Un Samurai Bu Shi Do si un Solo la Toba.

Un om in fata unei tobe. Un obiect inchis, pe care chiar daca il lovesti, nu iti va raspunde decat printr-un ecou. Esti in fata lui ca in fata unei fiinte care nu vrea sa se deschida. O fiinta care defapt tace, desi iti da replica la ceea ce tu initiezi. Este perfect cooperanta, dar perfect introvertita. Cand tu nu mai schitezi nici un gest, nici ea nu mai spune nimic…

Nu are nici o initiativa. Fara viata si rece daca tu nu ii dai un impuls. Daca o intrebi ceva sau o atingi, iti raspunde cu toata daruirea. Altfel, se comporta de parca nici nu ai exista. Poti astepta in fata ei, sperand ca isi va sustine interesul manifestat cu cateva minute mai devreme, zile intregi. Nici nu te va observa. Esti doar cineva deosebit, cu care a petrecut momente frumoase, dar esti altcineva care vrea sa o faca sa se deschida… Inacceptabil.

Abordare. La inceput cate o lovitura data rar, destul de incet, in diferite puncte ale suprafetei. Ii testezi rezistenta. Parca zambeste, dar nu spune nimic. Te lasa sa te apropii.

Incerci apoi lovituri mai dese, vrei sa te apropii mai mult. Vesela, iti raspunde la fel, se apropie si ea.

Apoi taci sa vezi cum reactioneaza. Nu reactioneaza. Parca se resemneaza deja cu faptul ca nu mai existi.

Dai din nou o lovitura si iti raspunde. Parca ti-e frica sa o intrebi ce s-a intamplat, sa nu ii auzi de aproape indiferenta.

Dar apoi te enervezi si ai vrea sa incepi sa o lovesti, aproape cu furie. Nu mai auzi atunci nici un raspuns, doar ecoul gandurilor tale negre.

Incerci sa te linistesti si sa gandesti din nou limpede. Sa iti amintesti ca oricine are o fisura, trebuie doar sa gasesti abordarea potrivita.

Stii ca te vrea, pentru ca a raspuns la tot ce ai initiat inainte, ai vazut ca va potriviti si acum tot ce trebuie sa faci e sa gasesti cauza scurt-circuitului care a facut ca lucrurile sa nu decurga. Care a inghetat timpul atunci cand tu ai asteptat. E o problema si trebuie sa ii gasesti solutia, pentru ca intelegi ca sunteti doua fiinte care se potrvesc.

Doua fiinte care simt.

Abordare. Incerci altceva. Ti-ai dat seama ca acea fiinta este inchisa pentru ca a simtit, a vazut, a interactionat prea mult. Nu mai vrea sa se implice. Are nevoie de afectiunea celorlalti, o primeste de cate ori i se ofera dar nu o cauta. Crede foarte mult intr-o poveste cu cautare si dezamagire pe de o parte, cu detasare, intamplare si reusita pe cealalta…

Si atunci vrei sa ii arati ca esti exact ca ea si diferit de toti ceilalti.

Ritm diferit cu fiecare mana. Mai repede, mai incet, mai tare, mai rar. Nici prin pretentia de a avea, nici prin forta nu poti obtine nimic.

Doar prin atentie si daruire, incredere.

A gasit fisura, cauza scurt-circuitului, a gasit si solutia. Acum vibratiile se aud altfel, acum parca e un raspuns cu initiativa. Acum se mangaie altfel…

Ii multumeste prin cateva lovituri usoare, pline de afectiune.

Se relaxeaza apoi si adorm impreuna…

Viitorul nu mai conteaza.

"O sa-ti fac o propunere pe care nu o sa o poti refuza"

Nasul este un roman de 500 de pagini pe care cei mai multi nu l-ar citi pentru ca au vazut filmele, care, spun ei, “sunt atat de bine facute incat nu mai trebuie sa citesti si cartea”. Si intr-adevar, regizorul Francis Ford Coppola aduna noua oscaruri pentru filmele sale, situandu-se pe primele pozitii in orice clasament.

Dar trebuie facuta aici o distinctie intre cele trei perspective din care poate fi privit acest roman. Astfel, la primul nivel este o aventura ce-ti ridica nivelul de adrenalina, ce isi dozeaza cu gratie momentele de suspans si actiune, bazandu-se in primul rand pe imprevizibilitate, la care intereseaza cursul actiunii si care te tine cu “sufletul la gura” pana la ultimele pagini.

La al doilea nivel este o “incursiune memorabila in lumea Mafiei, asa cum nici un scriitor nu a mai reusit sa faca pana acum” (New York Times), deci o dezvaluire a unei lumi inaccesibila profanilor, celor din afara organizatiei, organizatie care ne este prezentata de foarte aproape, pe care ajungem sa o intelegem in toate detaliile ei de functionare.

