Nu-i aşa că vrei să citeşti mai departe – măcar din curiozitate morbidă? Sigur că vrei. Vrei pentru că, pe lângă elementul voyeuristic, vei învăţa ceva despre mine. Cel puţin, îndeajuns ca să mă eviţi.

Ei, asta vrea şi un angajator să ştie despre tine.

În ultima vreme am citit zeci de CV-uri şi scrisori de intenţie – marea majoritate de la băieţi şi fete care vor să scrie. Cu mici excepţii, am rămas la fel de ignorant faţă de persoana respectivă cum eram înainte. Am aflat că un el e student în anul trei, şi că o ea a lucrat vara ca translator. Dar în afară de faptul că el a intrat la facultate, sau că ea vorbeşte ocazional altă limbă, ce-am învăţat nou? Nimic. Ba mai rău. Cum se diferenţiază ei de ceilalţi studenţi şi translatori de-o vară. Îţi spun eu: deloc.

Eşti la vârsta la care te mai pasc câteva CV-uri şi scrisori de intenţie, fie pentru primul job, fie pentru următorul. Intuiţia mea spune că, pe hârtie, eşti la fel de incolor şi inodor ca majoritatea contracandidaţilor. Şi am hotărât să te ajut. Nu pentru că am o inimă mare şi pufoasă, ci pentru că e plictisitor să recitesc aceeaşi biografie de 10 ori, doar sub alt nume.”

Aflati de la Cristian Lupsa cele 4 lectii adevarate despre cum sa scrii o scrisoare de intentie re-mar-ca-bi-la pe ascrie.ro

Apoi cititi si Purple Cow, sau daca va convine mai bine, Vaca Mov

Succese!

“1. What is “Blink“ about?

It’s a book about rapid cognition, about the kind of thinking that happens in a blink of an eye. When you meet someone for the first time, or walk into a house you are thinking of buying, or read the first few sentences of a book, your mind takes about two seconds to jump to a series of conclusions. Well, “Blink” is a book about those two seconds, because I think those instant conclusions that we reach are really powerful and really important and, occasionally, really good.

You could also say that it’s a book about intuition, except that I don’t like that word. In fact it never appears in “Blink.” Intuition strikes me as a concept we use to describe emotional reactions, gut feelings–thoughts and impressions that don’t seem entirely rational. But I think that what goes on in that first two seconds is perfectly rational. It’s thinking–its just thinking that moves a little faster and operates a little more mysteriously than the kind of deliberate, conscious decision-making that we usually associate with “thinking.” In “Blink” I’m trying to understand those two seconds. What is going on inside our heads when we engage in rapid cognition? When are snap judgments good and when are they not? What kinds of things can we do to make our powers of rapid cognition better?

2. How can thinking that takes place so quickly be at all useful? Don’t we make the best decisions when we take the time to carefully evaluate all available and relevant information?

Certainly that’s what we’ve always been told. We live in a society dedicated to the idea that we’re always better off gathering as much information and spending as much time as possible in deliberation. As children, this lesson is drummed into us again and again: haste makes waste, look before you leap, stop and think. But I don’t think this is true. There are lots of situations–particularly at times of high pressure and stress–when haste does not make waste, when our snap judgments and first impressions offer a much better means of making sense of the world.

One of the stories I tell in “Blink” is about the Emergency Room doctors at Cook County Hospital in Chicago. That’s the big public hospital in Chicago, and a few years ago they changed the way they diagnosed heart attacks. They instructed their doctors to gather less information on their patients: they encouraged them to zero in on just a few critical pieces of information about patients suffering from chest pain–like blood pressure and the ECG–while ignoring everything else, like the patient’s age and weight and medical history. And what happened? Cook County is now one of the best places in the United States at diagnosing chest pain.

