asculta si pleaca fiecare in directia ei, jucause.

Degetele incep sa mi se increteasca si asta ma amuza (nu ma pot obisnui niciodata, mi se pare caraghios). Hotarasc sa ma ridic, sa-mi iau prosopul mare si aspru din cuier si sa ies pe balcon, la soare.

Ma ridic, pasesc pe gresia rece si las un pic apa calduta sa se prelinga pe mine. Merg pana la prosop, lasand in urma ceasca de ceai.

Zambesc la soare si casc. Ce mai urmeaza?…

Petrila este gri, murdara si cu oameni tristi, insa, fiindca este orasul in care s-a nascut

A inceput sa o imbrace in poveste. A denumit-o “Periferia Culturala a Europei” si a scris sunt numele ei “Oras de rezerva”

A initiat Festivalul Om Rau de folk (replica la festivalul Om Bun), la el in curtea casei timp de trei zile in fiecare vara

Pentru ca “In Romania, minunile dureaza trei zile, doar sarbatorile prostiei dureaza un secol” (Ion D Sarbu)

La Festival au venit si au incantat Ada Milea, Nightlosers, Nicu Alifantis, Maria Raducanu, Mambo Siria, Mircea Dinescu

Ion Barbu a initiat un proiect denumit “Antologia poeziei romanesti la zid”. Adica intr-o noapte, impreuna cu mai multi ca el,

A scris distihuri (doua versuri, din poezii) pe zidurile orasului. Distihuri pline de frumos si intelepciune. Primaria evident a facut o sesizare si toate au fost apoi sterse cu var alb – care nu mai fusese folosit in Petrila demult.

Totusi, Ion Barbu nu s-a lasat atat de usor. Si-a spus ca daca pe ziduri nu poate scrie, atunci sa scrie pe femei. Goale.

A realizat “Imn haituit de barbati” – o superba antologie de distihuri romanesti, alaturi de 70 de fotografii nud pictate de el

Vineri, 13 februarie 2009, ora 19:00 in Club A – lansarea albumului fierbinte (a fost scos din tipar acum 3 zile)

Ce spuneti ? Va asteptam ? Va puteti inca inscrie aici

Pentru ca blogul meu si-a propus sa fie unul optimist care indeamna la optimism, mai ales ca este scris de catre o persoana optimista o sa infiintez o noua sectiune unde o sa vorbesc doar despre Placeri.

Cred ca optimismul vine din mai multe experiente anterioare pozitive. Ele sunt cele care iti stau marturie atunci cand crezi ca ceva anume va iesi bine. Cand crezi in reusita indiferent daca ai o strategie, pentru a ajunge undeva, sau cand lucrurile nu depind de tine. Cred ca optimismul atrage lucruri pozitive in viata noastra, folosind Legea Atractiei ca pe o parghie, pentru a inainta.

De aceea, pentru a deveni optimisti – atunci cand nu suntem deja – este util sa cautam sa avem cat mai multe experiente pozitive. Iar un bun inceput este sa incercam placerile pe care ni le ofera viata – de la mici bomboane pana la mari evenimente, de la drumetii pe munte pana la a sta in balcon si a te uita la luminitele de afara

Bomboanele Raffaello

Probabil cei mai multi dintre voi stiti cum arata – sunt mici si rotunde, cu nuca de cocos pe deasupra, o aluna in interior si o crema absolut magica – nu inteleg din ce e facuta.

Au o aroma fina, deosebita si extrem de intensa. Care te cuprinde brusc, imediat ce ii simti gustul. Ca un orgasm Obisnuiesc sa imi iau din cand in cand un pachetel de 4 bomboane, pe care nu le pot manca decat una dupa cealalta, repede. Ce mai – orgasm multiplu O placere care merita incercata.