Iar la al treilea nivel este o psihanaliza a relatiilor interumane, un monument ridicat valorilor de Respect, Rabdare, Ambitie, o piramida in varful careia se afla Increderea si care se bazeaza pe Prietenie. Acesta din urma este nivelul ce nu a putut fi surprins in cele trei filme decat foarte superficial, despre acesta o sa vorbesc acum, in speranta ca va voi ridica intrebari.

Am spus mai sus ca are 500 de pagini si probabil ca deja unii s-au simtit amenintati. Avem din ce in ce mai putin timp. Dar pana la urma, despre asta este vorba si in aceasta carte. Despre timpul pe care il avem in viata de a face ceva cu noi si cu lumea in care traim. Plecam la drum ca niste pietre brute ce se rostogolesc haotic. Iar ceea ce intampinam in cale, mai ales iubirea si suferinta ne modeleaza. Depinde de noi sa ne alegem un drum si sa ne slefuim asa cum vrem, pentru a deveni cei mai buni.

Am spus ca este o psihanaliza a relatiilor interumane. Eu as recomanda aceasta carte nu ca pe un roman, ci ca pe o carte de dezvoltare personala. Pentru ca din ea inveti despre oameni si care poate fi cea mai buna abordare in relatia cu ei, despre Prudenta, despre Negociere. Este o carte ce trezeste in tine calitatile de lider, sau le poate cizela, in cazul in care ajungi sa interiorizezi ceea ce vrea sa-ti transmita.

Este o psihanaliza pentru ca se apropie cu zoom maxim de fiecare trasatura de caracter a personajelor, de fiecare expresie si tresarire a unui muschi ce poate trada ceva din starea interioara. De fiecare cuvant ce poate fi interpretat si deveni hotarator in determinarea unei decizii.

O carte de dezvoltare personala extrem de complexa ce atinge toate aspectele unei organizatii, unei relatii dintre doi oameni, dintre tine si lumea in care traiesti sau dintre tine si propriul destin. Si toate acestea prezentate doar prin observatie detasata, fara judecati de valoare, lasandu-ti imaginatia complet libera. De aceea spun ca filmul nu surprinde decat primele doua niveluri de intelegere, simplificandu-l si orientandu-l prea mult pe ultimul.

Am spus numai aspecte generale fiindca ceva atat de bine construit si coerent nu poate fi descris prin cateva franturi. O sa inchei totusi cu un citat scos din context, al Marelui Don, in clipa dinaintea sfarsitului. “Ce frumoasa-i viata!” spune el, dupa o viata in care pornind de foarte jos a asezat piatra peste piatra desavarsindu-se pe sine si templul adus Respectului si Increderii, pe care il lasa ucenicilor sai.

PS: Urmeaza sa caut si sa citesc si “Ultimul Don” si “Omerta” (legea tacerii ce face posibila functionarea oricarei organizatii importante), alte doua carti scrise de acelasi autor.

Ce inseamna sa fii batran?

O intrebare la care multi nu vrem sa ne gandim. Mai e pana atunci… Si atunci va fii prea tarziu sa ne gandim la asta, asa ca nu ne vom pune niciodata problema.

In definitiv e simplu… Batran inseamna sa fii bunic sau bunica, sa ai o casa cu mobile vechi, sa ai carti pe care nu le mai citesti, sa asculti toata ziua stiri si sa te razvratesti impotriva clasei politice. Sa faci dulceata, sa te superi pe copii si nepoti ca nu au timp sa vina mai des, sa iesi in parc unde sa stai pe o banca si sa vorbesti cu oameni pe care abia i-ai cunoscut. Batran inseamna sa iti placa sa te joci cu copilasi, sa ai principii in legatura cu orice, sa ai de povestit intamplari frumoase.

Dar pana acum am spus doar ce face un batran, nu ce este. De aceea e atat de greu sa gandim aceasta problema. Putem vedea cum sunt, dar nu putem intelege cum simt. Putem empatiza cu orice stare de spirit, dar nu cu aceea de a fi batran. Pentru ca este o stare ce ne cuprinde si pe care nu o putem cuprinde la randul nostru. Este acea stare pe care o ai dupa ce ai trecut prin momentele importante ale vietii, prin varstele ei. Ai ars energiile necesare trecerii fiecarei etape, ai cunoscut, ai experimentat, te-ai ridicat, ai cazut si te-ai ridicat din nou. Iar acum stai si iti amintesti… Zambesti la incercarile, framantarile, dramele celor mai tineri. Tu stii ca toate trec…

Am spus ca a fi batran este o stare de spirit. Iar daca este o stare de spirit inseamna ca o poti avea oricand, dupa ce treci de un nivel de maturitate, bineinteles. La fel, si a fi tanar este o stare de spirit. Conteaza ceea ce ti se intampla, oamenii care te inconjoara si te trag mai mult spre o stare sau alta, dar conteaza si felul tau de-a fi, de a vedea viata, de a aborda problemele. Mai conteaza si capacitatea de revenire. Si cum iti folosesti imaginatia.