Not surprisingly, it was really hard to convince the physicians at Cook County to go along with the plan, because, like all of us, they were committed to the idea that more information is always better. But I describe lots of cases in “Blink” where that simply isn’t true. There’s a wonderful phrase in psychology–”the power of thin slicing”–which says that as human beings we are capable of making sense of situations based on the thinnest slice of experience. I have an entire chapter in “Blink” on how unbelievably powerful our thin-slicing skills are. I have to say that I still find some of the examples in that chapter hard to believe.”

(continuarea)

In argumentarea de fata totul se invarte in jurul Experientelor

Primul argument: Oamenii sunt inzestrati cu neuroni oglinda, care ii fac sa simta ceva ce li se transmite verbal, vizual sau in scris. Ei sunt cei care te fac sa-ti bata inima mai tare la un film de actiune, sa plangi la unul de dragoste, sa razi cand altcineva rade, sa simti durere cand vezi oameni care sufera, etc.

A mirror neuron is a neuron that fires both when an animal acts and when the animal observes the same action performed by another animal (especially by another animal of the same species). Thus, the neuron “mirrors” the behavior of another animal, as though the observer were itself acting.

These neurons have been directly observed in primates, and are believed to exist in humans and other species including birds. In humans, brain activity consistent with mirror neurons has been found in the premotor cortex and the inferior parietal cortex.

Some scientists consider mirror neurons one of the most important findings of neuroscience in the last decade. Among them is V.S. Ramachandran, who believes they might be very important in imitation and language acquisition. However, despite the popularity of this field, to date no plausible neural or computational models have been put forward to describe how mirror neuron activity supports cognitive functions such as imitation.

There’s another way of looking at this: When we observe someone performing an action, there is a concurrent activation of motor circuits by the mirror neurons that are also used by us when we perform similar actions. Even though we do not literally reproduce the observed action at the moment of observation, our motor system activates as if we were performing the same action being observed.

Essentially, mirror neurons act as a storage facility for actions that we observe, while simultaneously disciplining or preparing our motor cortex for executing the action as if we had already performed the action many times over.

Astfel ca atunci cand cineva ne povesteste ceva, cand vedem un film sau citim o carte, suntem capabili sa facem experientele personajelor respective, experientele noastre.

Argumentul numarul 2: Ce inseamna maturitate? Ce inseamna sa fii intelept? Din totdeauna inteleptii orasului erau batranii, astfel, cei cu cea mai multa experienta, care puteau da sfaturi bune. Maturitatea si Intelepciunea depind de experientele pe care le avem. Putem fi incredibil de inteligenti, cu imaginatie bogata, insa daca nu avem experiente prin care sa trecem, nu putem creste cu adevarat.

Argumentul numarul 3: Nu putem avea toate experientele pe care ni le dorim. Nu putem fi in aceeasi viata medic chirurg, pilot de avion, preot, spion international si doica Insa putem avea experientele acestor oameni prin expunerea la povestea lor. Asimilarea se face de la sine, mai ales daca ne regasim un pic in personaj.

Despre experientele astea “furate” se poate spune ca nu sunt la fel de vii, reale, firesti, profunde, ca cele traite in realitate. Poate fi adevarat. Poate ca sunt mai superficiale, mai usurele asa ca este nevoie de un numar mai mare din ele, sau de unele care sa coincida cu ceva ce deja ni se intampla ca sa rezonam si sa ne schimbe un pic in bine. Oricum, cert este ca fara ele suntem mai putin decat am putea fi.

Am inceput de la carti si am adaugat pe parcurs istorisiri spuse de oameni si filme. Mai pot fi piese de teatru, tablouri, orice tip de arta care spune o poveste, care include personaje si evenimente. Insa cred ca dintre toate aceastea, cartile sunt cele mai puternice.

Ultimul argument: Cartile contin cel mai profund tip de poveste, fiindca este cea care te solicita cel mai mult. Daca in fata unui film, unei piese de teatru, unui tablou sau chiar a unui om care povesteste si foloseste gesturi, povestea este completata de imagini, in cazul unei carti, imaginile trebuie sa ti le “imaginezi” tu.

