Posted by Gia Codrescu on Aug 16, 2010 in Fine Pleasures
Mai sunt si oameni dulci. Diferiti de inselatorii Oameni-Dulceata. Doar ca trebuie sa avem mare grija cu ei. Sunt destul de fragili. Sa nu-i muscam, ca ii doare In loc de asta, le putem pregati un laptic cald in fiecare dimineata. Apoi ii lasam in pace, iar seara ii asteptam din nou. Cu un vin dulce si un sarut. Oamenii dulci au nevoie de oameni dulci langa ei.
Uuuuuuuuuuuuuuuu! Urla el in noapte. Nici macar nu e luna plina. Urla de durere. Isi aduce aminte.
De melodii cu multa dragoste. Pe care le-am ascultat zgariata de dor. Melodii pe care le asociez cu o anumita perioada din viata atat de intens incat imi revin in piele aceleasi senzatii de atunci. De fluturi, furnici si alte insecte. Trezesc la viata coyotul din mine, care-si scoate ghearele, isi dezveleste dintii si musca adanc. Apoi imi linge ranile cu ochii umezi si vinovati. Apoi urla iar.
Melodii care de cate ori le ascult ma fac sa redevin persoana care am fost. Acum 1 an, 3 ani, 5 ani, 7 ani, zeci de ani. Ma simt iar nebuna. Libera. Ca o piatra azvarlita la nivelul apei pe care o atinge rapid si sare mai departe. La nesfarsit. Melodii care m-au facut sa dansez, sa sufar, sa zambesc sau sa plang. Melodii care-mi indeasa sufletul intr-o masina de tocat sau mi-l glazureaza cu caramel. Melodii tatuate direct pe inima, plamani si ficat. Melodii rock!