Poti fi tanar dar te poti simti batran. Obosit. Ai trecut prin atatea intamplari, incat nimic nu te mai poate surprinde. Ai cunoscut atatia oameni, incat nimeni nu ti-ar mai putea spune ceva nou. Ai ars etapele prea repede. Te-ai consumat, te-ai zbatut si ai ajuns pe cele mai inalte varfuri, dar acum te lasi incet, in jos.

Nu mai comunici cu adevarat, doar plutesti intre oameni, stai de vorba cu ei dar ai mai spus aceleasi lucruri de atatea ori, ai auzit acesleasi raspunsuri. Demonstrezi celorlalti cat de inocenti sunt in comparatie cu tine. Si te plictisesti…

Si toate astea pentru ca ai ajuns la concluzia ca ai experimentat totul. Ca ai trecut prin niste experiente devastatoare care te-au maturizat si acum stii care este ordinea lumii. Parca deja o vezi de sus, in amplitudinea sa. Detaliile au disparut.

Defapt este frica de a mai avea experiente similare… Te ascunzi in principiile pe care ti le-ai format. Nu mai vezi la ceilalti decat primele defecte si calitati care iti apar, iti amintesc de alti oameni similari, ii etichetezi si astfel crezi ca i-ai cunoscut. Nimic nu te mai surprinde pentru ca nimic nu mai vrei sa te surprinda. Observi totul cu raceala. Nu mai vrei sa ai emotii puternice. Imbatranesti. Incetezi sa traiesti daca incetezi sa te miri. Daca inchizi ochii la detalii.

Dar sunt si oameni tineri, care la orice varsta, chiar cu intelepciunea acumulata, se pot bucura de lucruri noi. De orice persoana care are o idee de impartasit. Creativitatea este nelimitata. Se pot bucura ca un copil in fata unui cadou de Craciun. Se pot bucura de aceeasi mancare preferata. Au trecut si ei prin lucruri grele, dar au stiut ca ele i-au si impins inainte. Suferinta stimuleaza inspiratia daca esti deschis.

Sunt oameni care au avut rabdare si nu si-au consumat energia fara nici un scop, nu s-au zbatut pentru pasiuni trecatoare. Mai intai au construit fundatia pentru a putea dansa intr-un ring al lor, stralucitor asa cum l-au vrut. Pasiunea poate veni, chiar mult mai profunda, dupa ce te-ai construit pe tine si un mediu placut in jur.

Daca ai reusit sa ai cateva lucruri fundamentale in ordine, cum sunt o casa, o familie, cativa prieteni, apoi orice experienta poate veni, trece si te poate lasa apoi in continuare tanar, indiferent de varsta.

Sa privim lumea in detaliu, sa nu-incetam a ne mira.

Interiorul camerei este interiorul nostru

Ne uitam in jur si ne vedem pe noi. Asa ar putea incepe autocunoasterea. Oprindu-ne pentru un moment in loc si analizand obiectele ce ne inconjoara. Pot fi foarte multe sau relativ putine, utile sau romantice, in dezordine sau cea mai perfecta aliniere, in cele mai diverse stiluri sau asortate.

Putem avea o camera plina de afise, insemnari, desene, culori, haine aruncate si amintiri sau o camera de birou cu strictul necesar, ordonata, abstracta. Daca vrem sa ne cunoastem, sa vedem in ce fel ne influenteaza trecutul, ne putem uita in jur. Daca simtim ca exista nepotriviri in ceea ce facem, am putea gasi o explicatie in mediul in care petrecem cel mai mult timp.

Inca din Antichitate cel mai de pret aviz care ni se putea da era “Cunoaste-te pe tine insuti”. Aceasta formula ce s-a tocit de-a lungul timpului, ce a ajuns sa nu ne mai transmita esenta ei, fiind prea mult folosita, ramane totusi cel mai important lucru spre care trebuie sa tindem. Este cu atat mai important cu cat nu ne putem da seama de felul in care se poate realiza. Cei mai multi vor zice: “Dar ma cunosc! Stiu ce am facut, ce fac, ce am de gand sa fac.

Dar oare nu sunt momente in care ramanem mirati de ceea ce facem? De o reusita neasteptata sau dimpotriva, de un esec total, tocmai atunci cand credeam ca lucrurile merg bine? De convingerea de care dam dovada atunci cand purtam o discutie despre un subiect in care credem, de forta de concentrare atunci cand lucram la ceva ce ne motiveaza, sau de neintelegerile cu persoana iubita, cu familia, cu prietenii?

Acestea sunt momentele in care putem sa ne intoarcem spre interior, sa vedem cine suntem. Pentru a putea controla data viitoare mai bine etapele ce trebuie parcurse pentru implinirea unui obiectiv. Pentru a fi mai deschisi. Daca sunt locuri in camera unde nu stim ce avem, daca sunt obiecte pe care nu le mai folosim, sau altele pe care nu le-am folosit niciodata, poate ca asa este si cu cunostintele, aptitudinile noastre… Sa facem ordine in noi.

Tags: ordine