Iar prin interactiune, prin faptul ca te face sa faci ceva – intelegi mai bine. In fata celorlaltor medii esti mai pasiv – ti se da totul de-a gata, mai trebuie sa intelegi doar firul povestii. In fata unei carti trebuie sa participi activ, sa vizualizezi. Sunt astfel si cele care iti ofera cea mai mare libertate. Poti vedea ce vrei. De cate ori nu s-au facut mai multe filme dupa aceeasi carte si erau atat de diferite din cauza viziunii deosebite a regizorilor?

Concluzie: Neuronii oglinda ne dau posibilitatea de a simti si asimila experientele la care suntem expusi. Maturitatea si intelepciunea se bazeaza pe cat mai multe experiente din care ai invatat. In viata nu putem avea toate experientele pe care ni le dorim, insa le putem face ale noastre pe cele ale personajelor din “povesti”. Cartile sunt cele mai libere si interactive medii de transmitere a unei povesti, din care astfel invatam mai usor.

Mesajul: Mergeti si la filme, teatru, galerii de arta, insa cititi in primul rand carti pentru a deveni mai maturi, mai intelepti

PS: Sa mai zic de ce e nevoie sa fim maturi si intelepti? Ca sa lucram cu noi asa cum cantam la instrument, sa avem controlul asupra ceea ce suntem, sa devenim ce vrem si sa obtinem realizarile pe care ni le dorim.

PPS: Pentru cei creativi – sa mai zic ca esti cu atat mai creativ cu cat ai mai multe experiente diverse? Fiindca creativitatea este abilitatea de a gasi conexiuni surprinzatoare intre elemente ce nu au fost combinate pana atunci. Cu cat ai deci mai multe elemente din care sa alegi, cu atat conexiunile se pot stabili mai usor sau pot fi mai surprinzatoare.

Succese!

Pentru a sti ce locuri sa pastram va recomand sa va inscrieti aici: http://invita.ro/organizer/bookblog/event7276242197-BookTalks-04-editie-speciala-cu-Ion-Barbu/

PS: eu ma ocup de organizarea lui

Luminiţa, mon amour este povestită de Cezar Paul Bădescu, care este deopotrivă autor, narator şi personaj. Din acest motiv, au fost foarte multe discuţii despre această carte dacă este autobiografie sau autoficţiune. Sau biografie ficţională. Sau ficţiune autobiografică. În orice caz, chiar dacă este total adevărată povestea, în mare parte sau cu puţine irizaţii reale, este frumoasă, plină de viaţă şi puternică.

Luminiţa, aşa cum este prezentată de Cezar, este în fapt destul de urâţică, fără viaţă şi slabă. Totuşi, el este alături de ea. Se ataşează la început pentru modul în care gândeşte, pentru preocupările comune şi sexualitatea ei, care ocupă un loc important încă de la început, iar apoi îi rămâne alături fiindcă se simte dator să o sprijine, să o ajute, să o salveze, demonstrându-şi sieşi că este puternic şi poate face acest lucru. Cel puţin aşa am înţeles eu, însă totul este interpretabil, motivaţiile sunt destul de alunecoase aici.

Luminiţa are nevoie de ajutor fiindcă începe să aibă atacuri de panică. Trecând printr-o copilărie nefericită, se simte din nou copil alături de Cezar aşa că îi revin fricile de atunci, care se manifestă acum în fiecare gest pe care îl face. Nu mai poate suporta să merga pe stradă, nu mai poate suporta spaţiile lărgi, spaţiile strâmte, oamenii, ajungând până la urmă să nu mai poată ieşi din cameră. Toate aceste detalii sunt însă mai puţin importante, cât modul în care sunt povestite, din perspectiva lui Cezar. Mult umor, de cele mai multe ori negru. Ironie şi cinism. Tristeţe.

Luminiţa, mon amour este frumoasă, plină de viaţă şi puternică. Frumoasă, pentru că vorbeşte despre dragoste, ataşament, sacrificii, suferinţă, prostie, dependenţă, ambiţie, curaj, credinţă şi sexualitate. Plină de viaţă fiindcă vorbeşte despre oameni diferiţi, fiecare cu felul lui de-a fi şi un discurs diferit, unic, bine conturat. Puternică fiindcă vorbeşte despre lucrurile de mai sus cu detaşarea şi forţa celui care le-a interiorizat şi care chiar dacă nu le-a înţeles pe deplin, le-a acceptat, iar acum fac parte din el.

Cine s-a născut în părţile Moldovei, cine crede mult în Biserică sau cine simte că dragostea necondiţionată îi va aduce un final fericit s-ar putea să se simtă deranjat. Fiindcă părţile Moldovei sunt întunecate, înfrigurate şi gri, ca pe vremea comunismului deşi totul se întâmplă la mai mulţi ani după Revoluţie. Oamenii sunt tradiţionalişti şi încuiaţi. Fiindcă Biserica ortodoxă este dogmatică, împotriva dragostei de oameni şi chiar a familiei. Fiindcă finalul fericit din filmele hollywoodiene poate să lipsească din viaţa noastră, chiar şi atunci când ne-am străduit să fim cei mai buni, să-i ajutăm pe ceilalţi.

Luminiţa devine mai frumoasă, mai plină de viaţă şi mai puternică, după multe încercări alături de Cezar. Însă atunci când apare stăpână pe sine, independentă, voluntară, apare şi egoistă, rece, autoritară. Oare acesta să fie preţul de fiecare dată? Acesta să fie traseul firesc? În orice caz, aflăm chiar de la ea, în finalul cărţii, când i se acordă şi ei dreptul la replică. De sunteţi curioşi, citiţi până acolo. Apoi veniţi să aflăm şi părerea autorului, sâmbătă, 13 decembrie 2008”

Recenzie exprimata si pe bookblog.ro. Booktalks va fi sambata asta, daca trimiteti mail repede poate aveti o sansa sa prindeti un loc

Vreau sa risipim aceasta imagine plictisitoare si sa o inlocuim cu ceva foarte special. Inspirati de modelul lecturilor publice din alte tari unde au ajuns extrem de apreciate, lansam acum un nou concept de eveniment cultural, BookTalks. Lecturi publice si dezbatere intr-un cadru relaxat, cu un public prietenos, deschis, eveniment ce se va desfasura in fiecare luna

Editia acesta il avem  ca invitat pe Ion Manolescu cu care vom povesti despre “Derapaj” unde “literatura, cultura internetului, benzile desenate, profesoratul şi comunismul în toată aberaţia lui se reunesc între două coperţi cartonate. Rezultatul poate fi doar un derapaj de necontrolat, care în ciuda aparenţelor nu scapă niciodată de sub control”

Invitatii aici

Emisiune Empower la Radio Lynx despre Puterea Zambetului

“Regulile de aur si nisip:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseste a 5-a propozitie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Da leapsa mai departe”

Intre 133 i. Hr., anul asasinarii lui Tiberius Sempronius Gracchus si 121 i. Hr., anul asasinarii lui Caius Sempronius Gracchus, in corpul oficial al Romei se dezvolta doua curente radical opuse: optimatii si popularii, care vor deveni polii intre care se va desfasura aproape un secol de razboaie civile. “Fiecare dintre cei care dupa aceea au tulburat statul cu cele mai nevinovate pretexte, unii ca si cum ar apara drepturile poporului, altii pentru ca senatul sa aiba cea mai mare autoritate, sub cuvant ca apara binele obstesc, se luptau defapt pentru propria lor putere. Iar in lupta lor ei nu cunosteau nici cumpat, nici masura; si unii si altii trageau fara mila foloase din biruinta lor”.

Cinci Milenii de Manipulare – Bogdan Teodorescu

Aceasta este « Pagini despre sufletul romanesc » si cuprinde sapte capitole structurate sub forma de sapte probleme de dezbatere: Ce e etern si ce e istoric in cultura romana, Suflet agrar si suflet pastoral, « Bisericutele noastre », Pentru o alta istorie a gandirii romanesti, Cum gandeste poporul roman, Sufletul romanesc si muzica siArdealul in spiritualitatea romaneasca.

Miza acestui text se concentreaza in jurul poporului roman si afinitatii sale catre o traire de tip stationar ce ii confera « etenitate » in sensul unui conservatorism si a unei traditii bine inradacinate.

Intrebarea care se pune defapt este « de ce nu avem o gandire filosofica autentica ? »

De doua ori in centrul dezbaterii, amintirea cartii ce cuprinde « Invataturile lui Naeagoe Basarab catre fiul sau Theodosie », in capitolele « Ce e etern si ce e istoric in cultura romana » si « Pentru o alta istorie a gandirii romanesti », pare a fi nucleul acestui studiu.

In cel dintai capitol aceasta este luata in considerare ca a fi primul punct marcant pentru gandirea romaneasca ce detine la acel moment, in secolul 16, o constiinta orientata catre absolut, o constiinta spirituala.

Cel mai frumos citat

« Ca, mai intai de toate este tacerea, iar tacerea face oprire, oprirea face umilinta si plangere, iar plangerea face frica, si frica face smerenie, smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, iar acea socoteala face dragoste, iar dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii. Atuncea va pricepe omul ca nu este departe de Dumnezeu » In acest citat, spune Noica, «e ceva iremediabil liric ca la inceputurile oricarei reflexii filozofice » si « indica o anumita tehnica de viata spirituala ».

Va analiza apoi pas cu pas fiecare trecere la o alta stare, ce-i va permite omului sa ajunga, intr-un final, de la tacere la a-l cunoaste pe Dumnezeu. Ruptura care s-ar fi putut realiza, cand constiinta ar fi devenit filosofica, dar in cazul de fata ramanand totusi teologica, ar fi putut fi o deviere dusa dupa tacere si oprire. Un Descartes continua spre exemplu cu indoiala metodica si ajunge tot la Dumnezeu dar pe cale filosofica.

Trecand la inceput prin cateva proverbe ce evidentiaza trasaturile mentalitatii noastre neschimbate inca de la inceputuri, cum ar fi « Ceasul umbla, loveste si vremea sta, vremuieste », « Vremea vremuieste si omul imbatraneste », autorul ne dezvaluie esenta lor ce consta intr-o atitudine calma, cugetata, resemnata in fata devenirii. Iar acesta, observa el, este un cuvant pentru care noi nu avem traducere, deci nu il putem problematiza ca si concept. Poporul grec opunandu-i-se, a descoperit Fiinta, cel german, intregrandu-l, a descoperit Spiritul.

Problema centrala la care incearca sa raspunda Noica este ca la noi nu spiritul va aduce echilibrul, nu o filosofie a constiintei. Si totusi acesta se realizeaza si ar putea fi de factura religioasa daca nu ar raspunde pe un regitru filosofic.

Eu as spune ca este un echilibru de tip ancestral al omului impacat cu sine si in armonie cu natura. Dar sa vedem.

O alta problema care se pune este aceea daca avem un suflet agrar sau unul pastoral. In concordanta cu ce am afirmat mai sus, ca am avea de fapt un echilibru de tip ancestral, ar trebui sa avem un suflet de tip pastoral. La aceasta concluzie ajunge si Noica. Tocmai acea departare de lume, izolare in mijlocul naturii, ne-au adus intelepciunea si stabilitatea. Intelepciunea care a dat roade in cultura noastra populara si stabilitatea care a pastrat traditiile. Asa cum afirma si Densusianu, « dorul », acest sublim cuvant intraductibil, definitoriu poporului nostru, « nu poate fi inteles decat nascandu-se in lumea pastorilor, unde singuratatea si despartirea sunt experientele cele mari ».

Analizand astfel, proverbe si cantece ale peisajului nostru rustic, Noica ajunge sa patrunda « sufletul romanesc » in cele mai profunde adancimi. Acesta ni se dezvaluie sincer si cald, primitor ca cel al Ardealului insusi, pe care il elogiaza in final, contemplativ dar si dinamic ca expresie a « cutreierarii », inclinat deopotriva spre frica si iubirea de Dumnezeu, asadar creat si creator de arta.

In capitolul « Bisericutele noastre », titlu de altfel ironic, Noica are in vedere nepasarea si nepriceperea noastra in fata Marilor Biserici ale Stramosilor nostri, in special ale Moldovei, care se degradeaza incet pentru ca noi nu mai intelegem ca acolo e “duh al istoriei” si “sete de putere”. Noi, cei de astazi, « privim, si nu crestem, nu intraznim. Iar sfintii ne mor pe pareti si in suflete, pentru ca nu indraznim. »

Consider ca sunt niste acuzatii extrem de intemeiate ce ar trebui sa faca apel la senisibilitatea noastra de popor pasiv, invatat sa se impace cu orice ar fi rau, resemnandu-se. Singura noastra emotie in fata lor ramanane « tandretea », sentiment orientat spre trecut, la fel ca si nostalgia ce inca o data releva firea noastra « eternizata », sentimente ce nu pot duce la nici o schimbare.

Exact ca in “Ce e etern si ce e istoric in cultura romana” ajungem la concluzia ca noi nu am fost si nu suntem inca orientati cu totul spre devenire, curiozitate stiintifica, implinire morala, asa cum ar trebui sa fim. Ceea ce ar constitui singure pasul ce ar fi fost facut spre istorie.

Sentimente ca mandria, demnitatea, onoarea unor popoare razboinice ca cele germanice, ar fi putut inalta o constiinta filosofica.

Noi nu ne-am putut situa niciodata impotriva naturii, am fost mereu in armonie cu ea. Filosofia, in aparitia sa istorica, nu s-a nascut dintr-o sensibilitate cum ar fi cea a intelepciunii taranesti, ci dintr-o sensibilitate “a unei rupturi, nu a unei continuitati”. Doar o ruptura a omului de lume poate duce la filosofie. La noi doar teologicul poate provoca asta prin « sentimentul dezastrului » pe care ni-l poate trezi.

« Pentru Noica este valoare tot ceea ce aduce un plus de fiinta. Astfel, nu se poate vorbi de o disjunctie absoluta in « valori negative » si « valori pozitive », dupa cum nu exista disjunctie absoluta nici intre fiinta si nefiinta sau bine si rau. Gandirea noiciana nu evolueaza niciodata dupa principiul tertului exclus sau dupa cel al contradictiei bilaterale din logica clasica », dupa cum afirma Laura Pamfil in articolul «Etica la roumanie in viziunea lui Noica ». Intr-adevar eternitatea aduce continuitate, stabilitate, traditie, fascinatie, dar si stationare in atemporal, inactualitate, aducand un sentiment al zadarniciei.

Asadar va fi totusi posibila o filosofie in aceasta viziune romaneasca ? Intr-o viziune taraneasca nu se poate ajunge decat la intelepciune, afirma Noica, dar pe registrul unei creatii culte, da, se va putea ajunge. Marturie ne sta chiar marele autor.

Ramane doar sa cititi si veti intelege ca aceasta carte reprezinta mai mult decat o prezentare a vietii romanesti, dar un veritabil tratat de filosofie a valorilor, a valorilor noastre.